* Prima pagină * Căutare * Contact *
 


Cuprins

Introducere
Cuvânt înainte

I Preliminariile
   Clasa mijlocie are de aparat ...
   Nici o personalitate politica ...
   Toate partidele isi fac un titlu de glorie ...
   Intr-o campanie electorala seful echipei ...
   Calitatea de intelectual ...
   Vocea sefilor de campanie ...
   Campania electorala intre ...
II Primul tur - Candidatii se prezinta
   Ioan Pop de Popa
   Corneliu Vadim Tudor
   Gyorgy Frunda
   Adrian Paunescu
   Nicolae Manolescu
   Tudor Mohora
   Petre Roman
   Emil Constantinescu
   Ion Iliescu
   ANALIZE
III Turul al doilea - Fata-n fata cu telescpectatorii
   Ioan Pop de Popa
   Niculae Manolescu
   Petre Roman
   Ion Iliescu
   Emil Constantinescu
   Corneliu Vadim Tudor
   Tudor Mohora
   ANALIZE
IV Turul al treilea - Fata-n fata cu contracandidatii
   Emil Constantinescu
   Ioan Pop de Popa
   Corneliu Vadim Tudor
   Tudor Mohora
   Gyorgy Frunda
   Nicolae Manolescu
   Petre Roman
   Ion Iliescu
Bilanţuri, comentarii, premii
Statistica si politica
Faza finală
   "Finala Mare"
   "Finala Mica"
Dialoguri Post-electorale
   Noaptea legislativelor
   Cui dam voturile din turul 2?
   PRM trage concluzii
   PD Satisfactie bine temperata
   CDR - Euforia victoriei
Super finala turneului
   Ion Iliescu - Emil Constantinescu
Ziua Z
   Amintiri din viitor
ADDENDA
   Partide in campanie
   Partide in campanie (30 aug 1996)
   Aliante in campanie (19 aug 1996)
   Aliante in campanie (26 aug 1996)
   Radu Campeanu
   Gheorghe Funar
   Guvernul Presei Independente
   Rezultatele Turul 1
   Rezultatele finale ale alegerilor prezidentiale
   Regulamente de organizare si desfasurare a "Turneului candidatilor"
   Corespondente
   Un sondaj intarziat
 
Cuvant dupa

 

Carte/Capitol/Subcapitol: Primul tur - Candidatii se prezinta - Nicolae Manolescu

Nicolae Manolescu:
Pana in ‘89 curajul meu s-a limitat a fi curaj literar!
20 SEPTEMBRIE 1996

O. Andronic: Iata-l astazi in fata dvs. pe domnul profesor Nicolae Manolescu, candidatul Aliantei Nationale Liberale.

Am intitulat cele cateva randuri de prezentare a domniei sale: “Pariul cu literatura”. Celor care suspina de cativa ani buni dupa un Havel al Romaniei li s-ar putea replica, pe buna dreptate, ca suntem in situatia fericita de a oferi alternative intelectuale multiple. Nu mai departe decat pe scena pe care se joaca piesa in doua acte, a cuceririi Cotrocenilor, evolueaza doi poeti si un critic si nu vad de ce n-am deplange singuratatea unui Manolescu al Cehiei pe culoarele Hradului. Domnul Nicolae Manolescu a fost o personalitate de prim rang a societatii romanesti si inainte de ‘89. Arbitru necontestat al calitatii artistice, pana domniei sale a ras scurt si neiertator veleitati ieftine si a consacrat scari de valori valabile si ieri si azi. Iesirea sa din pagina de revista si intrarea in aula parlamentara fac parte dintr-un scenariu pe care il srie cu talent o existenta ajunsa in mod necesar la confluenta dintre responsabilitate si autoritate. intre cinismul (egolatric) al creatorului autosechestrat in turnul sau de fildes si generozitatea unui zoon politikon in care se exprima in … pentru altii, criticul a ales sfidarea.

Pentru ca ce altceva este, stimate domnule Manolescu, candidatura dvs. la presedintie decat o sfidare?! imi pare rau ca asa cum am facut-o in cazul candidatilor care v-au precedat, nu pot sa va invit sa va prezentati invitatii. Fie ei 12 apostoli, cum au fost la domnii Ioan Pop de Popa, Vadim Tudor sau Paunescu, fie sapte pitici ca la dl Frunda. De ce?
