* Prima pagină * Căutare * Contact *
   

Trimiteti pagina de mai jos pe o adresa de email, completand formularul urmator:

Numele dvs:
Email-ul dvs:
Subiect mesaj:
*** Adresa de email destinatar (mai multe separate prin ;):

*** - Camp obligatoriu

Mesajul va contine urmatorul text:
.......................................

Finalele - Finala cu presa

Finala cu presa
(29 mai 1996)


Sase candidati pentru sase gazetari

Candidati


Al. ATHANASIU (P.A.C.)

V. CIORBEA (C.D.R.)

M. ERBASU (P.S.M.)

D. PATRICIU (PL '93)

D. V. URSU (IND.)

A. VATASESCU (U.S.D.)

Gazetari


H.ALEXANDRESCU ("Cronica Romana")

P. M. BACANU ("Romania Libera")

I. CRISTOIU ("Evenimentul Zilei")

D.D. RUJAN ("Vocea Romaniei")

O. STIREANU ("Azi")

D. TINU ("Adevarul")

O.Andronic: Turneul Candidatilor va prezinta in aceasta saptamana pe sase dintre cei mai bine plasati candidati. Sondajul IRSOP si celelalte sondaje au dat rezultate neimportante pentru alcatuirea unui clasament efectiv, dar importante pentru ceea ce s-a fixat in constiinta publicului: care au fost cei mai bine sase plasati candidati. Domniile lor sunt: dl Alexandru Athanasiu, din partea PAC, dl Victor Ciorbea din partea Conventiei Democratice, dl Mihai Erbasu - PSM, dl Dinu Patriciu - PL 93, dl D. V. Ursu - Independent, dl Anton Vatasescu - USD. Astazi, in prima dintre cele doua finale, se afla candidatii fata in fata cu sase ziaristi de marca pe care de asemenea am sa vi-i prezint: dl Horia Alexandrescu, dl Petre Mihai Bacanu, dl Ion Cristoiu, dl D.D.Rujan, dl Octavian Stireanu si dl Dumitru Tinu. Am sa incep prin a va face cunoscuta, in cateva cuvinte, formula in care se va desfasura aceasta finala. Pentru ca C.N.A. acorda foarte putin spatiu pentru astfel de emisiuni -o ora pe zi - va trebui sa recurgem l a urmatoarea solutie: prin tragere la sorti fiecare dintre ziaristii prezenti in "juriu" va pune cate o intrebare la trei dintre candidati. Domnii ziaristi au la dispozitie un minut pentru a pune intrebarea iar domnii candidati au la dispozitie doua minute pentru a raspunde. La final, juriul va acorda cate un calificativ care este "satisfacator" sau "nesatisfacator". Acest verdict va fi exprimat printr-un cartonas (galben sau rosu). Nu-mi ramane decat sa dau drumul concursului. L-as invita pe dl Cristoiu sa adreseze prima intrebare dlui Alexandru Athanasiu.
I. Cristoiu: Sa presupunem urmatoarea situatie: daca ati fi primar, pentru un miting al studentilor in Bucuresti se cere autorizarea acestuia.
A.Athanasiu: Ma bucur de intrebarea asta, din 90 am fost alaturi de studenti atunci cand s-a deschis balconul Universitatii. Cum in general in viata nu m-am dezis de ceea ce am facut, raspunsul meu ar fi ca as fi de acord pentru acordarea unei asemenea autorizatii. Vreau sa fac precizarea ca de multe ori unele manifestatii din Piata Universitatii nu erau nici macar conduse de studenti.
O.Andronic: Rog juriul sa dea verdictul pentru aceasta intrebare: 5 cartonase rosii si 5 galbene. Dl Cristoiu pentru dl Erbasu.
I. Cristoiu: In programul dvs este un punct care se refera la actiunea de dughenizare. Ce veti face in cazul in care o serie de proprietari de dughene se vor opune operatiunii dvs.?
M. Erbasu: Asa cum am aratat in program, este o operatiune foarte grea, aplicand legea si folosind spatiile locale prin convingere caut pentru toti sa le atribui spatii cu un pret acceptabil ca sa-si poata desfasura activitatea, iar in cazul in care avem situatii cand se vor opune nu fortez nota, ci prin metode de convingere si prin exemple pozitive in patru ani voi reusi sa-i conving pe toti.
O.Andronic: Verdictul: 6 galbene. Dl Cristoiu pentru dl Patriciu.
I. Cristoiu: Sunteti presedintele unei firme de constructii. Daca veti fi ales, firma dvs va participa la o licitatie organizata de Primarie pentru constructiile din Bucuresti?
