* Prima pagină * Căutare * Contact *
 


Cuprins

Introducere
Cuvânt înainte

I Preliminariile
   Clasa mijlocie are de aparat ...
   Nici o personalitate politica ...
   Toate partidele isi fac un titlu de glorie ...
   Intr-o campanie electorala seful echipei ...
   Calitatea de intelectual ...
   Vocea sefilor de campanie ...
   Campania electorala intre ...
II Primul tur - Candidatii se prezinta
   Ioan Pop de Popa
   Corneliu Vadim Tudor
   Gyorgy Frunda
   Adrian Paunescu
   Nicolae Manolescu
   Tudor Mohora
   Petre Roman
   Emil Constantinescu
   Ion Iliescu
   ANALIZE
III Turul al doilea - Fata-n fata cu telescpectatorii
   Ioan Pop de Popa
   Niculae Manolescu
   Petre Roman
   Ion Iliescu
   Emil Constantinescu
   Corneliu Vadim Tudor
   Tudor Mohora
   ANALIZE
IV Turul al treilea - Fata-n fata cu contracandidatii
   Emil Constantinescu
   Ioan Pop de Popa
   Corneliu Vadim Tudor
   Tudor Mohora
   Gyorgy Frunda
   Nicolae Manolescu
   Petre Roman
   Ion Iliescu
Bilanţuri, comentarii, premii
Statistica si politica
Faza finală
   "Finala Mare"
   "Finala Mica"
Dialoguri Post-electorale
   Noaptea legislativelor
   Cui dam voturile din turul 2?
   PRM trage concluzii
   PD Satisfactie bine temperata
   CDR - Euforia victoriei
Super finala turneului
   Ion Iliescu - Emil Constantinescu
Ziua Z
   Amintiri din viitor
ADDENDA
   Partide in campanie
   Partide in campanie (30 aug 1996)
   Aliante in campanie (19 aug 1996)
   Aliante in campanie (26 aug 1996)
   Radu Campeanu
   Gheorghe Funar
   Guvernul Presei Independente
   Rezultatele Turul 1
   Rezultatele finale ale alegerilor prezidentiale
   Regulamente de organizare si desfasurare a "Turneului candidatilor"
   Corespondente
   Un sondaj intarziat
 
Cuvant dupa

 

Carte/Capitol/Subcapitol: Turul al treilea - Fata-n fata cu contracandidatii - Nicolae Manolescu

Nicolae Manolescu

Ma consider un om ceva mai complex decat ar rezulta din intrebari!

INVITATI: Horia Alexandrescu (Cronica Romana) Cristian Tudor Popescu (Adevarul)
23 OCTOMBRIE 1996

 
O. Andronic: Buna-seara, stimati telespectatori si bun-venit la “Turneul candidatilor” - o competitie pe simulatorul opiniei publice, organizata de Antena 1, Libertatea, Jurnalul National si Promotion Company, impreuna cu cotidianele Actualitatea, Adevarul, Cronica Romana, Cotidianul, Evenimentul Zilei, Romania Libera, Vocea Romaniei si Ziua. Parcurgem ultimul tur al acestui turneu - cel al confruntarilor directe dintre candidati. Astazi va suporta tirul verbal al competitorilor domnul profesor Nicolae Manolescu, candidatul Aliantei Nationale Liberale. Bun-sosit in studio, d-le profesor. il vor seconda, din partea presei co-organizatoare, domnii Cristian Tudor Popescu de la “Adevarul” si Horia Alexandrescu de la “Cronica Romana”. Ca de obicei, la final, Gabriel Mihailovici va prezenta verdictul astrelor. (Date biografice). Stimate domnule profesor, vom cere regiei sa ne ofere prima intrebare a contracandidatilor dvs. Iar prima apartine, dupa regula pe care am stabilit-o - a succesiunii alfabetice - incepand cu initiala dvs. d-lui Mohora.
T. Mohora: Pe de o parte, sustineti reducerea impozitului pe salarii si pe profit la procente foarte scazute, de 5 si, respectiv, 10%, iar pe de alta parte, plusati la programul social unele masuri pe care nu le-am regasit in programele cele mai radicale social-democrate sau socialiste din Europa - de pilda, un ajutor de somaj pe termen nelimitat. Din ce resurse veti asigura acest lucru?