N. Manolescu: Vedeti, dvs. vorbiti de 12 apostoli, sapte pitici, daca eu aduceam 9 invitati sau cine stie ce alt numar, probabil ca ati fi gasit imediat un simbol. Poate pentru a evita asemenea simboluri, e mai bine ca ei nu sunt aici si sper, sunt dincolo de ecran, poate mai multi decat ar fi putut sa incapa in acest studio. Motivul pentru care v-am rugat sa va abateti de la regula pe care v-ati stabilit-o in aceasta emisiune este unul foarte simplu. Si tine de dorinta mea ca discutia noastra sa fie una cat se poate de naturala. Mi se parea ca prezenta unor personalitati - si avand in Alianta National-Liberala, in Partidul Liberal ‘93 foarte multe -nu e cazul sa le mai spun numele- prezenta catorva aici ar fi fost greu de realizat ca selectie. Va marturisesc n-as fi stiut unde sa ma opresc, studioul nu e foarte mare, nu as fi putut sa aduc atatia cati as fi dorit. in al doilea rand, era nefiresc ca niste oameni de valoare ca dl Stefan Augustin Doinas sau Dinu Patriciu sau Stefan Radoff, sa stea aici de jur imprejur si sa caste gura - iertati-mi expresia triviala - la ceea ce spun eu. Este un anume stereotip al omului politic sau al presedintilor sau al candidatilor la presedintie de a umbla dupa ei cu o liota de oameni de toate culorile si de toate valorile, ca si cum prezenta acestora in jur le-ar da liderilor politici impresia ca sunt cu adevarat ceea ce sunt. Eu cred ca un lider politic este un om ca toti oamenii, care doreste sa fie ascultat si m-as bucura ca acum sa fim ascultati de cat mai multi, dar care nu poate impune nimanui sa vina sa-l asculte.
O. Andronic: Dati-mi voie sa cred - este o parere personala - ca este o inhibitie tipic intelectuala. De altfel, ideea in care noi am sugerat aceasta maniera a fost tocmai de a crea invitatului nostru o atmosfera familiara si de a inspira incredere din partea celor care ii sunt apropiati. Permiteti-mi sa prezint telespectatorilor un scurt Curicullum Vitae care sa completeze petele albe din informatia lor, daca asa ceva exista.

Deci, nascut la 27 noiembrie 1939, Ramnicu Valcea, tatal - profesor de filozofie, mama - profesoara de limba franceza; numele la nastere a fost Apolzan, numele Manolescu provenind prin adoptiune de catre bunicul matern, in 1953, atunci cand ambii parinti se aflau in inchisoare, ca urmare a faptului ca intre anii 1945-1947 au fost membri, fara functii, ai P.N.L. Scoala si liceul la Ramnicu-Valcea si Sibiu, studii de limba si literatura romana la Universitatea Bucuresti, absolvita in 1962, dupa un an de exmatriculare din cauza dosarului. Doctorat in litere in 1974, cu o teza despre Titu Maiorescu. Preparator, asistent lector si din 1990 profesor universitar la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Decan interimar al Facultatii de Litere si rector interimar al Universitatii in 1990. Membru al Consiliului Profesoral al Facultatii si al Senatului Universitar; membru al Comisiei Superioare de Diplome de pe langa Ministerul invatamintului. Activitate de critic si istoric literar, precum si de publicist. A detinut Cronica literara in “Contemporanul” si in “Romania Literara” din 1962 pana in 1993, scriind un articol pe saptamana. Colaborari in toata presa culturala a vremii. Dupa 1989, comentator politic al “Romaniei Literare”. Articolele au fost adunate in volumul “Dreptul la normalitate”. Director, din 1990, al revistei “Romania Literara” si director general al Fundatiei “Romania Literara”. Contributii stiintifice: 20 de volume de critica si istorie literara publicate intre 1964 si 1991. Cateva mii de articole in presa culturala. O carte tradusa in Germania in 1969. Colaborari la publicatii straine. Membru fondator al Aliantei Civice, presedinte din 1991 al Partidului Aliantei Civice, senator de Sibiu din 1992, presedinte al Grupului Parlamentar P.A.C. si membru al Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala a Senatului Romaniei. Nu a fost membru P.C.R.

Acestea fiind spuse, v-as cere permisiunea sa le completam cu imaginile din filmul documentar pe care staff-ul dvs. l-a pregatit pentru emisiune. Domnule profesor, cred ca este reconfortant sa constati ca oamenii doresc sa creada in ceva si, mai ales sa-ti dai seama ca ei cred in tine. Nu vreau sa sune ca o declaratie partizana, dar doresc sa va marturisesc ca sunteti unul din oamenii in care, timp de 20 de ani, am crezut cu tarie. Mai exact, aparitia “Romaniei Literare” de joi era, pentru mine, evenimentul saptamanii, iar cronica dvs. literara constituia deliciul nu numai al meu, ci probabil al unei intregi generatii pentru care cultura a fost in acea vreme poate singura realitate de necontestat. Spuneti-mi, cu ce autoritate si cu ce competenta poate interveni intelectualul in mersul societatii? El a fost “oaia neagra” a mai tuturor sistemelor sociale, cu precadere a celui comunist.