D. Patriciu: In nici un caz. Firma mea nu a avut nici un fel de relatii contractuale cu primaria, consider o minima moralitate de a abtine firma si retragerea din orice functie administrativa particulara pe perioada mandatului de primar. De altfel, firma mea nu se ocupa de lucrari publice.
O. Andronic: Verdictul: 5 galbene si unul rosu. Dl. P.M. Bacanu pentru dl D.V.Ursu.
P. M. Bacanu: Dle Ursu, ati fost acuzat ca ideile dvs. din program ar fi aceleasi ca acelea ale lui Ilie Nastase. Chiar i-ati luat ideile?
D. V. Ursu: Este destul de greu sa iei ceva de unde nu exista. Problema e simpla: am o echipa de specialisti cu care am reusit sa pun la punct un program public pe care l-am pus la dispozitie inainte de un alt program care a intarziat.
O. Andronic: Nota: 6 galbeme. Dl Bacanu pt dl Vatasescu.
P. M. Bacanu: Ce parere aveti despre campania lui Ilie Nastase?
A. Vatasescu: Pentru ca am declarat ca vreau sa fac o campanie fair-play inseamna ca m-ati urmarit, m-a surprins felul de spontaneitate pe care n-am mai intalnit-o. Am inteles si de ce s-a facut in astfel de mod o campanie. Mai grav, m-am gandit ce s-ar fi intamplat daca noi toti ne-am fi tratat alegatorii numai cu afise, cu clipuri grosolan trucate, si cu scrisorele politice. Mult mai grav este rezultatul, daca veti studia echipa dumnealui. Pana acum nimeni nu a analizat echipele cu care vom merge - de consilieri - noi toti dorim o schimbare, e foarte greu sa faci o schimbare cu aceeasi oameni.
O.Andronic: Nota: 3 galbene, 2 rosii, o abtinere. Dl Bacanu pentru dl V. Ciorbea.
P. M. Bacanu: Si dvs. ati fost atacat pentru punctul 15 din Contractul cu Bucurestenii care se refera la reducerea impozitelor pentru pensionari, alte categorii defavorizate... Credeti ca este posibila o asemenea scutire pentru pensionari la transportul public?
V.Ciorbea: In mod normal, intr-o societate democratica evident ca sarcina protectiei sociale revine primarului si majoritatii parlamentare. Numai ca datorita dezinteresului actualei guvernari fata de aceste categorii sociale, impreuna cu echipa mea am apreciat ca este absolut necesara introducerea unui capitol cu anumite masuri de protectie sociala. De aceea, am prevazut aceste reduceri de impozite si taxe, si sa facem demersuri legislative pentru a fi scutite aceste categorii, cei defavorizati pentru terenuri, case si autoturisme.
O. Andronic: Nota: 5 galbene, 1 rosu. Dl Tinu pentru dl Al. Athanasiu.
D. Tinu: Ce ati facut ca deputat pentru promovarea acestor legi in Parlament?
A. Athanasiu: Alaturi de Dinu Patriciu si de dl Ursu stim foarte bine de existenta acestor propuneri, exista un proiect inaintat chiar si de grupul nostru parlamentar, deci iata ca de facut l-am facut direct si cu asta dau raspuns si pentru dl Patriciu. Doi - am facut propunere legislativa pentru Legea patrimoniului, deci iata vointa politica exprimata intr-un mod organizat cu o propunere la Comisie. Ce se intampla la Comisie asta-i o problema care... de data aceasta absentii sunt vinovati. Eu va raspund sigur: am incercat, am presat, dar stiti bine ca daca o Comisie nu promoveaza o propunere legislativa lucrurile se blocheaza si deci n-am reusit. Dar eu am o harta aici cu toate zonele din Bucuresti care pot face obiectul concesionarii, chiar in lipsa legii patrimoniului. Asta a fost: nu s-a dorit o astfel de lege.
O.Andronic: Nota: 5 galbene, 1 rosu. Dl Tinu pentru dl Vatasescu.
D. Tinu: In cadrul dezbaterii de la o intalnire cu candidatii de la Primarie ati fost invitat sa faceti o declaratie de avere. Am retinut ca aveti conturile in tara. As vrea sa va intreb cand ati deschis aceste conturi?
A. Vatasescu: Cand m-am intors de la Paris.
O. Andronic: Nota: 6 galbene. Dl Tinu pentru dl Ciorbea.
D. Tinu: Ati vorbit in mai multe randuri despre "handicapul Halaicu" - faptul ca un reprezentant al Conventiei a nemultumit foarte mult populatia Capitalei, cum intentionati sa actionati pentru a pune capat coruptiei in anumite licitatii dubioase, abateri de la lege?
