* Prima pagină * Căutare * Contact *
   

Trimiteti pagina de mai jos pe o adresa de email, completand formularul urmator:

Numele dvs:
Email-ul dvs:
Subiect mesaj:
*** Adresa de email destinatar (mai multe separate prin ;):

*** - Camp obligatoriu

Mesajul va contine urmatorul text:
.......................................

Dialoguri subiective - Dinu PATRICIU


Dinu PATRICIU:
(17 mai 1996)

"Pe vremea lui Ceausescu in trei zile se facea curat daca avea o vizita de lucru!"

O. Andronic: Buna-seara, stimati telespectatori! Invitatul nostru din aceasta seara este dl Dinu Patriciu, candidatul Partidului Liberal'93 la functia de Primar General al Capitalei. Intre profesie si politica a existat o continua pendulare, o circulatie aproape permanenta. De data aceasta, candidatura pe care dl Dinu Patriciu si-a pus-o pentru functia de prim gospodar al orasului marcheaza o evidenta intentie de reintoarcere la uneltele sale fundamentale. Dle Patriciu, de ce doriti sa va intoarceti?
D. Patriciu: In primul rand, nu ma intorc. Nu m-am indepartat de ele niciodata. Este drept, exista o meserie liberala prin definitie, iar eu am fost si in meseria mea adeptul unei arhitecturi organice si a unei cresteri libere; stau marturie proiectele si casele pe care le-am facut, iar aceasta filozofie se apropie de cea liberala pe plan politic. Daca mi-aduc viata din 1990 sa intru si in politica niciodata nu am renuntat la profesie. Iar acum am gasit momentul in care pot sa-mi folosesc profesia si, mai ales, sa dovedesc ca politica nu inseamna numai vorbe. Vedeti, intalnesc destul de multi oameni care declara ca sunt satui de politica si, mai ales, declara ca sunt satui de vorbe. Cred ca un arhitect care este si om politic poate sa faca multe pentru acest oras, pentru ca are o viziune asupra lui; eu cred ca acest oras are doua categorii de probleme: unele care se leaga de o strategie pe termen lung a dezvoltarii orasului si cea de a doua, legata de solutiile concrete, politicile concrete care trebuie aplic ate pentru rezolvarea problemelor urgente, care se cheama curatenie, circulatie sigura, caldura si apa. Asta este esential: ce ii incalzeste pe oameni in momentul de fata. Vedeti, sunt doua categorii de probleme, dar ele nu pot fi puse decat impreuna. Pentru ca in acelasi timp orasul nostru -care este un oras in criza- nu spun numai pentru ca este un oras neterminat din punct de vedere al construirii, ci si ca n-are locuri perfect inchegate, ci in primul rand pentru ca este un oras in care se traieste prost si scump in acelasi timp. Locuirea nu inseamna numai locuinta; locuirea inseamna a fi confortabil in spatiul comunitatii in care traiesti; inseamna o multime de valente care trebuie satisfacute pentru ca omul sa se simta bine. Si as spune ca, din pacate, campania electorala in care ne aflam a inceput sa cada in derizoriu... Este rodul unui populism demagogic. Toti candidatii vor sa arate ca dau ceva si promit cate ceva, ori nu cred ca de promisiuni au nevoie cei care le vor da votul, au nevoie de o imagine clara asupra orasului si de solutii concrete, nu de promisiuni. Cand umblu printre oameni, in ultimul timp, observ ca pe ei nu-i intereseaza promisiunile, ii intereseaza cum vei rezolva o problema sau alta. Dincolo de polemicile dintre noi, candidatii, cred ca astfel de raspunsuri ar trebui date...
O. Andronic: Exista in proiectul dvs. o viziune liberala in sensul politic al termenului?
D. Patriciu: Sunt convins ca fiecare dintre candidati reprezinta o anumita directie politica. Explicit sau implicit, unii se feresc s-o arate, dar ea exista. Viziunea liberala asupra orasului inseamna dezvoltarea libera, organica a orasului. Libertatea de a construi, evident in urma unui plan general, dar incurajarea cresterii orasului. De exemplu, locuinte astazi nu se fac, dar organizarea unor proiecte financiare si tehnice care sa duca la construirea unor locuinte ieftine este perfect posibila si realizabila, chiar daca oamenii, blazati cum au ajuns sa fie, nu cred acest lucru. Prin parteneriat intre primarie si societatile care au interesul de a-si fixa forta de munca, se poate gasi calea de finantare care sa-i duca pe muncitorii acelei intreprinderi la o plata, timp de 20- 25 de ani, iar aceasta plata sa fie fixata ca procent din salariu, 20- 30 la suta din salariu, in functie de amploarea acelei locuinte; asa s-au realizat cartierele Domenii, cartierul Herastrau, care a devenit al nomenclaturii, sau car tierul Vatra Luminoasa.