N. Manolescu: As vrea sa spun ca, cu cat impozitul pe profit este mai mic, cu atat atractia de capital este mai mare si este posibil sa fie create locuri de munca. Cred ca acest lucru intereseaza in primul rand, mai ales pe un domn socialist, reprezentant al unui partid cum este partidul condus de domnul Mohora. in aceste conditii, as spune ca noi nu prevedem pur si simplu un impozit pe profit mic, ci unul diferentiat, care sa-i amendeze, as spune, pe cei care consuma profitul si sa-i stimuleze pe cei care il reinvestesc. Or, este foarte normal sa fie asa pentru ca, daca cineva doreste cu tot dinadinsul din profitul lui sa traga un Tour Eiffel in batatura, cum s-a mai vazut, nu putem sa-l impiedicam, este dreptul lui. Dar atunci putem sa-i punem un impozit mult mai mare daca cu banii aceia ar face, printr-o investitie, locuri de munca. Aceasta fiind a doua observatie, as spune ca impozitul pe salarii, la randul lui, asa cum l-am prevazut noi - si constat acum ca si altii il doresc foarte mic - devine stimulator, in conditiile in care salariatii, ca si cei care il plateau, suportau din plin impozitele acestea uriase, care incepeau de la 27% si ajungeau pana foarte, foarte sus. Acum, cum sa va spun, ciudat este ca, dupa ce noi am sustinut aproape vreme de doua luni ca trebuie eliminata fiscaliatatea si am fost mereu intrebati de unde scoatem banii, constat in timpul din urma ca a devenit un fel de moda sa se diminueze fiscaliatatea - fireste, numai pe hartie. De curand, domnul Adrian Nastase a facut o declaratie care pe mine m-a uimit, spunand ca se prevede in programul PDSR scaderea fiscalitatii, a impozitului, in asa fel ca la 400.000 salariu sa fie un impozit de 15-20.000. Daca eu fac acum repede socoteala, asta inseamna intre 3,8 si 5%; noi stam bine cu 10%; nu ii avantajam pe patroni, ci tot pe salariati, cu sistemul nostru de impozitare diferentiata, pentru ca, in fond, ne intereseaza sa apara locuri de munca. Apar locuri de munca, nu este nici problema somajului, lefurile cresc automat prin scaderea impozitului.
I. Pop de Popa: Domnule profesor, abordand problema locuintelor, formatiunea dvs. sustine insistent un punct de vedere care mie, ca nespecialist, mi se pare paradoxal: ca ar fi mai ieftina constructia de case la nivelul solului decat de apartamente la bloc. Puteti sa ma lamuriti?
N. Manolescu: Mi se pare ca la noi constructia de locuinte este in momentul acesta mult ramasa in urma din punct de vedere al tehnologiilor. Spun ca un om care a mai umblat pe ici, pe colo, ca eu nu am mai vazut nicaieri sa se construiasca blocuri din beton, cum se fac la noi. Peste tot au aparut materiale usoare, structuri usoare, pereti usori, nu stiu din ce materiale sunt facute si, interesandu-ma, am aflat un lucru extrem de interesant, si anume ca o constructie din material greu, din beton costa de aproximativ doua ori mai mult decat una din materiale usoare. Or, iata ca asta ar fi o solutie. in clipa de fata, tari ca SUA sau Canada au peste 90% din fondul de locuinte din asemenea materiale. Or, cred ca aceasta noua era a tehnologiilor in materie de locuinte ar putea sa ne scoata si din impasul, pe care eu l-as numi social, al locuintelor actuale, pentru ca sistemul acesta de blocuri grele si costisitoare inseamna foarte curand un fel de transformare a tuturor locuintelor din orasele noastre in locuinte sociale - un fel de ghetouri. Va veni o vreme in care nu vom sti ce sa facem cu blocurile astea sinistre, nu putem nici macar sa le daramam. Or, in conditiile astea, mie mi se pare normal sa incercam sa trecem pe tehnologii usoare. Ele au si inceput. Am vazut chiar in Bucuresti. Nu se mai pune problema ghetoizarii. in al doilea rand, nu este nici un pericol ca suprafata locuita sa fie in felul acesta cu densitate prea mica si sa nu avem ce face, pentru ca m-am interesat si eu. Pe timpul campaniei pe Bucuresti am stat de vorba cu un candidat la primarie si l-am intrebat cum este posibil, totusi, cu o populatie atat de mare sa avem densitatea cuvenita daca facem locuinte, si mi-a spus un lucru pe care nu-l stiam: ca in Parcul Filipescu exista mai multi locuitori pe hectar, cum se spune, decat in Balta Alba sau in Drumul Taberei, unde sunt constructiile pe verticala. Asta mi se pare elocvent. in al treilea rand, as spune ca eu cred ca aceste locuinte pe care noi am propus sa fie construite trebuie vandute pe credite relativ ieftine, mai ales tinerilor, care sa devina din chiriasi in propria tara proprietari in propria tara. Mi s-ar parea mai moral asa. Cred ca raspunsul il multumeste pe domnul Ioan Pop de Popa. Nu sunt specialist in constructii de locuinte. Ce stiu, spun.
P. Roman: Cum vedeti posibila, pe termen scurt, 1-2 ani, concilierea scaderilor drastice de impozite, propuse de ANL, cu mentinerea deficitului bugetar in limite care sa nu duca la o inflatie galopanta si sa nu afecteze colaborarea noastra cu institutiile internationale: FMI, Banca Mondiala si, in general, cu institutiile de creditare?
