Titlu: Cuvânt după...
Text:

Am fost surprins să constat, atunci când am declanșat o „căutare” în mormanul de articole scrise zi de zi, în ultimul deceniu, sub genericul „Punctul pe Y” – cât de multe i-au fost dedicate lui Traian Băsescu. Personaj emblematic al epocii  pe care o traversăm, actualul - și poate viitorul - președinte a exercitat o veritabilă obsesie în mass media. Poate că nici unui  alt personaj public  al celor două decenii de existență democratică nu i s-au dedicat atât de multe și de consistente producții jurnalistice. De când a devenit președinte, Traian Băsescu domină autoritar topul  celor mai mediatizate personalități, cu procentaje consistente.
Mi-am spus, deci, că acesta ar fi motivul pentru care am scris atât de frecvent despre domnia sa. Eventualii lectori  ai acestui volum îmi vor reproșa, poate, tonul critic în care au fost abordate unele dintre temele de analiză. Acest lucru cred că nu mă indică, automat, ca unul dintre jurnaliștii aflați în slujba nu știu căruia dintre mogulii cărora le poartă pică constantă. Deși am lucrat, de-a lungul vremii, cu mulți dintre ei (la moguli mă refer), am avut șansa de a-mi prezerva dreptul la opinie, așa încât vă asigur că părerile exprimate îmi aparțin în totalitate și nu au fost influeanțate de terți. Tonul critic nu înseamnă,a utomat, adversitate: îi recunosc lui Traian Băsescu calitățile indubitabile care au făcut din el unul dintre cei mai redutabili politicieni ai momentului. Dar nu cred că aș putea – nici în cazul său, nici al altuia –adopta tonul de admirație necondiționată pe care-l exprimă câțiva dintre cei mai consecvenți cântăreți ai săi, în strună și în strană. Pentru că, spre deosebire de predecesorul său, Traian Băsescu este beneficiarul unui veritabil cor de practicanți ai acestei stări de admirație necritică în care au căzut unii dintre comentatorii actualității. Probabil că, punând într-o balanță imaginară opiniile lui Cărtărescu, Mihăieș, Ungureanu, Avramescu, Voinescu și a altor câțiva de mai mici dimensiuni, iubitorul de echilibru va putea fi totuși satisfăcut de lectura acestui volum.
Ceea ce doresc eu să reiasă din aceste pagini nu este un portret-robot, ci o imagine a modului în care un contemporan al său i-a perceput gesturile și exprimările, de-a lungul unei evoluții semnificative pentru tipologia din care face parte – aceea a oamenilor pe care nu ai cum să nu-i bagi în seamă.

                                                                                  Octavian Andronic
(23 august 2009)

P.S. Intervalul „monitorizat” de „punctul pe Y” se întinde între anii 2001  și prima jumătate a lui 2009.