O. Andronic: Ce a scumpit aceste case ieftine?
D. Patriciu: Vedeti, nu le-a scumpit, de fapt a scazut nivelul de viata intr-o societate totalitara si egalitarista si atunci ele au ajuns sa fie considerate de lux, dar ele erau, de fapt, locuinte ieftine si au ramas locuinte ieftine. Astfel de locuinte trebuie sa construim, nu locuinte in bloc;... apartamentele in blocuri costa cel putin dublu fata de locuintele pe pamant. Iar folosirea terenurilor, desi pare paradoxal pentru noi, specialistii, este mult mai intensiva in astfel de alcatuiri, pentru astfel de locuinte, deci exista posibilitatea ca foarte rapid sa se organizeze structurile financiare si tehnice care sa porneasca acest sistem, realizandu-se cartiere care sa fie locuite de catre muncitori, tehnicieni, cei care lucreaza pentru o anumita intreprindere; de asemenea, astfel de locuinte pot fi rezolvate pentru tineri si asta nu e o promisiune, este o cale pe care sa o pot realiza. Finantarea acestor ansambluri pe termen lung este, de fapt, una dintre afacerile cele mai rentabile pe care le poate fac e o institutie financiara, garantate fiind, de exemplu, pana in momentul construirii, cu patrimoniul intreprinderii care colaboreaza cu primaria in aceasta alcatuire, iar apoi garantate, ipotecate pentru cei care cumpara...
O. Andronic: Dle Patriciu, apropo de obsesia acestei viziuni irealizabile, care inseamna o locuinta pentru tineri. La o intalnire pe care am avut-o acum vreo doua zile la micul dejun cu presedintele Poloniei, i s-a pus aceasta intrebare: cum rezolva ei problema locuintelor pentru tineret? A raspuns ca nu exista o astfel de problema, pentru ca locuinta a devenit un obiect de piata. Deci, nu este nevoie de crearea de facilitati pentru anumite categorii.
D. Patriciu: De altfel, in momentul in care salariul mediu ajunge catre 400 dolari pe luna, fata de 240 000 de lei (astazi, la noi, cam 80 de dolari), problema este rezolvata. Si, as zice ca aceasta este calea prin care trebuie sa rezolvam. Noi am ramas in urma fata de tarile ex-socialiste,... desi in anii '90 aveam mult mai multe premise decat ele pentru a ne dezvolta rapid; trebuie taiata coada cainelui dintr-o data ca sa doara mai putin. Din pacate, nu am fost ascultat la vremea respectiva. As spune altceva; vedeti, problema locuintei nu se rezolva in interiorul orasului asa cum este el astazi. Orasul nu trebuie privit ca o unitate administrativa de 228 km patrati, ci trebuie gandit in cresterea lui naturala. De exemplu, numai in interiorul liniei de centura a orasului exista 1.500 de kilometri patrati, introducerea in circuitul civil a tuturor acestor suprafete si eliberarea lor pentru construire a acestor suprafete va duce la ieftinirea nu numai a terenului, dar si a obiectelor construite. O politica coe renta in acest sens trebuie facuta de catre primarul general si Consiliul Local pe baza planului general.
O. Andronic: Ce fel de povara sau ce fel de mostenire ne-a lasat sistemul comunist prin aceste uriase ansambluri de locuinte in blocuri? Eu cred si sper ca impartasiti aceeasi idee, ca tipul acesta de locuinte corespundea unui ideal politic.
D. Patriciu: Corespundea mai degraba unor nevoi politice. De control a populatiei. Si nu unor comandamente economice. As spune ca cele doua probleme majore din acest punct de vedere sunt caldura si apa. In ceea ce priveste caldura, suntem al doilea oras dupa Moscova ca intindere a retelei de termoficare.