V. Ciorbea: Am recunoscut de la bun inceput acest handicap si am recunoscut ca nu voi fi in nici un fel continuatorul acestei echipe. Dimpotriva. Am inscris in Contractul cu bucurestenii un capitol special destinat luptei cu birocratia, impotriva coruptiei. Este evident ca indepartarea persoanelor incompetente va fi usor de realizat intr-un timp foarte scurt, mai dificila va fi identificarea persoanelor corupte. Aceste canale ale coruptiei trebuie sa fie obturate prin anumite masuri. Toti functionarii primariei vor trebui sa-si declare averile, li se va interzice sa faca parte din societati comerciale, regii autonome din subordinea primariei si publicarea regulamentului de urbanism si actiunii de constructie. Astfel incat toata lumea sa cunoasca metodele obtinerii unei autorizatii de constructii fara vreun bacsis. Evident ca aceasta inseamna si o schimbare de mentalitate. Nu putem intra in structurile euro-atlantice cu o mentalitate mostenita de secole.
O. Andronic: Nota: 4 galbene si 2 rosii. Dl Octavian Stireanu pentru dl Erbasu.
O. Stireanu: Va solicit opinia fata de doua comportamente diametral opuse: dvs ati avut demnitatea sa candidati sub un semn electoral - soarele care are o rezonanta in istoria noastra electorala. Pe de alta parte, un alt candidat - Ilie Nastase - s-a ferit sa-si asume public apartenenta la partidul care l-a desemnat si care il sustine. Intrebarea este urmatoarea: cat si cum poate fi influentata activitatea unui primar de semnul electoral, de apartenenta sa politica?
M. Erbasu: Eu am spus-o in mai multe randuri, un primar ca sa fie un bun gospodar trebuie sa fie un om de afaceri si sa fi condus in viata lui un grup... dar nu se exclude si influenta apartenentei politice. La mine aceasta este descrisa si are la baza programul Partidului Socialist al Muncii. Am fost socialist, sunt si voi fi socialist, am fost si membru de partid. Atat am avut de spus.
O. Andronic: Nota: 5 galbene, 1 rosu. Pentru dl Patriciu.
O. Stireanu: Intr-un interviu publicat intr-un ziar de sport, dl Ilie Nastase declara urmatoarele: sunt atat de multe cereri incat va fi imposibil sa le satisfacem pe toate, ca sa nu fiu acuzat ca le impart pe spranceana le voi trage la sorti. Dvs cum vedeti repartizarea acestor locuinte?
D. Patriciu: Nu vreau sa comentez acest citat. Eu cred ca importante sunt doua lucruri 1. Nu exista resursele financiare pentru asa ceva, exista un fond locativ si prioritate au cei care locuiesc in confort 3 si 4, absolut degradate. 2. Un parteneriat cu societatile comerciale, primaria are datoria sa declanseze un sistem de locuinte ieftine, locuinte platite cu un procent fix din salariu pe 20 de ani.
O.Andronic: Nota: 5 galbene, unu rosu. Dl Stireanu pentru dl Ursu.
O. Stireanu: Ati invocat mai devreme colaborarea cu fosti ministri. Dvs ati fost ministru de interne si chiar in perioada Mineriadei din 1991. Cine sau ce anume v-a impiedicat sa dati ordinele ce s-au impus in arestarea lui Miron Cozma?
D.V. Ursu: Atata timp cat Ministerul de Interne nu poate trage concluzii... a fost partea care nu poate sa faca dreptate, am aparat o ordine care n-a fost recunoscuta, era parte din acel conflict social... niciodata Ministerul de Interne nu aresteaza. Aceasta propune Parchetul... Politia a fost initiatoarea anchetei...
O.Andronic: Nota: 3 rosii si 3 galbene. H. Alexandrescu pentru dl Ciorbea.
H. Alexandrescu: Vreau sa va rog sa-mi vorbiti in calitate de magistrat, ce masuri aveti in vedere pentru ca in Bucuresti sa putem trai linistiti si merge linistiti pe strada?
V. Ciorbea: In programul nostru sunt prevazute masuri care vizeaza, printre altele masuri pentru siguranta cetatenilor si, pe de alta parte, sa se impuna politiei, jandarmeriei sa-si faca datoria. Este inadmisibil ca aceste organe sa nu-si indeplineasca atributiile sub diverse pretexte. Se prevede ca aceste organe sa raspunda la solicitarile primarului. Si sunt convins ca pornind de la aceste masuri voi reusi sa negociez mai intai si daca va fi cazul sa impun sa-si indeplineasca atributiile.