N. Manolescu: Sigur este absolut onorant pentru mine sa aud din partea unor oameni cum este Victor Rebengiuc si altii, ca au incredere in mine si asteapta de la mine foarte multe, dar in acelasi timp, este si extraordinar de impovarator. Ascultam prima oara acum si ma intrebam: Doamne Dumnezeule, ce ma fac eu cu acesti oameni care cred in mine, cum sa fac sa nu-i dezamagesc? Si nu numai pe ei, ci pe multi altii? Pentru ca, uneori, in viata mai produci si dezamagiri, chiar fara sa vrei si incep asa, pentru ca am ceva pe constiinta de marturisit. Vazand acum artificiile acelea cu care s-a incheiat la patinoarul Floreasca lansarea candidaturii mele, am primit chiar ieri o scrisoare de la un domn care locuieste in vecinatate si care mi-a spus ca din pricina zgomotului puternic sotia sa a patit un accident: a cazut si are o fractura. M-am simtit ingrozitor de prost, mi-am dat seama ca niciodata nu stii care pot fi consecintele actelor tale. Daca exista scuze pentru asa ceva, le transmit domnului si doamnei cu pricina. Vreau sa va spun ca ma gandesc, iata, candidez la o functie in care consecintele actelor mele vor fi incalculabile. Voi vrea sa fac tot binele si nu voi sti niciodata ce efecte insidioase ale hazardului de genul celei de care am vorbit se vor intampla, in asa fel incat sa produc si suferinte si tin sa imi cer dinainte iertare celor care le-am produs sau le voi produce suferinta fara sa vreau. Nu a stat niciodata in intentia mea sa fac rau cuiva. Revin la intrebarea dvs. cu intelectualii. Sigur, numai intelectualii au cam facut politica. Politica este o disciplina intelectuala prin excelenta, problema la noi era alta. Ca o clasa politica romaneasca s-a constituit destul de lent, mai ales in ultimii 200 de ani, deci in Romania Moderna, sa-i spunem. Clasa politica distrusa, practic, dupa 1948 s-a constituit de la grupuri de intelectuali, nu in ultimul rand scriitori, plasticieni, muzicieni, dar in primul rand artisti ai condeiului, cum am fost toti cei din generatia pasoptista. Mai tarziu junimistii, in secolul nostru Nicolae Iorga, Octavian Goga, dar si multi, foarte multi altii. Si mentorul nostru - Titu Maiorescu - si-a lasat condeiul pentru a intra in politica. Nu doar fatalitate, a fost o necesitate as spune eu. Si celor care spun acum ca sunt apolitici, colegilor mei, de care ne-am despartit si care au ramas numai la catedra, numai in presa. Eu le spun doar atat: daca nu noi, cine? Unde este clasa politica romaneasca, cine ar fi putut sa-si ia raspunderea pentru aceasta tranzitie a Romaniei de la comunism spre o lume libera, spre o societate bazata pe valorile normale? Si daca noi am fi stat deoparte si lucrurile ar fi mers cam cum merg acum, ce ne-am fi zis? Ca din cauza ca noi nu ne-am amestecat, ca nu am intrat in politica, lucrurile merg atat de prost. Asa cel putin stiu ca am facut ceva, cat m-am priceput. Asa cel putin stiu ca nu am sa-mi reprosez. Asa cum imi reprosez ca pana in 1989 curajul meu s-a limitat la a fi un curaj literar. Era putin lucru sa incepi sa te bati cu o oficialitate care isi avea propria scara de valori, pe care eu le credeam adevarate. Dar nu am fost disident, nu am facut nici o scrisoare lui Ceausescu, precum Dorin Tudoran, precum Mihai Botez sau altii. Atunci am avut o multime de explicatii pentru faptul de a nu iesi. Si mi-am zis: bun, sunt un fel de Havel, lumea ma urmareste, la ce bun sa risc sa pierd asta, pentru a nu ma mai putea exprima, probabil, niciodata? Cati dintre noi credeau ca se va prabusi comunismul? Haide sa-mi pastrez rubrica mea, cartile mele cu care, de bine, de rau fac ceva. Dar, de fapt erau niste alibiuri morale. Ar fi trebuit sa ies in fata. Si mi-ar fi fost rusine dupa ‘89, cand nimeni nu ma mai oprea sa ies in fata si sa fac putinul care depindea de mine pentru ca aceasta tara sa arate altfel decat arata inainte daca eu n-as fi facut asta. Si am zis: nu se poate. Si asta a fost motivul, pentru care mi-am pus, intr-un fel, activitatile profesionale intre paranteze si am intrat in politica.
