Titlu: „A” de la Andronic
Text:

Am dat acest titlu prezentului „Cuvânt înainte” atât pentru a restabili ordinea alfabetică și de precădere a personajelor implicate, cât și pentru a încerca să echilibrez, cumva, titlul cărții.
Octavian Andronic este el însuși un personaj; caricaturist cu surse inepuizabile și regenerabile de inspirație, după cum se vede din „andografiile” sale, pe care le publică în fiecare zi, jurnalist de mare rafinament, publicist pasionat până la obsesie de esența realităților care ne înconjoară, numele său trece de perimetrul rezervat autorilor serioși, pentru a intra în cel al personajelor demne de urmat. De fapt, Ando are o biografie jurnalistică mai bogată cu mult decât a personajelor despre care scrie, mai captivantă decât multe dintre „andografiile” sale, mai densă decât ritmul cotidian al gazetelor pe care le-a ctitorit ori le-a slujit și chiar mai pilduitoare decât exemplele pe care încearcă adesea să le pună sub ochii cititorilor săi.
Titlul acestei cărți ascunde un accent sarcastic de ironie tipică lui Ando, similară, dar în alt registru, celei pe care el o exprimă la vedere prin tușele care-i stilizează caricaturile. Atunci, însă, când alfabetul însuși se compune din inițialele unor nume de personalități (și nu invers!), avem de-a face, nu-i așa?, cu o hiperbolizare a ironiei, echivalentă cu un diagnostic ce face inutil orice comentariu. „Dacă litera B vine de la Băsescu, atunci ne putem da seama cu toții ce importanță colosală are personajul purtător al acestui nume!” – aceasta este ironia șfichiuitoare pe care jurnalistul o trage, ca un semn al lui Zoro, pe fruntea personajului politic citat.


Fiind familiarizat și savurându-le de multă vreme, aș putea spune că mai toate caricaturile lui Ando sunt ca niște poeme grafice care vorbesc adesea mai mult decât un eseu. Talentul înnăscut și pasiunea pentru desenul cu tâlc i-au antrenat lui Ando un acut simț al observației, pe care îl îmbracă adesea într-o figură uneori tăcută, alteori de-a dreptul morocănoasă, însă mai mereu brăzdată de câte o replică ori de câte un gest, care nu pot fi altfel decât de duh, stârnind, deopotrivă, hohote de râs și îndemn la reflecție.
În exercițiul său debordant de jurnalist complet, Octavian Andronic și-a însoțit întotdeauna harul pentru linii și peniță cu talentul pentru cuvinte și metaforă. Așa se face că dimensiunea creației de grafică artistică a lui Octavian Andronic și-a găsit întotdeauna o completare în dimensiunea publicistică a scrierilor sale.
Prin cartea de față, Ando aduce sub ochii cititorilor o mică parte din creația sa jurnalistică, pe care, de peste un deceniu, o pune în pagină, zi de zi, fie pe jurnalul său electronic, fie în cotidianele care-i găzduiesc diferitele rubrici. S-a mai întâmplat în publicistica noastră contemporană ca jurnaliști valoroși să-și adune între coperțile unor cărți editorialele ori tabletele răspândite vreme de mai mulți ani prin paginile diferitelor jurnale. Octavian Andronic nu se rezumă, însă, la banalitatea unui asemenea demers, nemulțumindu-se cu o simplă „colectare” a unor texte scrise și publicate în diverse locuri, vreme de mai mulți ani de zile. Printre miile de articole pe care le-a semnat în ultimii ani, el a căutat un sens, o idee, un fir călăuzitor pentru acelea pe care a dorit să le adune într-o carte. Și ce putea fi mai tentant pentru un jurnalist cu un simț al polemicii atât de ascuțit decât să reunească într-un volum toate articolele în care a scris numai despre personajul politic cel mai contrariant al acestei perioade, nimeni altul decât încă șeful statului român?
Câteva observații se impun în legătură cu acest gest editorial al lui Ando. În primul rând, se cuvine de subliniat temeritatea sa – ca să nu-i spunem mai mult! – de a aduna într-o carte numai articole despre Traian Băsescu, într-o perioadă în care destinul politic viitor al acestuia nu este deloc clar și în care posibila sa realegere în fruntea statului este de înțeles că nu va fi deloc confortabilă – din nou, ca să nu spun mai mult! – pentru oponenții săi de mai mică sau mai mare amplitudine. Asumându-și o asemenea carte, tocmai în această perioadă – și cu scopul mărturisit de a o face publică în plină campanie electorală –, Octavian Andronic dovedește acea trăsătură esențială fără de care gazetăria autentică ar fi imposibilă, pe care o invoca și bătrânul Caragiale și care se cheamă, simplu, caracter. Nepunând sub preș și neștergând din colecții tot ce a scris critic, ironic, sarcastic despre Traian Băsescu, prietenul Octavian Andronic dovedește același caracter pe care, de pildă, l-a manifestat și în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, când a transformat fosta „Informație a Bucureștiului” în prima ediție a ziarului „Libertatea”, apărută pe piață la ora 12, adică atunci când încă se afla în aer elicopterul cu soții Ceaușescu – și care pe prima pagină avea un editorial intitulat „Victorie!”, semnat de regretatul Stelian Moțiu!