O. Andronic: Primii trei contracandidati vad ca au tinut sa va inghesuie in concret.
N. Manolescu: Asta ma ajuta si pe mine sa dau raspunsuri concrete si nu prea lungi. intrebarea este importanta si se simte ca cel care o pune s-a confruntat, sa spunem, cu aceasta dificultate. Ne-am dat seama si noi ca exista un soi de contradictie intre ceea ce doreste, sa spunem, Banca Mondiala, sau ce doreste FMI, si anumite posibilitati de liberalizare brusca economica. Eu as spune ca este chiar un fel de dirijism al Bancii Mondiale, al FMI, care, intr-adevar, poate crea dificultati. Problema este, dupa parerea mea, urmatoarea: unele tari se stie ca au evitat acest conflict facand de capul lor, adica ignorand, de fapt, dirijismul Bancii Mondiale si al FMI. Nu cred insa ca la noi problema s-ar pune atat de acut si ar fi vorba ca, la randul nostru, sa incercam sa eludam aceste prevederi. Eu cred ca nu este bine, mai ales ca avem deja o reputatie in materia asta, de a fi primit niste imprumuturi si de a le fi folosit altfel decat ne-am angajat. Dar as spune ca lucrurile se pot rezolva, pentru ca, pe termen scurt si mediu, banii se pot obtine pentru a nu exista acest pericol de inflatie galopanta. Banii acestia ar veni dintr-o privatizare rapida, inclusiv a serviciilor publice. Aici exista o anumita experienta: de pilda, Argentina a privatizat serviciile publice de telecomunicatii obtinand circa 6-7 miliarde de dolari pentru asta. Noi, in general, ne speriem cand auzim sa privatizam caile ferate, se cheama CFR, deci par de la sine o institutie de stat. Dar daca americanii au privatizat navetele spatiale, cum am putut citi in ziare de curand, eu cred ca nimic nu poate sa ramana in principiu in afara privatizarii, deci sa nu ne temem sa privatizam aceste servicii sociale. in plus, este si mai moral asa, pentru ca toti contribuim la suportul acesta material al unui serviciu public, cum este cel de telecomunicatii, prin sume egale, ceea ce nu este corect, pentru ca sunt oameni, mai ales in mediul rural, care folosesc telefonul o data pe luna, cand vorbesc cu copiii la oras, si sunt jurnalisti sau oameni politici sau oameni de afaceri care vorbesc de 200 de ori pe zi, dar contribuabili fiind toti, toti suportam telefonul la fel. Deci, nu este corect. Banii obtinuti pe aceasta cale sigur ca trebuie dirijati cu o anumita grija, si aici s-ar putea prevedea, de pilda, ca 25% sa mearga in sectoare strategice, 25% pentru programe de dezvoltare - deci, crearea de locuri de munca este absolut obligatorie - si poate 50% care mai raman, pentru compensarea scaderilor bugetare pe intervalul acela de doi ani. in aceste conditii, eu cred - cel putin asta este garantia pe care ne-au dat-o economistii cu care am discutat programul, care l-au facut, de altfel - poate fi evitata inflatia galopanta pe intervalul de risc care este mult mai mare de doi ani.
C. V. Tudor: Nu stiu ce legatura aveti dvs. cu miscarea liberala, personal, nu v-am vazut scriind inainte de 1989 nici un rand despre marii tribuni liberali, in vreme ce altii, inclusiv modesta mea persoana, am publicat numeroase texte despre Ion I. Bratianu si Ionel I. C. Bratianu, in pofida cenzurii epocii. Dar sa zicem ca v-ati descoperit aproape de batranete o vocatie liberala necunoscuta. De ce promiteti dvs. si domnul Dinu Patriciu in campania electorala pe care o desfasurati ca in numai doi ani veti creste de trei ori salariile si pensiile? Sunteti oare constient ca asa ceva ar duce la cresterea de sase ori a preturilor? ªi, la urma urmei, de unde bani?
N. Manolescu: As vrea sa-i aduc aminte domnului Corneliu Vadim Tudor ca acuzatia de liberalism, una din primele acuzatii de liberalism care mi s-au adus, vine chiar din partea domniei sale in revista Saptamana, pe vremuri, cand eu, impreuna cu alti colegi ai mei scriitori, eram acuzati ca suntem liberali; liberalismul burghez era atunci ceva incceptabil. Spunand asta, sigur, glumesc pe jumatate, pentru ca liberalismul de care vorbea domnul Corneliu Vadim Tudor banuiesc ca nu are exact intelesul pe care domnia sa i-l da astazi. Nu stiu daca era important sa fi scris despre Bratianu sau despre ceilalti. intamplarea face, chiar daca domnul Corneliu Vadim Tudor nu a vazut, sa fi scris. Un capitol din Istoria critica a literaturii, aparut inainte de 1989, era consacrat chiar primului text liberal serios din literatura ideologica romana, si anume, celui al lui Bratianu, din 1850. Am scris si despre ceilalti, l-am citit bine pe Lovinescu si eu cred ca prin profesie un critic literar este liberal. Parintele nostru, al tuturor, Lovinescu, primul critic modern, era chiar liberal prin vocatie, de profesie. A doua intrebare, pentru ca sunt doua, de fapt, cusute in aceeasi piele, se refera la riscul de a creste salariile in conditiile cresterii preturilor intr-un ritm