O. Andronic: Cat parcurge apa de la centrale pana la robinete?
D. Patriciu: In medie, poate ajunge sa parcurga zeci de km. Acest sistem are un randament teoretic de 60%, practic de 25-30%. Fata de randamentul unei centrale pe scara blocului, care ar insemna 85- 90 la suta. Acest sistem ar asigura micsorarea cheltuielilor de intretinere cu cel putin 40 la suta. Daca cheltuiala de intretinere este in medie 70- 80.000 de lei, fata de o leafa de 200.000 de lei, este practic imposibil pentru oamenii obisnuiti ai acestui oras. Si atunci, singura solutie este descentralizarea, montarea unui numar de microcentrale, 20- 22.000 pentru intregul oras in urmatorii trei ani. Este absolut posibil tehnic, iar din punct de vedere financiar, ea se poate realiza prin imprumut public garantat cu patrimoniul primariei, in parteneriat cu institutii financiare, emiterea unor hartii de valoare pe piata de capital, evident dupa piata interna de capital, in primul rand obtinerea celor 350 de milioane de dolari necesari. Banca Nationala a obtinut saptamana trecuta 500 milioane de dolari din Japoni a, tot pentru un imprumut public, iar sistemul ar asigura ca acea suma de 70- 80 000 de lei sa ajunga la 35- 40.000 de lei. Se adauga inca 6.000 de lei pentru plata in 20 de ani, replata investitiei facute initial, ceea ce inseamna 40- 45 000 de lei fata de 70- 80, asta inseamna protectie sociala reala si nu vorbe. In ceea ce priveste alimentarea cu apa, trebuie sa scada consumul; nu poate scadea decat prin contorizare. Deci, sistemul trebuie concesionat unei societati in domeniu cu conditia contorizarii. In orasul in care acest sistem s-a aplicat, consumul a scazut imediat cu 30 %. Deci, a scazut exact cat pierderile pe care le avem astazi in retea. Toata lumea ar avea imediat dupa contorizare, apa. Evident, repararea retelei e o chestiune care dureaza mult mai mult, 10- 15 ani, si pe care si-o va asuma din interes societatea concesionara, ca sa inceapa sa castige tot mai mult.
O. Andronic: Pentru ca, deocamdata, exista o contradictie intre posibilitatile si conditia pe care o detine regia de specialitate si necesitatea de a-si recupera din buzunarul nostru toate pierderile.
D. Patriciu: N-ar mai fi vorba de acoperire prin subventii a pierderilor unor regii, ci de interesele unei societati private de a repara sistemul cat mai rapid, organizandu-si si finantarea in acest scop. As spune ca, daca aceste probleme ar fi foarte simplu de rezolvat pentru oras, exista si alte doua probleme care sunt simplu de rezolvat pentru oras, dar nu trebuie gandite doar pe termen scurt. Sigur ca, facand ordine, faci curat... Pe vremea lui Ceausescu, in trei zile se facea curat daca aveam o vizita de lucru. Nu aceasta rezolvare este necesara, ci rezolvarea sistemului, transportul gunoiului din Capitala sa fie o problema rezolvata pe termen lung, iar acest lucru se face prin concesionarea pe zone, catre mai multe societati, in asa fel incat pretul sa scada si calitatea serviciilor sa creasca in cel mai scurt timp. Si as zice ca aceste zone nu trebuie sa fie foarte mari, ci dimpotriva, cat mai mici, pentru ca aceasta activitate sa fie facuta de firme cat mai multe si dupa aceea se vor selectiona cele m ai puternice. Si mai are o problema orasul in care s-au cheltuit enorm de multi bani, mai multi decat erau necesari; nu lipsa de bani ne-a dus la strazile pe care circulam, ci faptul ca acei bani au fost prost folositi. Daca contractezi un antreprenor cu o cantitate de lucrari, el va fi interesat sa faca cat mai mult si cat mai des ca sa aiba activitate. O taxa fixa care sa acorde castigatorilor pentru anumite zone, daca este perfecta suprafata carosabilului pe un numar de ani, el va fi interesat sa faca lucrarea o singura data si bine pentru a castiga apoi bani numai prin intretinerea suprafetei respective.
O. Andronic: Exact; desi a fost foarte criticat, un astfel de model exista in Capitala, ce s-a facut pe b-dul Carol in vara aceasta s-a facut bine si s-a facut sub rezerva acestei garantii.
