Cuvânt după.

După noaptea celui de-al doilea tur, am avut o senzație stranie: mi se părea că fardul pe care trebuia să-l suport, aproape seară de seară, vreme de mai bine de trei luni, îmi strângea fâța și-mi producea arsuri. Mi-a fost teamă chiar de o intoxicație. Un prieten, medic psihiatru, m-a liniștit: nu e vorba despre așa ceva. Pur și simplu te-ai săturat de televiziune.
Așa era. Am decis că merit să-mi iau un concediu. Am discutat și cu cei de la post și au fost de acord. Ne-am despărțit fără formalitățile de la locale - concluzii, felicitări sau alte farafastâcuri de același fel. Renunțam - temporar - cu acest prilej și la emisiunea "Cu cărțile pe masă", care se derulase săptămânal, fără întrerupere, din iulie '95, de când intrasem în acest malaxor care e televiziunea.
Liberul meu a durat până după anul nou, '97. Am revenit la post, am discutat mai întâi cu Florin Brătescu și Ovidiu Miculescu, apoi chiar cu Dan Voiculescu, despre reluarea emisiunilor. La început mi s-a părut că sesizez la ei o dare din colț în colț. Mai precis, erau probleme cu ora de difuzare: mi s-a propus mai întâi o variantă de la 17,30 la 18,30, cu o priză de știri la mijloc. Am folosit-o, cu toată incomoditatea procedeului. Apoi mi s-a propus o mutare la ora 23. Apăreau tot felul de inadvertențe și Brătescu mă trimitea laVoiculescu, Voiculescu spune că el nu știe nimic și nu se bagă, și mă trimitea înapoi la Miculescu. Și așa mai departe. Cel mai jenat de situații mi se părea Brătescu, care ridica din umeri cu aerul acela complice, privind undeva în sus. Mi-a fost greu să percep care era adevăratul motiv al acestui șir de mici șicane, deși vedeam că alte emisiuni pe celași format, în care se lansaseră unii colegi, mergeau șnur. Mult mai târziu, cineva mi-a deschis ochii: era vorba despre Dan Voiculescu! Fire deosebit de complexă, acesta avea un tic: nu agrea să ai succes... pe banii lui! Mai exact spus, patronului Antenei 1 i se părea că dobândisem de pe urma acestor emisiuni o prea mare popularitate! O popularitate care m-ar fi făcut să scap de sub "control". Așa încât aceste mici "piedici" aveau rolul de a aduce lucrurile la normal și de a arăta cine este, de fapt, stăpânul. Personaj cu intuiții spectaculoase, extrem de deschis în direcții în care nu te-ai aștepta, de o mare eficiență, Dan Voiculescu are și micile lui "defecte". Acesta părea să fie unul dintre ele, iar acutizarea lui psiho-logică a venit, poate, și din orgoliul meu. Așa încât, după vreo două luni de colaborare ciudată, la orizont s-a arătat Mefisto, sub forma patronului unei televiziuni concurente, care mi-a fâcut o ofertă "ce nu putea fi refuzată". Acceptând această ofertă am făcut cea mai spectaculoasă eroare din cariera mea de jurnalist. Pe care am și plătit-o corespunzător.