alarmant. Eu nu cred ca lucrurile stau asa, pentru ca daca ar fi asa, ar insemna ca in nici o tara din lume, indiferent de politica economica aplicata, nu s-ar mai putea mari lefurile sau pensiile, pentru ca ar exista riscul preturilor prea mari si, deci, al inflatiei. Totul depinde ce politica aplici. Aici cred ca este o politica economica pe care nu am inventat-o noi si care s-a aplicat de cateva ori, aceasta politica liberala, si care consta, de fapt, intr-o incercare de a restructura produsul intern brut, adica ce si cum producem, de a schimba natura a ce producem si felul in care se face productia, in asa fel incat, la un moment dat, sa apara resursele necesare pentru alimentarea bugetului pentru ca, de fapt, aceasta este problema. Sigur ca as putea sa ma gandesc la niste cifre, daca vreti, pentru ca, la urma urmelor, nu ma pricep la economie, deci nu vreau sa intru in polemici economice cu domnul Vadim Tudor, dar am incercat sa inteleg si vreau acum si in fata dvs., a telespectatorilor, sa fac acelasi lucru, deci pe limba mea, daca vreti. Mie mi se pare un lucru evident ca, in clipa in care printr-o politica de impozitare cu impozite diminuate creste salariul, creste puterea de cumparare. Asta inseamna ca se dezvolta piata, cererea, or, daca se dezvolta cererea, este nevoie sa se produca mai mult. ªi iata un prim pas in care se produce o anumita dinamizare a vietii economice: productia creste, pentru ca se poate cumpara mai mult. Constatam acum, de foarte multa vreme, de cand umblam prin tara si stam de vorba cu oamenii, ca marea problema este pentru cei care produc, ca nu au cui sa vanda, iar pentru cei care ar dori sa cumpere - ca nu au bani sa cumpere. Asta este valabil incepand cu produsele agricole, alimentare, si terminand cu cele industriale, cu hainele sau cu celelalte. Mi s-a spus de foarte multe ori: iata, pe soselele din Vrancea, unde stau carutele cu saci de struguri, 300-350 de lei kg de struguri, vandute acolo, pentru ca taranul nu poate sa vina la oras, la piata, nu-i convine din anumite motive, nu are mijloace. 300-350 de lei kg de struguri, asta inseamna aproape neplatit. in aceste conditii, daca nu te duci sa-l cumperi de acolo, ceea ce presupune pentru fiecare dintre noi un efort suplimentar, te duci la piata, dar la piata strugurii din Vrancea nu vin. De pilda, am fost astazi in Piata Dorobanti, am vazut niste struguri frumosi, dar nu mai frumosi decat cei din Vrancea, care costau 7000 de lei kg. M-am uitat de doua ori, am crezut ca nu vad bine. Pai, 350 in 7000 intra de 20 de ori; atunci de unde saltul acesta de 20 de ori? Pentru ca taranul nu poate sa vanda, ca nu are mijloace sa-si duca produsele la piata, iar la piata, eu, ca orasean, nu pot sa cumpar cu 7000, pentru ca nici o leafa de parlamentar nu-ti ajunge sa cumperi cu 7000 de lei kg. Asta cumperi o data, asa, ca ai pofta sa iei niste boabe, nu poti sa faci cura de struguri. in aceste conditii, sporirea cererii duce la sporirea ofertei si printr-o suma de alte mijloace, asupra carora nu vreau sa insist acum, se echilibreaza lucrurile la un moment dat, in asa fel incat pericolul acesta este pur teoretic. Nu s-a intamplat niciodata ca daca ai marit lefurile prin masuri corecte economice - ca asta este problema - sa sara automat si preturile de doua ori. Nu stiu de unde a scos domnul Corneliu Vadim Tudor raportul asta de doi la unu, eu nu l-am intalnit niciodata de cate ori am citit asemenea studii referitoare la preturi si salarii.
E. Constantinescu: Domnule Nicolae Manolescu, acum, la mai bine de un an si jumatate de cand ati determinat PAC sa iasa din CDR, a devenit evident ca singurul motiv al acestei decizii a fost dorinta dvs. de a candida la presedintie. Acum incercati sa va gasiti un loc pe scena politica, invocand unitatea opozitiei. intrebarea mea este: cand candidati la functia de presedinte, o faceti gandindu-va la unitatea opozitiei, sau din dorinta de a va asigura un loc de senator pentru inca patru ani?
N. Manolescu: As putea sa-i raspund domnului Emil Constantinescu ca in fiecare clipa de cand sunt candidat la presedintie nu ma gandesc decat la unitatea opozitiei, si asta nu pentru a-i intoarce vorba in gluma, ci pentru ca atunci cand ANL a luat nastere, si inainte ca eu sa fiu candidatul ei, primul nostru gest politic, prima declaratie oficiala a fost aceea de a solicita Conventiei, USD si altor partide si formatiuni democratice din tara gasirea unei modalitati de a conveni asupra unui candidat unic al intregii opozitii din Romania. Am spus atunci ca mi se pare important acest lucru, ca ar fi o probabila victorie din primul tur de scrutin, am indicat o cale prin care acest lucru se poate face, care sa fi respectat procentele in alegerile locale ale tuturor partidelor, spre a nu se ajunge cumva la spaima unora ca un partid