O. Andronic: Domnule profesor, se poate spune, si unii nu vor pregeta sa spuna ca, pentru a ajunge la Cotroceni ati trecut prin foc. Ce a fost cu acest episod care a emotionat foarte multa lume pentru ca foarte multe din telefoanele sosite astazi s-au referit la el?
N. Manolescu: Am citit si eu ce s-a scris in presa, ba chiar am avut surprize mai putin placute. Cativa dintre colegii mei credeau acum cateva zile ca a fost o mica inscenare toata aceasta poveste, pentru publicitate. Cineva le-a spus: domnilor, noi am avut un mort intr-un accident de masina, pe regretatul senator Negrutiu, acum trei luni, incat era ultimul lucru la care am fi putut sa ne gandim… Pe langa oamenii cumsecade, care se mai emotioneaza la un astfel de episod, se mai gasesc si unii care sa se gandeasca ca totul este o inscenare. Trebuie sa spun ca a fost un accident banal, care putea sa se soldeze cu urmari tragice in care eu nu am fost cu nimic implicat, eram doar niste martori peste care putea sa se pravale o autocisterna care a luat foc. Asta a fost totul. De momentul acela de luciditate, pe care soferul si cu mine l-am avut de a striga, dar o facea si daca nu-i spuneam eu sa tasnim inainte, si de faptul ca masina, pentru ca ma gandeam cu groaza ce s-ar fi intamplat, daca, in momentul acela invartind cheia as fi auzit harjielile acelea de la Dacie si masina nu pleca. Probabil ca s-ar fi ales praful de noi. Asta este probabilitatea cand faci aproape 3000 de km. in zece zile. Probabilitatea unor accidente pe soselele romanesti este foarte mare. Pana si nefericitul sofer al autocisternei a reusit sa iasa, asta nu stiu cum a reusit, probabil spargand geamul, probabil ca nu s-a lovit si totul s-a terminat doar cu nu stiu cate tone de motorina care au ars.
O. Andronic: Daca realitatea romaneasca a ultimilor sapte ani ar constitui substanta unui roman, cum l-ati caracteriza pe autor si ce nota i-ati acorda?
N. Manolescu: Cred ca nu se pot face romane pe o asemenea substanta. Romanul presupune o anumita distanta, o anumita detasare …. S-ar putea face niste pamflete. S-ar putea scrie reportaje sau carti de ziaristica. Cu adevarat un roman despre ce se intampla la noi in acesti sapte ani nu se poate face. Iata, chiar astazi citeam editorialul dlui Cristoiu din “Evenimentul Zilei” in care spunea ca nu suntem in masura sa avem inteligenta si obiectivitatea necesara ca sa judecam acum ce s-a intamplat in 1989. Niciodata nu poti sa-ti judeci ca lumea propria epoca, ori cei care judeca cel mai bine o epoca sau alta sunt romancierii. Dar nu chiar epoca aceea in care ei se gasesc implicati. Trebuie o mica distanta. Dar pentru aceasta perioada, dupa un anumit timp al activitatii mele de critic imi voi permite sa ma pronunt, cred ca vom avea reportaje, pamflete, dar literatura nu.
O. Andronic: Care sunt, dupa dvs. principalele personaje pozitive si negative ale piesei care se joaca in acest interval pe scena politica romaneasca?
N. Manolescu: As spune ca personajele pozitive sunt victimele, iar personajele negative sunt profitorii sau chiar calaii. Victimele - miile, zecile, milioanele de oameni care cu niste imense sperante in schimbare si care, acum, se vad dezamagiti, batjocoriti, traind mai prost ca inainte. Iar personajele negative sunt profitorii de aceasta situatie. Cei care au crezut ca daca s-a facut o revolutie si au murit atatia tineri asta s-a facut pentru ca ei sa traga foloase. Ca ei sa devina, intr-un fel intangibili, undeva in norii unei bogatii, deci coruptie. Este categoria cea mai odioasa. Noi tot vorbim de coruptie. Eu am luat si un premiu al Cronicii Romane acum doi ani pentru o sintagma folosita intr-un discurs parlamentar cand am spus: “Romania are trista particularitate ca dupa ce a cunoscut terorismul fara teroristi sa descopere acum coruptia fara corupti”. Se vorbeste de coruptie, dar coruptie nu exista, precum vedeti. Acestea sunt personajele odioase care isi pot permite ca, dupa 45 de ani de comunism si de suferinta, sa puna acesti ani ai sperantelor noastre sa-i puna in beneficiul propriu, sa nu faca nimic pentru altii si nu stiu cum sa fure, cum sa jupoaie, profitand de neaplicarea legii care este buna sau proasta, de apatia organelor care ar trebui sa cerceteze, a Justitiei si chiar a presedintelui care este, conform Constitutiei, garantul ca aceasta tara sa mearga inainte nu pe calea pe care a apucat-o.