D. Patriciu: S-a facut intr-un alt sistem, tot cu contractarea de lucrari, dar cu garantie. E un sistem cu jumatate de masura. As spune insa ca, daca aceste probleme de care am vorbit, caldura, apa, salubritatea si strazile incep sa functioneze, deja incepem sa ne simtim altfel; si se va incepe, in acelasi timp, sa se traiasca mai ieftin. Solutii tehnice exista de toate felurile: de exemplu, a face o singura centrala pentru a creste temperatura in casele oamenilor este un lucru aproape imposibil, dar oamenii vor cheltui mai mult si de aceea este imposibil social aceasta rezolvare a problemei. Pentru ca aceeasi retea va fi folosita si pentru distribuirea agentului termic in continuare, iar repararea ei costa trei miliarde de dolari, chiar daca o centrala termica te costa 100 de milioane. Vedeti, toate aceste lucruri vin prin corelarea lor. Vedeam zilele trecute un reportaj despre transportul public. Cativa contracandidati vorbeau despre tramvaie, troleibuze, autobuze care sunt necesare pentru a incepe sa se ci rcule sub o alta calitate in orasul asta. Ca profesionist, va spun ca de 20 de ani nu s-a facut un studiu al deplasarilor de populatie zilnice si pe alte perioade de timp mai lungi. Nu se poate determina necesarul nici ca autovehicule, nici ca bani pentru subventionarea transportului in comun, evident necesara subventionare; si ea exista cam peste tot, dar nu se poate determina cuantumul ei si conditiile tehnice decat daca ai acest studiu. Pe de alta parte, lipsa de corelare intre transportul cu metroul si transportul terestru, care se afla sub acoperis diferit, unul la Ministerul Transporturilor si unul la primarie, sub interese diferite, nu permite o rezolvare corecta a problemei. Problemele sociale ale lucratorilor de la metrou, cu toate avantajele- ei fiind considerati ceferisti, pot fi pastrate dar corelarea trebuie sa existe. Altfel, nu vom sti cum sa dezvoltam reteaua in continuare.
O. Andronic: Domnule Patriciu, o problema care a fost foarte rar pomenita in aceasta campanie este aceea a locuintelor. In 90- 91, datorita acelei legi, foarte multi oameni si-au cumparat apartamentele in care locuiau, le-au cumparat la preturi modice, a fost practic o improprietarire, daca putem sa spunem asa. Nimeni nu s-a gandit insa ce pacoste, ce ghiulea va fi aceasta proprietate de picioarele celor care nu vor avea posibilitatea sa contribuie la reparatii, la imbunatatiri, la blocuri care si-au depasit durata de serviciu inca demult...
D. Patriciu: Inca de atunci am atras atentia asupra acestei probleme pentru ca simpla vanzare a apartamentului, ca parte dintr-un intreg catre o familie, nu se considera inca de pe atunci o rezolvare profesionala a problemei. Pentru ca este nevoie de o schimbare a cadrului de admnistrare a imobilului, asociatiile de locatari trebuie sa se transforme in societati de administrare a imobilului cu personalitate juridica certa, cu un patrimoniu absolut cert, in care toti colocatarii, coproprietarii imobilului respectiv, sunt coactionari incat aceasta societate are un patrimoniu, are o posibilitate de garantare, deci de obtinere de credite. Aceasta societate are un patrimoniu si poate sa-si asigure finantarile pe care apoi sa le distribuie pe termen lung pentru locatari. Dar, sa-i ceri astazi unei familii sa plateasca un milion pentru ca s-a stricat acoperisul, nu se poate. Iar daca nu asiguri aceasta distributie a acestui milion pe niste ani in continuare, in asa fel incat sa platesti suportabil in fiecare luna, b locurile acestea se vor degrada extrem de rapid, pentru ca ele au o structura de rezistenta practic indestructibila in timp, in timp ce toate celelalte sisteme, tamplarii, izolatii, instalatii au depasit in foarte multe cazuri durata de rezistenta; de asemenea, problema locuirii nu este numai locuinta, aceste blocuri au fost construite ca silozuri de locuit unde sunt cazati oameni. Dar locuirea inseamna si satisfacerea altor necesitati decat cele strict legate de locuinta. Aceste cartiere dormitor nu sunt dotate. Nu au dotarile cele mai elementare, atat culturale si sportive, si aici scolile trebuie sa devina centrele culturale