mai mic ar putea sa dea el candidat in orice conditii, chiar daca nu ar fi competitor serios. Nu ni s-a raspuns la asta sau ni s-a raspuns asa, in doi peri, sa asteptam, sa strangem 100.000 de semnaturi, ca si cum asta ar fi fost o problema. S-a dovedit a nu fi pentru nici unul dintre candidatii care s-au anuntat. Sa asteptam, sa vedem. Iata ca problema chiar a unitatii in aceasta candidatura a opozitiei este o problema pe care ne-am pus-o de multe ori. Ca nu am iesit din Conventie cu gandul de a candida mi se pare iarasi evident, si as reaminti domnului Constantinescu faptul ca o data cu noi au mai plecat din Conventie UDMR, PSDR, PL93. Patru partide din sase, de fapt. Despre al saptelea am sa spun imediat doua cuvinte. Nu se poate crede ca toate aceste patru partide au plecat in ideea ca liderii lor vor fi candidati la presedintie. Nu vad de ce ar fi cazul nostru, sa spunem asa. Am plecat, asa cum multa lume isi mai aduce aminte, pentru ca nu am dorit sa semnam in ianuarie 1995 un protocol care pana la urma a fost impus Conventiei printr-un vot al tuturor formatiunilor din Conventie, inclusiv al celor nepartinice. Noi am sustinut atunci ca decizii politice importante, majore nu trebuie sa se ia in Conventie decat prin votul partidelor politice. in aceste conditii, am refuzat sa semnam protocolul si am fost considerati exclusi, toti cei patru pe care i-am anuntat. Daca noi am fi avut de gand sa plecam din Conventie -asa cum pare sa sugereze domnul Constantinescu si cum au spus-o de-a dreptul unii dintre membrii Conventiei de astazi - atunci vreau sa spun ca eu nu inteleg pentru care motiv. Cand, in decembrie 1994, am constituit Alianta Civic Liberala din patru partide: PAC, PL93, PNL, PNL-CD, ne-am straduit sa aducem in Conventie PNL, aflat in acel moment in afara. Mi s-ar parea lipsit de ratiune, daca tot voiam sa facem si facusem o alianta, daca alianta aceea era creditata, va aduc aminte de un sondaj din decembrie, cu 24%, era incredibil, dar era creditata cu atat, era complet absurd sa vrem sa punem intre noi si celilalti liberali o bariera, si anume bariera Conventiei. Este limpede ca nu de asta am facut efort - ca am facut acest efort, dvs., ca jurnalisti care ati comentat evenimentele, stiti foarte bine; constat cu o anumita tristete cum se poate modifica adevarul la interval de un an si jumatate, un an si opt sau noua luni. L-am auzit pe domnul Constantinescu spunand acum o saptamana, daca nu ma insel, aici, in aceeasi emisiune, ca demersurile domniei sale au adus PNL in Conventie, PAC neavand nici un rol si nici un merit. Iertat sa fiu, dar PAC a impartit atunci in Comitetul Executiv al Conventiei votul cu PNL, si asta pentru ca domnul Constantinescu si conducerea de atunci a Conventiei nu a dorit ca PNL sa fie in Conventie si membru cu drepturi depline. Exista dovezi, exista ziare, nu as vrea acum sa le scot, nu vreau sa transform aceasta discutie intr-o polemica cu domnul Constantinescu. Totusi, mi se pare inacceptabila usurinta cu care domnia sa afirma acum acest lucru, bazandu-se pe lipsa noastra de memorie. Dupa cum noi nu am plecat din Conventie fiindca nu am fi dorit sa semnam, sa avem liste comune si candidat unic - domnia sa a facut si aceasta afirmatie. Nu este adevarat. Se poate constata foarte usor din procesele verbale ale Comitetului Executiv de pe atunci si din presa. Mi s-ar parea chiar absurd acum sa fi venit cu propunerea de candidat unic, in 96, daca noi am fi plecat din Conventie pentru ca nu am fi vrut candidat unic, cata vreme eram la un loc. Noi totdeauna am sustinut acest lucru. Nu exista nicaieri nici o singura declaratie, a mea sau a altcuiva din PAC, care sa fi condus la ideea ca noi nu dorim candidat unic si liste comune. Daca esti intr-o alianta, altfel nici nu se poate. Atunci, alianta chiar nu mai avea absolut nici un sens. Mi se pare foarte trist si as vrea sa spun ca eu ma consider, sa ma ierte domnul Constantinescu, un om ceva mai complex decat ar putea rezulta din intrebarea domniei sale. Ca sa fiu drept, nu traiesc cu dorinta, sau nu am trait cu dorinta de a fi candidat. Am mai avut si alte preocupari, mai marunte; din pacate, nu am aceasta obsesie si, imi pare rau ca o spun, dar ea chiar mi s-a reprosat de catre colegii mei de partid, care mi-au zis de multe ori: domnule, daca tot ai intrat, atunci fa-o pana la capat. Trebuie sa spun ca nu este o obsesie si nu asta constituie firul conducator in viata mea politica din ultimii ani. S-a intamplat asa, mi-am asumat acest rol ca pe o indatorire fata de colegii mei, fata de cele doua formatiuni din ANL, ca pe o obligatie morala si sigur ca voi merge pana la capat, indiferent de rezulate. Am stiut din primul moment ca voi intampina doua riscuri in aceasta candidatura: un foarte mic risc, daca pierd, unul foarte mare, daca castig.
