* Prima pagină * Căutare * Contact *
 

Separația palatelor


[pdf] Citeste cartea on-line

Schimbarea Schimbarii 2000Cuvânt înainte...

Ahile și broasca

Până să devină „a deceniilor„ sau „a secolelor”, cronologia mileniului

pe care, auto-ironic, și-o propune Octavian Andronic, este compusă,

deocamdată, din cronologii anuale. În interiorul acestora,

determinantă nu este succesiunea în timp a evenimentelor – care ar justifica

termenul de cronologie – ci relevanța lor ori semnificația pe care

jurnalistul le-o acordă.

„Cronologiile comentate” ale lui Octavian Andronic, ajunse

acum la al patrulea volum, nu sunt simple enumerări de evenimente, în

ordinea desfășurării acestora – așa cum se mai întâlnesc prin librării -,

ci reflecții inedite asupra lor. În acest fel, „cronologiile” devin un fel de

„metodologii” pentru înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat mai semnificativ

în perioada de timp res-pectivă.

Punând accentul pe comentariu și nu pe calendar, cartea nu este

o culegere de evaluări post-factum asupra unor fapte sau evenimente, ci

repre-zintă chiar cronica acestora, scrisă în timp real. Autorul scrie, nu

reconstituie. Comentariile sale prelungesc evenimentul, nu-l reînvie. Autorul

nu-și ia răgazul judecăților posterioare, proprii scrierilor de natură

istorică. Evaluările sale sunt făcute la cald, angajându-i pe loc spiritul

de observație, capacitatea analitică și forța asociativă. „Cronologiile” lui

Ando sunt simultan informație și comentariu, fapte și opinie. Evenimentele

nu sunt doar consemnate jurnalistic, ci încadrate, corelate, asociate

și interpretate în contexte mai largi. Gazetarul ne dezvăluie cu

subtilitate și inteligență mai multe fațete ale subiectului respectiv decât

arată factologia propriu-zisă.

De aici rezultă valoarea principală a cărții – și anume că nu este

un jurnal cronologic, ci fresca unei epoci. Ando face gazetărie, nu istorie,

dar o gazetărie ce poate fi de folos și istoriografilor de profesie, celor

care scriu despre evenimente la suficient timp după consumarea și sedi-

mentarea lor.

Partea cea mai suculentă a volumului este consacrată politicii.

Este adevărat că jurnalismul lui Octavian Andronic are o rază lungă de

acțiune – de la sport la media – dar politica reprezintă tema predilectă.

Chiar dacă, în această privință, anul 2003 a fost unul generos, asta nu

înseamnă că misiunea unui editorialist care scrie zilnic a fost mai ușoară.

Problema selecției unui anume subiect dintr-o puzderie posibilă nu este

deloc una simplă. Alegerea temei și a titlului exprimă, intrinsec, sistemul

de valori al celui în cauză.

Andronic și-a ales, în general, temele relevante ale perioadei,

astfel încât, citind întregul volum, oricine își poate face o imagine edificatoare

despre ce preocupa și ce se întâmpla în România acelui an preelectoral.

Ando acordă atenția cuvenită așezării dispozitivelor pentru

lupta electorală ce avea să urmeze peste un an și evenimentelor legate

de pregătirea campaniei: unificarea în PNL a ApR, UFD și PNL (C);

crearea Alianței DA; semnarea Tratatului de aderare la NATO; finalizarea

primului acord cu FMI, după 25 de ani; instituirea printr-o lege

pesedistă, a declarației de avere; enunțarea, de către ministrul pesedist

al Finanțelor de atunci, a ideii cotei unice de impozitare (consemnare

care lămurește, astfel, paternitatea acestei idei); adoptarea Constituției;

activarea politică și partizană a ambasadorului SUA de la acea dată și

altele asemenea.

Dintre evenimentele internaționale ale perioade nu sunt omise

extinderea UE de la 15 la 25 de membri; „trezirea Chinei” (cu un citat

foarte actual al lui Napoleon despre marea putere asiatică); „tele-războiul

secolului” din Irak („bătălia de la Saddamgrad” fiind pentru petrol, și

nu pentru democrație, notează cu premoniție autorul); „revoluția de

postav” de la Tbilisi etc.

Cartea se referă la cazuri, probleme, oameni, subiecte – de la

nașterea mandatului prezidențial de 5 ani la dispariția misterioasă a

livezii de la Dobroiești (explicabilă abia peste câțiva ani, prin piatra de

temelie a China Town, pusă pe acele locuri!); de la descoperirea după

decenii a unor români, victime în gulagurile din Kazahstan la manevrele

de compromitere cărora i-a căzut victimă dr.Mircea Beuran, fost ministru

al Sănătății; de la observația că, la modul propriu, „Iliescu stă cu Regele

la masă” la un remember Pacepa, după trei decenii de la trădarea acestuia;

de la lepădarea de Tokes a UDMR la repatrierea rămășițelor pământești

ale lui Carol al II-lea.