O.Andronic: Nota: 5 galbene si 1 rosu. Pentru dl Athanasiu.
H. Alexandrescu: La un moment dat v-ati exprimat ca veti incerca sa eradicati fenomenul coruptiei, nu sanctionand oamenii, ci conditiile care genereaza aceste lucruri?
A. Athanasiu: Exista doua tipuri de corupti. Trebuie sa tinem cont ca exista coruptie intr-un procent mai mic in toata tara. Procentul de coruptie sa fie foarte mic si, esential, sa nu deturneze functionarea societatii. Si anume, o metoda: Ghiseul 1. Ce inseamna asta? O sala mare, special amenajata in care functionarii primesc cereri si sunt intoduse pe calculator, apoi trimise la serviciul care se ocupa de aceasta problema, dar fara a se sti numele celui care a depus cererea. Si, astfel, calculatorul pus la dispozitia oamenilor pentru a se vedea ce motivare a avut primarul cand a luat o decizie de rezolvare sau de nerezolvare a solicitarii respective.
O. Andronic: Nota: 5 galbene 1 rosu. Dl D. Rujan pentru dl Erbasu.
D. Rujan: Cum vedeti ca se vor reduce taxele pentru batrani, familii defavorizate... cum rezolvati problema blocurilor ramase neterminate?
M. Erbasu: La ora actuala numai sunt decat putine apartamente nevandute sau fara sa fie licitate prin asociere. Numarul apartamentelor care au ramas disponibile este foarte mic, le voi introduce sa devina locuinte sociale. Problema celor care au ramas neterminate - sunt constructiile cu caracter social, cum sunt cele patru complexe agro-alimentare, aici trebuie sa atragem oameni cu bani, straini. Eventual le voi impune, decat sa cumpere alte spatii pentru depozite en gros, sa le foloseasca pe acestea.
O. Andronic: Nota: 6 galbene. Dl Rujan pentru dl Vatasescu.
D. Rujan: Orasul Bucuresti se zice ca ar fi al doilea oras cu populatie maghiara din Europa. Contati si pe electoratul UDMR?
A. Vatasescu: Din pacate, din statisticile care mi-au fost puse la dispozitie in Bucuresti locuiesc numai 8.000 maghiari. Deci nu ma ajuta cu nimic.
O.Andronic: Nota: 6 galbene. Dl Rujan pentru dl Patriciu.
D. Rujan: Un primar nu este un simplu constructor, este si gestionarul orasului. Ati fost implicat in cateva afaceri catalogate de presa ca neelucidate. Credeti ca va poate afecta imaginea publica?
D. Patriciu: Da, sunt convins. Asa cum in 1990 imaginea unor lideri ai opozitiei acuzati ca au bordeluri la Paris asa ma afecteaza si pe mine moral... asa cum citesc prin presa fel de fel de trasnai despre mine... eu la o astfel de intrebare ma amuz pentru ca ea dovedeste acel sprijin al raului in presa romaneasca.
O.Andronic: Nota: 5 galbene. Dl Rujan pentru dl Ursu.
D. Rujan: Jumatate din consilierii CDR ai administratiei Halaicu se afla si pe listele de duminica ale Conventiei. Veti ajunge in turul 2 cu dl V. Ciorbea. Il veti intreba.... Veti exploata avantajul de a-l intreba daca isi asuma aceasta mostenire si cum veti argumenta?
D. V. Ursu: In momentul in care voi ajunge in turul 2 nu voi incerca sa fac nici un atac, ma voi lupta si atunci sa conving din punct de vedere al ideilor mele. Daca va prelua dumnealui si acea mostenire, atunci dansul va trebui sa se explice cu electoratul. Pentru mine va fi un moment de a convinge si de aceea platforma si mesajul meu nu este politic, ci este un mesaj de rezolvare a problemelor existente.
O.Andronic: Nota: 6 galbene. Stimati invitati, inainte de a incheia as vrea, sa va amintesc care este punctajul, subliniind ca semnificatia acestuia este una de circumstanta. Pentru ca decizia se va lua la urne:
- dl Athanasiu are un scor de 15 aprecieri afirmative si 6 negative;
- dl Ciorbea 14 la 4;
- dl Erbasu 15 la 1;
- dl Patriciu 15 la 3;
- dl Ursu 15 la 3;
- dl Vatasescu 15 la 2;
Diferentele sunt date de abtineri.
Va multumesc tuturor pentru participare. Ne vom revedea la intalnirea finala cu primarul general in exercitiu.
 


 
Copyright © 2005 - 2016 - Editura AlegRO