G. Frunda: Ce masuri considerati necesare pentru sincronizarea legislatiei Romaniei cu politica vamala a UE?
N. Manolescu: As dori sa-i spun domnului presedinte Frunda ca, din pacate, nu sunt informat in detaliu asupra acestei probleme, dar sigur ca problema imi este cunoscuta si, in principiu, in general, as putea sa spun ca politica vamala a UE este, fara indoiala, o politica neprotectionista si problema majora pentru tarile care intra in UE este daca ele vor rezista la o anumita concurenta sau nu. Noi avem deja experienta unor tari mai sarace, cum ar fi Grecia sau Portugalia, care, de cand au intrat in UE, nu au pierdut, nu au diminuat ca nivel de viata, dimpotriva, ceea ce inseamna ca pana la urma se produce o consolidare economica a acestor tari, o data trecut pragul sau riscul. Mai este ceva. Eu sunt, in principiu, impotriva protectionismului si sunt gata sa-mi asum riscul acesta, in masura in care cred ca noi nu putem deveni economic competitivi daca nu sarim in apa si nu incercam sa inotam. Degeaba suntem tinuti pe mal. Degeaba ni se pun tot felul de tarcuri in apa ca la copiii mici la strand: Intrati aici, pentru ca apa vine numai pana la brau, dincolo va trece apa de cap. Nu se poate. Trebuie sa ne hotaram o data pentru totdeauna. Sa sarim chiar de la trambulina acolo unde apa este adanca. Vom supravietui cu o anumita parte a economiei noastre, vom pierde, sigur, este foarte dura aceasta experienta, dar, din pacate, eu vreau sa spun ca alta cale nu exista si mai devreme sau mai tarziu, daca nu sarim noi in apa, ne imping altii de la spate si tot acolo ajungem. Este cazul ca societatea romaneasca sa devina o societate adulta. Dupa atatia ani de comunism, cand societatea se comporta - indiferent, romaneasca sau alta, ca o societate infantila, pentru ca in comunism exista totdeauna cineva care isi asuma raspunderea in locul tau, care te trage la raspundere daca nu ai facut nimic, care te trage de urechi, o societate infantila, in care toti eram ca niste copii si aveam un tata care ne invata cum sa facem, in momentul de fata, daca noi dorim cu adevarat sa construim o societate noua si, as spune, o societate liberala, va trebui sa ne hotaram sa invatam sa inotam, sa invatam sa ne aparam singuri, sa fim intarcati. Or, politica vamala a UE este o politica care se adreseaza unor copii intarcati, nu unora care stau in continuare in tarcul acela proteguitor. Parerea mea este ca oricare ar fi riscurile, ele trebuie cantarite, fara indoiala, cu grija. Este rolul economistilor si al celorlalti sa vada pana unde se poate merge si cat de repede. Eu cred ca trebuie sincronizata politica noastra vamala cu cea a comunitatii europene. Toata legislatia romaneasca trebuie facuta compatibila cu cea europeana.
I. Iliescu: Domnului Nicolae Manolescu ii adresez urmatoarea intrebare: cum se impaca, in viziunea liberala a domnului Nicolae Manolescu, orientarea spre profit a economiei de piata cu cerinta de a promova si sprijini cultura nationala? Considera domnia sa ca activitatile culturale ar trebui scoase din zona de actiune a legilor dure ale economiei de piata?
N. Manolescu: Multumesc domnului Iliescu de a ma fi adus, in sfarsit, si pe un teren cultural, dupa ce am fost plimbat prin economie, constructii de locuinte si legislatie vamala. Da, intrebarea este, intr-adevar, preocupanta. As vrea sa spun din capul locului ca economia de piata nu a dus pana in prezent nici una din tarile in care ea exista de multa vreme la disparitia culturii sau a acelor sectoare ale culturii care nu au caracter comercial. Spaima ca economia de piata poate sa distruga volumele de poezie, vesnic nerentabile, sau anumite filme de arta care nu au succes de casa, spaima aceasta nu ar trebui sa existe pentru ca, iata, nu s-a intamplat nicaieri ca o cultura comerciala sa se nasca in mod exclusiv ca rezultat al economiei de piata. Nu de multa vreme il urmaream pe Bernard Pivot la emisiunea lui de pe un post de televiziune francez, emisiune culturala, comentant cateva zeci de aparitii de poezie recenta - ceea ce insemna din ultimele luni - din Franta. Deci, in Franta apar volume de poezie, nici un editor nu castiga de pe urma lor, si totusi apar. in alte tari - si in Franta, si peste tot, apar editii extraordinare din clasici, din scriitorii vechi, editii extrem de costisitoare, apar carti de stiinta foarte costistoare si care, in principiu, se adreseaza unui public atat de restrans, incat probabilitatea de a scoate bani din vanzarea lor este practic nula, si totusi apar, apar pentru ca s-a produs un anumit echilibru si pentru ca exista anumite legi ale sponsorizarii care, din pacate, la noi arata altfel. Legea sponsorizarii pe care, cu parere de rau, a votat-o Parlamentul Romaniei este departe de a stimula pe un om cu bani sa investeasca in cultura sau sa sprijine cultura. Exista si un anume echilibru care se creeaza, un echilibru normal la un moment dat, ceea ce insa nu schimba deloc natura culturii unei tari care, dupa parerea mea, este un domeniu strategic. Exista cateva asemenea domenii, cum ar fi cercetarea, pe care o uitam tot timpul, evident, invatamantul, sanatatea si celelalte. Cultura este un domeniu strategic si atunci cei mai radicali liberali vor accepta, si eu sunt dispus sa accept, fara sa fiu radical, ca in cultura este nevoie ca statul sa pastreze inca un anumit control, o anumita mana intinsa asupra culturii. Statul trebuie sa subventioneze teatrele nationale, Opera nationala, biblioteca sau bibliotecile nationale - pot fi mai