De fapt, după cum se știe, caracterul nu este o trăsătură nici perisabilă și nici ocazională: este precum talentul – dacă îl ai, îl ai, dacă nu, nu! Secretul longevității la nivel de vârf a lui Octavian Andronic, atâtea decenii în publicistica românească, îl reprezintă tocmai acest melanj între talent și caracter.
O a doua observație care se impune în legătură cu această carte se referă la forța ei de impact. Vreau să spun, utilizând o mai veche comparație, că fiecare dintre aceste editoriale, citite la vremea lor, izolat și sporadic, avea, poate, transparența apei mării luată în căușul palmelor; adunate, însă, la un loc și citite compact, într-o anumită continuitate și succesiune cronologică, aceleași editoriale capătă forța și tumultul valurilor oceanului. Izolate printre paginile ziarelor, tabletele sale de sub rubrica „Punctul pe Y” păreau, să zicem, niște accente – scrise cu talent, pe subiecte serioase, adesea cu ironie și mult umor, dar, totuși, niște simple accente. Reunite într-o carte, „Punctele pe Y” ale lui Octavian Andronic se transformă din semne de punctuație în veritabile semnale de atenție pentru toți cititorii pasionați de politică și, mai ales, preocupați de deznodământul electoral al acestei toamne.
În sfârșit, al treilea lucru pe care îl remarc la această carte este multitudinea de imagini pe care graficianul Ando o creează în cuvinte unuia și aceluiași personaj. Portretistica realizată în acest caz cuprinde mereu tușele de esență ale personajului, dar surprins în ipostaze dintre cele mai diferite. Precum sunt unghiurile atât de diferite sub care lumina cade pe fațetele unui poliedru, la fel sunt și ipostazele, trăsăturile de caracter, atitudinile ori replicile pe care jurnalistul le semnalizează, cu morala cuvenită, în comportamentul personajului politic. Această diversitate – a subiectelor, temelor, comportamentelor, locurilor și întâmplărilor legate de Traian Băsescu – este compensată de uniformitatea stilistică pe care Octavian Andronic o manifestă, nici nu se putea altfel, prin acutul său simț de observație, glazurat peste tot cu ironia subțire a caricaturistului.
Asemenea altor cărți similare, născute din editorialele de efemeridă, risipite prin diverse jurnale în perioade mai lungi de timp, și aceasta mai are o proprietate importantă pentru comoditatea lumii de astăzi: se poate citi, cu înțeles și subînțeles, indiferent de pagina la care este deschisă!
În sfârșit, ca să fiu sincer până la capăt, am intitulat acest „Cuvânt înainte” A de la Andronic pentru a da respectul cuvenit nu numai ordinii alfabetice, ci, mai ales, celei afective și sentimentale care mă caracterizează în ceea ce-i privește pe cei doi: autorul cărții și personajul acestuia.
Octavian Știreanu