O. Andronic: Ati putea sintetiza intr-o suta de cuvinte doctrina aliantei pe care o reprezentati in competitia pentru Presedintie?
N. Manolescu: Poate in mai putine. Suntem intr-un moment electoral in care, as spune, principala trasatura este elocventa, in ciuda faptului ca se vorbeste foarte prost romaneste. As spune mai intai ca programul Aliantei Nationale Liberale care este si programul meu pentru aceasta candidatura este un program liberal. Acesta ma obliga la o precizare. Se spune deseori ca liberalismul inseamna jungla, competitie, ca liberalismul este salbatic. intrebandu-ma impreuna cu dvs. ce poate fi mai salbatic, ce jungla decat aceea in care ne aflam de vreo sapte ani, pe plan economic si social, as vrea sa spun ca, dimpotriva, liberalismul este una dintre toate doctrinele cea mai bine reglementata. Este forma naturala a raportului economic dintre oameni, dintre indivizi si indivizi, dintre indivizi si stat si care, daca nu si-ar avea propriile reguli de existenta nu ar putea sa existe. Fair-play-ul este liberal. Liberalismul este ca o intrecere sportiva daca vorbim de competitie in care numarul jucatorilor este reglementat, si este acelasi in ambele echipe, deci liberalism inseamna ordine, rigoare, fair-play. Competitia liberala este competitia intre cei mai buni. Iar cel care castiga este in folosul celorlalti. As vrea sa mai spun ca programul nostru liberal prevede cateva masuri foarte precise in domeniul economic, social, invatamant, sanatate s.a.m.d. Noi ne-am asumat intr-un fel riscul de a face si precizari acolo unde am afirmat anumite principii. Si daca principiul nostru a fost, iata, economia trebuie dinamizata, intre altele prin reducerea impozitului pe profit la 5 la suta, daca am spus in alta ordine de idei ca salariile trebuie sa creasca, am spus reducerea impozitului pe salariu, dar nu doar atat la zece la suta si negocierea libera a salariilor. Abrogarea art. 8 si 9. Mi-am asumat riscul de a face aceste precizari, riscul de a fi intrebati si fara indoiala ca, atunci cand am facut aceste lucruri nu am tinut seama de tot ce se poate intampla si am facut niste calcule. Nu e cazul insa sa intram in amanunte. Am sa ma marginesc sa enumar doar doua - trei principii. Spun, intre altele si pentru faptul ca eu nu cred ca este menirea unui candidat la presedintie sa se priceapa la toate. A doua idee importanta dupa aceasta dinamizare a economiei prin diminuarea fiscalitatii este privatizarea integrala a economiei romanesti. Aici nu se mai poate umbla cu jumatati de masura, am vazut ce s-a intamplat. Privatizarea este motorul schimbarii. Fara asta, economia este la pamant. in consecinta, sustinerea dezvoltarii tuturor intreprinderilor private mici si mijlocii - aici este baza. De aici se regenereaza societatea. Nu de la cei sase - sapte mafioti care controleaza economic tara, ci de la miile si sutele de mii de intreprinzatori privati, oameni care si-au luat soarta in mainile lor si incearca sa produca ceva. Fara indoiala, un principiu fundamental este acela social: marirea salariilor si a pensiilor. Si aici avem un sistem precis. Toti avem o anumita suma care se aduna la sfarsit si ne revine la pensie dupa implinirea varstei, sistem care trebuie continuat, cu observatia ca acest fond constituit trebuie sa fie complet separat de bugetul statului, sa fie controlat nu de Guvern, in permanenta sa se stie ce contine, cat este depus acolo si investit. Pentru ca, iata, eu cotizez, din 1963 sunt in invatamant, asta inseamna 33 de ani, cotizez de 33 de ani dar nu am primit nici o dobanda, nimic pentru acesti bani care, intre timp au circulat. in aceste conditii, as fi preferat sa depun aceste sume la CEC sau la banca si sa stiu ce se intampla cu banii mei si ce dobanda pot avea. in al doilea rand, am dori ca fiecare profesie sa-si aiba Casa de Pensii, deci un fel de pensie complementara, in masura in care un om castiga foarte bine, la un moment dat el poate sa depuna lunar sume mai mari, in asa fel incat atunci cand iese la pensie sa aiba mai multe surse de bani proveniti din ambele sisteme. Exista forme mai multe, complementare. Fara indoiala, trebuie sa vorbim de invatamant. Cu invatamantul actual se vor reproduce in Romania doar lucrurile rele. Va scadea nivelul intelectual si generatia viitoare se va gasi in situatia in care va pune in raspundere faptul ca nu ne-am ingrijit de educatia ei. Fara indoiala, dezvoltarea agriculturii este un capitol foarte important si, nu in ultimul rand, Romania nu are nici o sansa daca nu devine cu adevarat membru al Comunitatii Europene.