ale cartierelor; pentru asta trebuie investitie, nu se poate altfel si trebuie sa inceapa sa aiba dotari legate strict de locuinta, locurile de joaca, spatiile pentru batrani, supermarket-uri, la 2-3 minute de apartament, iar toate acestea nu pot fi facute decat daca se schimba punctul de vedere al admnistratiei publice locale asupra proprietatii spatiilor inconjuratoare blocurilor. Pr imaria nu trebuie sa fie proprietara decat pe alei, trotuare si strazi. Spatiile inconjuratoare blocurilor trebuie sa apartina administratiei de locatari sau acelor societati de administrare a imobilelor, despre care vorbeam, intelegandu-se intre ei, nevoia de parcaje, de spatii de joaca, sa se asigure intretinerea vegetatiei de catre un proprietar, iar acest transfer de proprietate trebuie sa se faca cum s-a facut si transferul locurilor si a pamantului de sub bloc, tot la preturi absolut simbolice. Fara aceasta masura extrem de urgenta, problema nu se va rezolva. Intrebarea care se pune: de unde bani? Si voi raspunde: prin degrevarea bugetului autoritatii publice locale de acele cheltuieli care pot fi trecute prin sistemul de concesionare catre societati private, pentru ca eu cred ca un primar nu trebuie doar sa cheltuiasca bani de la buget si sa se vaite ca nu are. Aici trebuie un om care aduce bani pentru comunitate, pentru nevoile ei prin exploatarea patrimoniului comunitar, care poate fi pus drept garan t pentru obtinerea de finantare, inseamna vanzare, inchiriere si concesionare prin parteneriat cu sectorul privat. Cu institutiile financiare trebuie organizate sursele de finantare extrabugetare ale primariei, fara de care nici o primarie intr-o tara civilizata din aceasta lume nu ar supravietui, indiferent cum se vor verifica alocatiile bugetare, chiar daca vor ajunge cele normale, nu ca astazi, 7 la suta, ci 30- 40 la suta din impozitele si taxele localului pe raza localitatii trebuie sa ramana la primarie; dar chiar daca acest lucru se va intampla, banii nu vor fi suficienti. Important este ca, inca de acum, sa organizam aceste surse extra-bugetare de finantare pentru lucrari urgente, prin imprumut public, cum vorbeam despre caldura, dar si in alte forme de parteneriat, aducatoare de profit. Iar rezolvarea problemei locuintelor, ar aduce si un venit primariei, atat prin faza initiala de constructie cat si al impozitului pe proprietate in timp, de aceea Primaria nu poate fi decat interesata sa stimuleze fi scal prin toate parghiile financiare pe care le are, sa stimuleze procesul de construire...
O. Andronic: O politica coerenta din acest punct de vedere, ar necesita probabil o alta structura administrativa, pentru ca este lesne de vazut ca in cea actuala apar extrem de multe contradictii intre administrarea generala a urbei si interesele particulare ale sectoarelor. Aici ce se poate face?
D. Patriciu: Eu cred ca primarul general si Consiliul Municipal trebuie sa fie coordonatorii dezvoltarii orasului, iar atributiile trebuie delegate catre primarii subunitatilor administrative. Nu spun sectoare, pentru ca eu cred ca orasul trebuie impartit in 12 arondismente - le spuneam eu - cu functionarii publici actuali care nu trebuie mariti, pentru a nu mari cheltuielile. Prin disparitia unor servicii care nu mai sunt necesare in primarii, ei pot fi reimpartiti in aceasta noua structura care sa aiba capacitatea de a cuprinde si zonele in care orasul se dezvolta. Spunea un contracandidat ca nu stie in cate zone trebuie impartit orasul; pai, ii spun eu ca trebuie impartit in 12, pentru a nu crea nici un fel de presiune, fiecare dintre sectoare trebuie impartit intr-o zona care este in interiorul inelului principal de circulatie si o zona care este in exteriorul inelului principal si sa se poata dezvolta apoi catre exterior, cuprinzand si zona adiacenta orasului. O zona care apartine de facto orasului, pent ru ca RATB-ul, de exemplu, serveste tot sistemul urban.
O. Andronic: Dle Patriciu, ati afirmat la inceputul emisiunii ca arhitectura este o profesie liberala: este acesta argumentul care v-a impins in '90 spre aceasta formatiune politica, sau au existat relatii de un alt tip?!