multe -, Conservatorul, o serie intreaga de institutii de acestea care evident ca nu au sanse sa reziste din punct de vedere economic fara subventie, pentru ca ar insemna sau sa creasca pretul biletelor exorbitant la teatru, sau Dumnezeu stie ce-o sa se intample; sau sa dispara, ceea ce ar fi absolut inacceptabil. O tara care nu ar putea sa-si intretina teatrul national ar fi o tara care nu ar putea avea pretentia sa-si scoata capul in lume intr-un mod civilizat. Deci, pe de o parte, economia de piata nu este fatala existentei unei culturi, in conditiile unui echilibru care se creeaza pe parcurs si ale unei legi corecte a sponsorizarii; pe de alta parte, trebuie sa avem in vedere ca, in cultura, o anumita strategie a statului este obligatorie, daca nu dorim sa ajungem in situatia unor tari subdezvoltate, care nu au institutii cum este teatrul national sau care nu-si pot permite luxul sa scoata in afara trupe de teatru, care sa poata sa mearga nu doar pe banii celor care le invita, cum se intampla prea deseori la noi, ci chiar pe banii statului roman. Este un mod normal de a face propaganda culturii romane peste hotare. Eu cred mai degraba in acest fel de a sprijini, sa spunem, un teatru sa se duca in alta parte, sau un concert, chiar daca nu se vor scoate de acolo banii, decat sa facem institutii specializate pe langa Ministerul Culturii, care sa faca ele, in locul scriitorilor, artistilor, muzicienilor, propaganda peste hotare. Degeaba trimiti un functionar, mai bine trimiti o carte, subventionezi o carte care sa apara la Paris, sa spunem, cu conditia sa nu intrebi ce cuprinde cartea respectiva si, daca cumva nu-ti place, sa spui: nu pot s-o trimit pentru ca da o imagine proasta. Nu cred ca aici omul politic are a se amesteca in continutul cartii, aici este libertatea absoluta a creatorului si nu prea vad de ce ar fi laudabil sa intervii, sa spunem, precum domnul Adrian Nastase de curand, vorbind despre filmul lui Pintilie, spunand ca face un deserviciu Romaniei. Sa fim seriosi, mai deservicii decat a facut politica din ultimii ani imaginii Romaniei nu cred ca poate sa faca filmul lui Pintilie, cu toata pretuirea pe care o am pentru Lucian Pintilie, care chiar este un mare regizor si, cand este problema de imagine, este chiar un expert. Nu cred ca il intrece in privinta asta pe domnul Nastase, ca lider al partidului de guvernamant.
O. Andronic: Va multumesc, domnule profesor. Pentru circa 12-13 minute, veti intra in vizorul presei. Stimati colegi, aveti cuvantul.
C. T. Popescu: Domnule profesor, ati spus ca dvs sunteti intr-un fel responsabil de aducerea liberalilor in Conventie, referindu-va la intrebarea domnului Constantinescu. Cum se brodeste acest lucru cu recentele dvs. exprimari fata de liberalii din Conventie, pe care le citez: gugumanii si prostie politica ?
N. Manolescu: Trebuie sa recunosc ca limbajul acesta intrucatva lipsit de moderatie nu ma caracterizeaza, dar m-am suparat foarte tare si, daca o sa va reamintesc de unde a plecat supararea mea, poate ca ma intelegeti. intai, nu m-am referit la liberali aici si nici la partidele cu pricina, m-am referit la o anumita persoana, sau doua, mai exact, si la niste declaratii care trebuie sa recunosc ca m-au socat. Una era declaratia domnului Catarama, care spunea: in afara de CDR, toate celelalte formatiuni din opozitie ne sunt adversare. Asta nu se poate cataloga altfel, in conditiile in care ne uitam si noi pe sondaje - bune, proaste, cum sunt - si ne dam seama ca este aproape sigur ca nici o formatiune nu va putea forma singura guvernul la toamna si ca va fi nevoie de o coalitie. Daca te uiti in jur si nu vezi decat adversari, cu cine sa mai faci coalitie? Sa spui asta cu doua saptamani inainte de alegeri, te duce la ce spuneam eu in declaratie, si nu vreau sa repet. Dupa cum cealalta declaratie, care chiar m-a scos din pepeni, a fost declaratia unui alt membru marcant al PNL, care spunea ca electoratul roman este imbecilizat de 45 de ani. Nu accept asta si ma enervez si acum. Nu accept asta nu dintr-o ratiune, cum sa spunem, patriotica, pentru ca nu mi se pare normal sa vorbesti despre propriul tau popor ca despre un popor de imbecili. La urma urmelor, nu ne tine nimeni aici. Daca eu as crede ca asta este un popor de imbecili, eu as pleca undeva, in alta parte, unde as gasi un popor civilizat si care sa ma inteleaga. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, ca un om care a umblat acum prin tara, spre deosebire de cel care a facut declaratia si care intamplator nu a putut sa umble, stiu asta, vreau sa va spun ca nu e adevarat, nu e adevarat. Am avut parte de intalniri extraordinare in ultima vreme cu oameni de toate felurile, de la tara, de la oras, tarani, muncitori, intelectuali, si stiti care era cea mai mare greutate? Sa raspundem exact la intrebarile puse. Ni se puneau niste intrebari care, cateodata, ne luau pe nepregatite. Omul vroia sa stie exact: ati venit si ne-ati spus - ne spunea un taran - ca dvs. sunteti de parere ca o agricultura ca lumea nu se face decat cu utilaje. Zice: cum vreti sa-mi cumpar eu tractor, care tocmai acum s-a scumpit la 50.000.000, iar eu am facut o recolta de grau cam pe sfert, am intors /.../ si nu am facut nimic si nu am nici un ban, abia mi-am acoperit munca. La asta trebuie sa raspunzi - sigur ca exista raspunsuri - nu poti sa-l mangai pe crestet si sa-i spui: bade Ioane, sau bade Vasile, nu mai plange, ca o sa venim noi la putere si gasim noi o solutie. El vrea sa stie: ai sau nu ai solutie.