O. Andronic: Domnule profesor, o singura intrebare v-as pune din acest program: de ce ati simtit nevoia sa subliniati garantarea explicita a proprietatii particulare?
N. Manolescu: Pentru ca, asa cum stiti, Constitutia garanteaza proprietatea, in general, pe cea privata doar o “ocroteste”. Sunt doua articole succesive din Constitutie care se refera la acest lucru. Ori, mie mi se pare ca proprietatea particulara nu trebuie ocrotita. Ocrotesti un bolnav, un arbore secular, pe cand proprietatea trebuie garantata. Aceasta pune in continuare mari probleme, mai ales in masura in care trebuie sa ne compatibilizam legislatia cu aceea europeana. Daca partenerii nostri europeni cu care dorim sa facem afaceri, care vor face investitii, nu simt ca aici proprietatea este garantata, se duc in alta parte.
O. Andronic: Cateva chestiuni legate de optiuni. Una este foarte clara, ati spus-o: integrarea in structurile euro-atlantice unde nu exista nici un punct de retragere. in disputa care a sectionat odata in plus societatea romaneasca, cea dintre chiriasi si proprietari, de ce parte v-ati afla?
N. Manolescu: As spune de partea dreptatii. Social, nu de partea unora sau altora. E vorba de faptul ca proprietatea trebuie respectata si in sensul ca, acolo unde ea a existat si a fost rapita in mod abuziv sa fie restituita. Restituirea caselor, de pilda. Nu inseamna aruncarea chiriasilor in strada sau lasarea lor la voia intamplarii. De altfel, este si o idee putin absurda. Cineva a reusit sa le spuna acestor oameni care stau cu chirie, cineva a reusit sa le bage in minte ideea aceasta nastrusnica, precum ca daca se restituie casele fostilor proprietari, acestia ii vor da afara in strada si proprietarii vor sta cu casele goale. Este o absurditate. El nu va sta cu casa goala, pentru ca va avea tot interesul sa castige ceva sau o va vinde. Deci, problema alungarii chiriasilor nu se pune. Chiriasii trebuie si ei sa fie protejati. Si o lege a protectiei chiriasilor, in paralel cu restituirea imobilelor fostilor proprietari, este obligatorie. O lege care sa stabileasca o anumita plata de chirie, numai asa lucrurile se pot impaca si pentru unii si pentru altii. Pentru ca si dvs. banuiti cam la cat se ridica si in valuta chiriile pe care le platesc oamenii, tineri casatoriti care nu au unde sa stea si se duc si platesc sute de mii de lei chirie. Trebuie sa va spun ca de sapte ani noi vorbim de protectie sociala si speriem oamenii cu ideea ca vine la putere opozitia actuala si ii arunca in strada pe chiriasi. I-as intreba pe chiriasi: au fost protejati pana acum? Nu au fost protejati deloc, nici macar cei care au stat in case cu chirii mici, pentru ca sunt mereu amenintati ca vor fi dati afara. Restituirea caselor proprietarilor si protejarea chiriasilor pune capat acestui razboi. Avem si un argument: Romania nu este singura tara care a iesit din comunism cu case confiscate. Cum s-a intamplat in alta parte? Eu l-am intrebat pe un membru al Delegatiei Cehe care a fost la noi cum au rezolvat aceasta problema? El mi-a spus: “Am restituit tot. Si nu s-a intamplat nimic. Dar mai avem o problema, nu stim ce sa facem cu castelele. Nu le putem restitui pentru ca nu le vrea nimeni, pentru ca sunt prea costisitoare”. Deci s-a putut face. Si atunci de ce la unii s-a putut face asa si la noi nu?