D. Patriciu: A existat si o anumita filozofie, pe care inca de tanar am invatat-o. Mi-am apropiat-o; iar pe de alta parte a existat si relatia cu profesiunea mea liberala. Sigur ca aici sunt multe de spus.
O. Andronic: Mi-aduce aminte de un episod, un moment politic care, la vremea respectiva, eu cred ca nu a fost tratat cu toata seriozitatea si cu atentia pe care o merita... E vorba de Carta pentru Reforma din 1991, momentul in care monopolul FSN-ului la guvernare a fost spart prin includerea a trei formatiuni politice: PNL-AT, PDAR si PER.
D. Patriciu: Am incheiat un pact atunci cu reformatorii din FSN. Cei care propusesera cateva legi novatoare. Si care si-au facut efectul in toata evolutia noastra de atunci incoace. Am simtit ca ei sunt victimele conservatorilor din FSN, cei care au alcatuit apoi PDSR-ul. Daca lovitura de stat din septembrie 1991 nu ar fi venit, probabil ca evolutia ar fi fost cu totul alta; noi ne-am apropiat in acea perioada tocmai pastrandu-ne convingerea ca reforma trebuie facuta rapid, ne-am apropiat de acesti oameni care vroiau o reforma rapida. N-a fost, din pacate, posibil si iata ca rezultatul stagnarii este trist. Dar eu consider, in continuare, ca saracia nu e o fatalitate.
O. Andronic: In acea formula vi se rezervase portofoliul lucrarilor publice. Votul negativ al Parlamentului a fost un avertisment dat lui Petre Roman sau doar o reactie fata de incomodul Patriciu?
D. Patriciu: Un avertisment dat si lui Petre Roman si lui Patriciu. As spune ca numai o Camera a votat atunci. Oricum, intelegerea pe care o facusem cu acei tineri ca si noi la vremea aceea - Petre Roman si echipa lui - era legata de o necesitate tot profesionala. Pentru ca eu am simtit intotdeauna si cred si astazi ca o reforma nu incepe decat in momentul in care o tara este constienta ca are nevoie de dezvoltarea infrastructurii, in primul rand a sistemului national de autostrazi; asta inseamna mii de kilometrii de autostrada in cinci ani, cu 150 de mii de oameni. Poate sa ne creeze premisele unei dezvoltari rapide, in loc sa subventionezi mineritul in care lucreaza in Valea Jiului 110 mii de oameni; ar trebui facut acest lucru pentru care n-ar trebui sa se cheltuiasca atatea mii de miliarde, care se duc pe salariile minerilor in fiecare an.
O. Andronic: Daca ati fi primit portofoliul Lucrarilor Publice, care ar fi fost obiectivele pe care credeti ca ar fi fost posibil sa le realizati in acel context?
D. Patriciu: Ar fi fost sistemul de concesionare al autostrazilor; as fi ajuns sa fac sa nu mai fie posibil de oprit ca dezvoltare. Sunt convins ca acest lucru s-ar fi facut in maxim jumatate de an, ca declansare a sistemului, dupa cum sunt convins ca Bucurestiul astazi, in momentul in care tot cu profesionalism ii va fi declansata cresterea, nu se va mai opri si va deveni rapid un oras comod si mai ieftin decat este astazi. Astazi se traieste prost datorita faptului ca este un oras lipsit de coerenta gandirii, conceptiei prin care el trebuia sa creasca in ultimii 20 de ani; s-a construit mult, dar fara sa se tina seama ca nu exista infrastructuri, fara sa se tina seama de circulatii coerente si logice, fara sa tina seama ca exista un plan general de urbansim al orasului care s-a pastrat de actualitate si astazi, inca din 1935. Nici Ceausescu, construind cu actiunea lui de chirurgie urbana, nu a reusit sa se indeparteze de la acest proiect.
O. Andronic: Proiectul a inclus si ansamblul de la Piata Unirii, actualul Palat al Parlamentului si ceea ce il inconjoara?
D. Patriciu: Cand vegetatia va creste, cand iedera il va impanzi, cand in jurul Casei Poporului vor fi copaci batrani, nu ne va mai deranja imaginea eclectica a unei arhitecturi de proaspat imbogatit.