În editorialele sale, Octavian Andronic pleacă de la fapt și ajunge

la idee, așa cum, în „andografiile” sale, Ando pleacă de la idee și ajunge

la grafică satirică. Pe toate aceste trasee ale creației jurnalistice, îl însoțește

un ascuțit spirit de observație și un irepresibil simț al umorului,

care fac parte din natura și felul de a fi al lui Ando. În tot ce scrie, autorul

arată că este atent la tot – replici, gesturi, apelative, reacții – nescăpând

de penița sa nici unele întâmplărti din lumea presei, față de care Octavian

Andronic manifestă o atenție constantă și o sensibilitate de

înțeles.„Dolarul - armă de distrugere în masă” (mituirea de către americani

a unor generali irakieni pentru non-combat), CEDO și „amurgul

procurorilor” (o decizie neaplicată nici în prezent de România), „pușculița

Petrom”, „pachetul și parchetul legilor anti-corupție”, „mafia cu

epoleți”, „șpaga de piață”, „schimbarea la față a lui Vadim”, „revenirea

lui Ciorbea”, „caprele și ministrul Sîrbu”, „dinozaurul din Ministerul Finanțelor”,

demisia lui Nicoalu de la TVR, demiterea lui Traian Ungureanu

de la BBC, nearestarea lui Andrei Gheorghe pentru consum de

droguri, „becalizarea fotbalului”, ascultarea telefoanelor, „masochismul

economic”, „accidentul” numirii lui Hurezeanu consilier de stat la premierul

de atunci, Adrian Năstase, traseismul politic sunt câteva dintre

titlurile sau temele abordate de Andronic.

Desigur, s-ar putea spune că articolele din volum sunt inegale

între, sub aspectul subiectului ales sau al tratării acestuia. De exemplu,

demisia lui Gușă din PSD ori nunta Oanei Mizil pot părea prea mult băgate

în seamă, dar aici regăsim un alt merit al lui Ando, acela de a-și

construi un public-țintă pe o plajă foarte largă, de la amatorii de mondenități

cu substrat până la cei capabili să înțeleagă sensurile unor evenimente

politice majore. Tuturor, Ando le oferă o lectură agreabilă și de

interes. Tonul scriiturii este sfătos, confesiv, plăcut la lectură, facilitând

înțelegerea subiectului și a semnificațiilor acestuia.

De fapt, adresabilitatea largă este o virtute aparte a gazetăriei

practicate de Octavian Andronic, în toate formele acesteia. Editorialele

sale, ca acelea din volumul de față, andografiile care le însoțesc, agenția

de presă „AmosNews” și ZP-„ziarul personal on line” sunt tot atâția vectori

de opinie și informație, dar și probe de talent și inspirație care fac

din gazetăria lui Octavian Andronic una acccesibilă și acceptată în cele

mai varii cercuri, inclusiv – sau mai ales – politice.

Felul său de a fi l-a făcut un om respectat pe întreg spectrul

politic, deși convingerile sale au fost ferme, consecvente și clar asumate

de-a lungul anilor. Dar, în timp ce prietenii îl ignoră pentru că-l știu alături,

adversarii îl respectă sau, cel puțin, nu se pot supăra pe el. Ando

merită felicitat și pentru această „universalitate” a personalității sale,

lipsită de radicalism, dar nu și de unghiuri tăioase, pe care satira din

grafică și umorul din scris le fac ceva mai suportabile.

Pe Octavian Andronic îl mai așteaptă, însă, o provocare despre

care aș spune că este veche de câteva mii de ani, de pe când Ahile se

întrece cu o broască țestoasă. Fiind de zece ori mai rapid, Ahile îi lasă

adversarei 10 metri avans.

Când Ahile a făcut cei zece metri, broasca a făcut doar unul.

Când Ahile a făcut acel metru, broasca a făcut zece centrimetri.

Când Ahile a făcut zece centrimetri, broasca a făcut un centimetru.

Când Ahile a făcut acel centrimetru, broasca a făcut 0,1 centrimetri.

Broasca câștigă cursa, fiind tot timpul înainte, chiar dacă cu puțin.

Cam așa stau lucrurile și cu volumul de față, care se referă la

2003 și apare în 2013. Deci „cartea Ahile” este în urmă cu fix 10 ani

față de „broasca editoriale”. Iar Ando continuă să scrie editoriale zilnice,

așteptând să fie prins din urmă de adunarea lor în volum.

Paradoxul anticului Zeno spune că, într-o cursă, alergătorul mai

rapid nu-l poate depăși niciodată pe cel mai lent, aflat în fața sa, deoarece

el trebuie să ajungă întâi într-un loc în care cel din față fusese deja, astfel

că cel lent va fi mereu în față.

Îi doresc lui Octavian Aandronic să nu rezolve acest paradox, lăsând

mereu „cronologia comentată” în volum să tot alerge în urma editorialelor

sale, cât mai mult, în adâncimea acestui mileniu.

Dr. Octavian Știreanu

Aprilie 2013, București








| | Citiri: 4174 |
 
Copyright © 2005 - 2016 - Editura AlegRO