O. Andronic: Cum ati votat privind articolul privitor la sanctionarea homosexualitatii din Codul Penal? Pe ce pozitie va aflati?
N. Manolescu: Eu, fiind in Senat, vreau sa va spun ca mi-am dat forma corecta. Camera Deputatilor s-a facut de ras in aceasta privinta. Dar si discutiile din Senat au fost extrem de neplacute. Aici mie mi se pare un lucru extrem de simplu. Nu ca noi suntem intr-un fel sau altul siliti de reglementarile internationale sa adoptam fata de homosexualitate o anumita atitudine. O gresita interpretare chiar a subiectului aflat in discutie de multa lume. O buna parte dintre deputati cred ca au uitat ce voteaza. Acolo nu se vota o lege morala, se vota Codul Penal. Era vorba de sanctiuni penale impotriva unor oameni, nicidecum de anumite norme de conduita. Numai ca homosexualitatea este o chestiune medicala. Este un procent care nu creste si nu scade de regula. Este cam patru la suta. Codul Penal nu are treaba cu homosexualitatea decat intr-o singura categorie, cand el devine agresiv sau fac exhitionism sexual, dar asta este valabil si pentru heterosexuali. Dar a-l pedepsi pe un om pentru ca natura l-a facut in felul acesta, prin Codul Penal, este o mare absurditate si este profund nedrept; acesti oameni nu au nici o vina. Ne intoarcem la discriminarile din timpul nazismului din Germania.
O. Andronic: O alta chestiune care divizeaza societatea este aceea a atitudinii fata de monarhie. Dvs. cum vedeti …
N. Manolescu: Ati vazut ca in programul nostru nu exista nici o referinta la monarhie pentru ca Constitutia Romaniei este in acest moment o Constitutie Republicana, iar noi ne-am propus sa schimbam mai multe lucruri din Constitutie, dar nu ne-am referit la forma de guvernamant. Mai intai, nu mi s-a parut ca in acest moment problema aceasta este una actuala. in al doilea rand nu este din punct de vedere practic o problema care poate fi luata in considerare. Nu cred ca daca maine ar veni un guvern de monarhisti convinsi, ei ar avea calea sa schimbe forma de guvernamant pentru simplul motiv ca dupa 40 de ani de educatie antimonarhista, in acest moment doar 10 la suta sunt cei care ar vota in cazul unui referendum Si atunci, monarhia ar fi ingropata de monarhisti. in ce ne priveste pe noi, pot sa va spun ca nu mi-am pus niciodata problema ca in Romania forma de guvernamant s-ar mai putea schimba. Fara indoiala, nu sunt atat de limitat incat sa nu-mi dau seama ca sau stiu destula istorie incat stiu ca in 1947 s-a produs o lovitura de inlaturare abuziva a Regelui si ca, intr-un anume fel Romania a ramas monarhie. Numai ca Romania din ‘89 sau din ‘96 fata de cea din 1946 difera considerabil.
O. Andronic: V-as propune pentru doua-trei minute un schimb scurt de intrebari si raspunsuri. Ce cititi cand doriti sa va relaxati?
N. Manolescu: Mai nou, citesc eseistica, lucruri teoretice, mai putin fictiune. Se pare ca fictiunea politica in care ma misc imi ajunge.
O. Andronic: Cu critica se stie ca nu aveti probleme. Cum stati cu autocritica?
N. Manolescu: Eu cred ca am un simt al autocriticii foarte dezvoltat pentru ca, daca nu-mi place sa imi recunosc totdeauna defectele, dar daca nu neaparat in primul moment intotdeauna in al doilea sau in al treilea moment imi fac autocritica.
O. Andronic: Cand ati fost ultima data la piata?
N.Manolescu: Azi dimineata.
O. Andronic: Ce suma cheltuiti lunar pentru carti?
N. Manolescu: N-am facut o socoteala, dar foarte mult. Aici, insa, am un privilegiu. Mai primesc carti. Sunt oameni si chiar edituri care nu au uitat ca m-am ocupat de comentariul cartilor si imi trimit. Altfel probabil ca nu mi-ar ajunge salariul.
O.Andronic: Daca ar candida, intre Caragiale si Blaga cu cine ati vota?
N. Manolescu: Desi sunt ardelean pe jumatate, trebuie sa va spun ca as vota cu Caragiale. Mai ales acum avem nevoie extraordinar de mult de Caragiale si poate mai putin de Blaga. Daca tot ne comportam ca in Caragiale, ce bine ne-ar prinde un Caragiale care sa ne puna oglinda in fata!