O. Andronic: In cati ani se poate ajunge la o astfel de formula, care sa-l integreze?
D. Patriciu: In ceea ce priveste bulevardele, in cativa ani, in ceea ce priveste Casa, este mai greu...
O. Andronic: Haideti sa revenim putin la subiectul care a scos cei mai multi peri albi bucurestenilor - circulatia rutiera. Iarna aceasta, lunga de aproape 6 luni, a facut zob toata structura de strazi a Capitalei. S-au facut incercari timide de acoperire a gropilor; daca s-ar lucra intens, in cat timp credeti ca s-ar putea reusi peticirea, macar, a tramei stradale?
D. Patriciu: Peticirea este o operatie care se executa in fiecare primavara. E necesara acoperirea cu covor asfaltic nou a unei suprafete cat mai intinse din acest oras si transformarea infrastructurii strazii in alte zone ale orasului. Eu cred ca se va circula comod in acest oras, din punct de vedere al calitatii strazilor existente asfaltate astazi, in maximum un an. Dar, pentru a se circula cu adevarat bine, nu este nevoie doar de calitate a strazilor, ci si de un sistem de circulatie fluent. Planul de care vorbeam prevedea un inel de circulatie, care aproape a fost infaptuit: Mihai Bravu, Stefan cel Mare, Titulescu si apoi trebuie facut un pod peste liniile ferate pentru a se ajunge pe Grozavesti, sos. Viilor si Str. Progresului; trebuie o alta lucrare care sa uneasca soseaua Viilor si Progresului si sa inchida inelul intre sos. Oltenitei si Mihai Bravu prin spatele parcului Tineretului. Aceste trei lucrari, in maximum doi ani din bugetul actual al primariei. Odata realizata aceasta lucrare si rezolvate t oate locurile de intrare si iesire din inel catre oras, problema circulatiei in centrul orasului va fi mult usurata. Daca ne dezvoltam programul, si am auzit contracandidati de ai mei care fac aceasta greseala de dezvoltare a unei infrastructuri stradale in centru, nu vom face decat sa atragem circulatia in centru. Sigur ca este nevoie si de alte lucrari, acesta este termenul scurt; termenul lung, ceea ce inseamna 5 - 7 ani, si chiar dublarea directiei axei N-S a orasului si apoi deschiderea unei axe E-V pe langa cea care astazi trece prin Piata Unirii.
O. Andronic: In ultimii patru ani, Bucurestiul a avut un primar liberal, ca si dvs., care sunteti un liberal. Poate fi acesta un handicap in actuala campanie pentru Primaria Capitalei?
D. Patriciu: Evident, constituie un handicap pentru ca a fost un om care si-a pus o eticheta liberala, a avut in acelasi timp si eticheta Conventiei Democratice si este si pentru Conventia Democratica un handicap, in masura in care este si pentru noi. Eu nu pot decat sa-mi asum acest handicap; eu cred ca in ultimii patru ani, orasul a fost foarte prost guvernat, de altfel, unul dintre motivele pentru care am iesit din Conventia Democratica, acum un an si ceva, a fost si hotararea de a nu ridica sprijinul politic al primarului orasului pentru ca celelalte, legate de strategia prin care opozitia unita ar putea ajunge la guvernare (era vorba de listele separate, pentru ca stanga a castigat in '92 cu cinci liste, iar noi aveam 52% cu o singura lista si am crezut, inca de atunci, ca este nevoie de cel putin trei liste in opozitie). S-a ajuns in mod organic la aceasta solutie. Social-democratii, sub semnul trandafirului, liberalii sub semnul calului si crestin-democratii sub semnul cheii...
O. Andronic: Una dintre principalele teme ale acestei campanii este coruptia. Exista acest sentiment, ca accesul de baza in relatia cetatean-institutie este sistematic ingreunat. Credeti ca in conditiile in care functionarii primariei sunt salarizati asa cum sunt si, in conditiile in care exista o suprasolicitare, o cerere care depaseste oferta si posibilitatea de satisfacere a acestora, exista posibilitati evidente de imbunatatire a acestui climat?
D. Patriciu: Da. Si aici cred ca este vorba de una dintre atributiile majore ale primarului, de reorganizarea despre care vorbeam inainte, despre eliminarea birocratiei din serviciile publice si ea este posibila atunci cand se face ordine, pentru ca ordinea inseamna a avea un plan general de urbanism, ca sa nu se mai astepte un an de zile pentru o autorizatie de constructie, ci 45 de zile, cum prevede legea. Aceasta elimina si sursa de castig ilicita. Birocratia este sursa coruptiei, dar in acelasi timp nu poti elimina coruptia decat oferind functionarului public un statut social corect. Dar nu are un statut social corect si din acest punct de vedere, a fost o greseala faptul ca s-au uniformizat salariile pe diverse trepte la nivelul intregii tari. Eu nu cred ca functionarii publici din Vaslui sau din Satu Mare au toti aceeasi responsabilitate; de aceea Consiliul Municipal trebuie sa aiba libertatea de a stabili modul in care isi cointereseaza functionarii. Pe de alta parte, pentru a disparea coruptia trebuie ca diversele servicii ale Primariei, care pot fi descentralizate, sa fie contractate cu societati care se ocupa cu serviciul respectiv. De exemplu: un jurisconsult intr-o primarie are leafa de mizerie fata de colegul lui care este avocat. Eu nu cred ca Primaria Municipiului Bucuresti are nevoie de un serviciu juridic. Cred ca trebuie sa contracteze serviciile juridice ale unei firme de avocatura prin licitatie, care sa se ocupe de serviciile Primariei. Cum nu cred ca serviciul de urbanism trebuie sa fie incadrat cu functionari ci, dimpotriva, arhitectul sef al orasului trebuie sa fie o personalitate cum era inainte, o personalitate puternica, un mare arhitect; nu primarul se ocupa de conceperea orasului, ci, in primul rand, arhitectul sef, iar sub el diverse societati cu care se contracteaza lucrarile legate de planul general si de inceperea evolutiilor orasului.
O. Andronic: Una dintre zonele critice ale acestui mandat de patru ani a fost relatia Primarie- Prefectura, ce scurt-circuiteaza aceasta relatie. Cum ar putea fi ea remediata?
D. Patriciu: Mi-ati pus o intrebare despre o institutie care nu exista. In legislatia romaneasca institutia prefecturii nu exista. Exista institutia prefectului, reprezentantul legal al guvernului in teritoriu, care supervizeaza legalitatea hotararilor pe care autoritatea publica aleasa le ia. Un birou cu o secretara si niste consilieri, tinand cont de o intreaga institutie, in ultimii patru ani am refacut-o sub o alta denumire - comitetele judetene - si pentru ca toate atributiile pe care le aveau inainte comitetele judetene de partid le-au preluat acum prefecturile, care supravegheaza absolut tot ce se intampla in teritoriu, de la supravegherea intreprinderilor si pana la consiliul local. Nu se poate asa ceva. Sunt bani inutili si ingreunam birocratic bunul mers al lucrurilor. Stiti, de exemplu, ca este nevoie de patru faze succesive pentru a obtine o autorizatie de constructie? Plan de urbanism zonal, plan de urbanism de detaliu, certificat, care dureaza un an jumate. Si fiecare dintre ele trebuie avizate de prefectura. Dupa un an si ceva, o societate bucuresteana s-a dus la Ploiesti, unde se dezvolta tocmai prin conditiile pe care se creeaza pentru investitie in toate domeniile. Sa stiti ca aici atingeti o problema extrem de sensibila, pentru ca de foarte multe ori cand se vorbeste de protectia sociala, se vorbeste despre Guvern si despre legi. In tari avansate, autoritatea publica locala are mult mai multa putere in rezolvarea problemelor sociale, de protectie sociala, decat autoritatea centrala a statului. Probleme legate de somaj, de folosirea fortei de munca si de reconversia fortei de munca, de crearea de noi slujbe se rezolva mult mai simplu de catre autoritatea publica locala care poate crea facilitati de amplasare si fiscale pentru intreprinzatori, decat Guvernul. Sunt zone atinse de cutremure sociale, cum au fost si in alte tari, si in conditii grave, cand somajul atinsese 30-40 la suta, cand autoritatile locale au rezolvat mult mai usor un parteneriat cu sectorul privat, folosind serviciile unei age ntii locale de dezvoltare - pe care propun s-o infiintam la nivelul orasului - care stimuleaza si prezinta oportunitatile investitionale si stimuleaza investitia de capital; au revolvat aceste probleme mult mai usor decat guvernul care nu poate hotari decat in termeni foarte generali.
 


 
Copyright © 2005 - 2020 - Editura AlegRO