O. Andronic: Cum stati cu sanatatea? Ce va doare?
N. Manolescu: Amuzant este ca eu nu am fost racit aproape niciodata, iar acum am un guturai urmare a turneului electoral prin sud. Cred ca stau acceptabil, nu am fost bolnav niciodata.
O.Andronic: Care este modelul dvs. de frumusete feminina?
N. Manolescu: N-as putea sa va spun. Am scris candva intr-un volum de eseuri - m-am jucat asa - ce imi place si ce nu imi place, intre altele spuneam ca imi plac femeile inteligente. Eu cred ca in viata iubesti anumite femei, nu anumite tipuri.
O. Andronic: Aveti vreun S.R.L. ? Sunteti asociat pe undeva?
N. Manolescu: Desi liberal, stau foarte prost la capitolul afaceri. Nu ma descurc.
O. Andronic: Cate cravate aveti?
N. Manolescu: Nu le-am numarat, dar dintre cele pe care le folosesc cred ca vreo 15-20.
O. Andronic: Visati alb-negru sau si color?
N. Manolescu: Nu stiu, am impresia ca visez color, dar nu am absolut nici o certitudine in aceasta privinta. Eu cred ca e mai bine color pentru ca, in general, cred ca lumea nu se imparte doar in doua, nici societatea romaneasca politica.
O. Andronic: Au sosit foarte multe intrebari din partea cititorilor si v-as ruga sa ne spuneti, dintre cele pe care vi le voi citi, care ar merita premiul de originalitate. Dl Nicolae Farcas din Bucuresti: “De ce s-a aliat cu diversionistul Dinu Patriciu care, pe unde calca iarba se usuca?”
N. Manolescu: N-am observat sa se usuce iarba sub picioarele d-lui Patriciu, iarba este inca verde si am fost cu dumnealui in doua turnee electorale. Lasand gluma de o parte, dl Patriciu este un om extrem de inteligent si am un sentiment de prietenie fata de domnia sa, asa incat nu pot sa raspund la intrebarea asta decat in gluma. Deci se insala domnul care a pus intrebarea.
O. Andronic: Dl Petre Mardare din Braila “Ce trebuie sa intelegem prin sloganul Alegeti calea dreapta?”
N. Manolescu: Calea dreapta este linia cea mai scurta intre doua puncte. Si daca tot vrem sa ajungem la capitalism, ne-am propus sa alegem calea dreapta. in al doilea rand, ne-am gandit si la ideea: dreapta si stanga. Dupa sapte ani de guvernare de stanga poate ca ideile drepte ar fi cazul si ele sa poata fi luate in considerare acum. Cand spui dreapta, in minte iti vine si cuvantul dreptate si noi dorim sa construim o societate dreapta.
O. Andronic: Doamna Elena Ifrim din Bucuresti vrea sa stie “daca, dupa terminarea facultatii, fiind repartizat in provincie, ati facut demersuri la dl Iliescu sa intervina sa fiti adus la Universitatea din Bucuresti”?
N. Manolescu: Nu. Am aflat si eu dintr-o marturisire a dlui Iliescu ca m-ar fi ajutat sa raman asistent la facultate atunci cand eu aveam probleme. Dl Iliescu nu mi-a spus atunci nimic, nici George Ivascu care m-a ajutat sa raman in Bucuresti, dupa un an in somaj, pentru ca dupa un an de exmatriculare am mai stat si un an de somaj intre 1962 si 1963. Deci nu stiu asta decat de la dl Iliescu caruia i-am multumit public ulterior, cerandu-mi scuze pentru o intarziere de 30 de ani.
O. Andronic: Doamna Vasiliu Zamfira din Bucuresti “Cand ati fost sincer, cand ati fost in interiorul Conventiei sau acum cand sunteti in cadrul altei aliante?”
N. Manolescu: Si atunci si acum. Sinceritatea nu este o notiune relativa, decat in masura in care ea se raporteaza la un anumit context. Cu toata sinceritatea dorim acum sa facem o alianta liberala in politica romaneasca.
O. Andronic: Este foarte greu sa ne dam seama care a fost cea mai interesanta intrebare. O sa procedam in felul urmator: o sa va inmanez tot setul de intrebari si dvs. veti decide ulterior asupra celei care va fi premiata.
N. Manolescu: Pot sa va spun si acum: eu o prefer pe aceea cu calea dreapta.
O. Andronic: Este vorba de dl Petru Mardare din Braila - castigatorul premiului de astazi.
 

<< Primul tur - Candidatii se prezinta - Adrian Paunescu ||| Primul tur - Candidatii se prezinta - Tudor Mohora >>
| | Citiri: 3546 |

 
Copyright © 2005 - 2016 - Editura AlegRO