O. Andronic: Oricum, nu este o gugumanie.
N. Manolescu: Tocmai. Nici un fel de intrebari care sa duca la aceasta idee ca electoratul roman este imbecilizat. Nu se poate spune asta. Atunci, sigur ca mi-am zis si eu ca asta e o gugumanie politica.
C. T. Popescu: Domnule profesor, ati fost prima formatiune de opozitie care a incheiat un pact tehnic, sa spunem, cu USD in vederea alegerilor, dupa care a urmat, de curand, sau de circa 10-12 zile, o intelegere similara intre USD si UDMR. in ce masura aderati la aceasta intelegere? in ce masura ati acceptat-o si o veti respecta?
N. Manolescu: Din pacate, nu am fost intrebati. Or, intelegerea noastra cu USD prevedea ca orice contract bilateral de acelasi tip pe care l-am face noi sau ei sa fie in prealabil adus la cunostinta si partenerului. Nu am fost intrebati, asa incat contractul sau protocolul semnat de USD cu UDMR ii priveste doar pe cei de la USD, pe noi nu ne angajeaza, dar incalca intr-un fel propriul nostru acord. Or fi uitat ce-au semnat.
C. T. Popescu: O sa va bag si eu in concret putin acum, domnule profesor. Referitor la prima intrebare pusa de domnul Mohora, as vrea sa completez mai intai un lucru. Printre avantajele reducerii impozitelor, exista unul crucial, pe care probabil l-ati uitat, si anume, reducerea drastica a economiei subterane. in clipa in care se reduc impozitele, automat vine la buget o suma foarte mare, pentru ca omului nu-i mai convine sa faca evaziune fiscala, din moment ce impozitul scade.
O. Andronic: Nu mai renteaza.
C. T. Popescu: Nu mai renteaza evaziunea fiscala. Aici insa nu sunt multumit eu de raspunsul cu privire la ajutorul de somaj pe termen nelimitat. Asa ceva mi se pare nu numai antiliberal, mi se pare antieconomic.
N. Manolescu: Nu, asta nu exista in programul nostru. Am omis sa atrag atentia ... Nu, nu am spus niciodata ca poate fi, Doamne Sfinte. Nu am fi liberali daca ne-am inchipui ca i-am transforma pe toti in someri...
C. T. Popescu: ... devine rentabil sa somezi.
N. Manolescu: Am omis eu sa spun acest lucru, fiind prea multe in intrebarea domnului Mohora. Nu, nu am spus nicaieri asa ceva, nu exista. Asta este evident o prostie.
C. T. Popescu: Ne-am lamurit.
N. Manolescu: Nu stiu de unde retine domnul Mohora.
H. Alexandrescu: Deci, v-ati referit mai devreme la sondajele de opinie. Avand in vedere ca sunt sondaje de opinie care nu ajung la opinia publica, deci care nu sunt date publicitatii si pe care noi le stim, unde ANL e situat in zona lui 5%, cum va explicatti faptul ca anumite sondaje de opinie, care se si mediatizeaza foarte puternic, va plaseaza intr-o zona de...
N. Manolescu: ... nisipuri miscatoare .
H. Alexandrescu: ... de subcota parlamentara, ca sa spun asa.
N. Manolescu: Nisipuri miscatoare, cum spuneati dvs. pe vremea cand faceati cronica sportiva despre subsolul clasamentului la fotbal. Vedeti, eu nu mai am incredere in sondaje politice, in sondaje de opinie. Trebuie sa va dau dreptate. Sunteti unul dintre cei care le-ati contestat de multa vreme.
H. Alexandrescu: De vreo doi ani ...
N. Manolescu: ... de vreo doi ani, si acum am ajuns la aceasta concluzie, dar nu pentru ca sunt prevazute acolo niste procente neconvenabile pentru mine, dar au inceput sa mi se para suspecte niste lucruri si m-am apucat sa fac si eu niste calcule si am descoperit, de pilda, ca atat IMAS, cat si CURS, in sondajele pe care le-au dat, ne lasa sa intelegem, daca adunam cifrele, ca 96%, respectiv 84% dintre cetatenii tarii stiu de pe acum cu cine voteaza, ceea ce eu cred ca nu se poate. Deci este un prim element suspect, as zice. Al doilea element suspect mi-a venit in minte atunci cand, in iunie, am vazut un sondaj de acest tip facut, intamplator sau nu, exact pe perioada alegerilor locale de atunci. ªi, dintr-odata, de la nouasprezece si cincizeci si ceva la suta, CDR a zburat in sondaje la 34%, PDSR - de la 16% pe la vreo 28%-29% - am uitat acum cifrele - s.a.m.d.; or, nu vad nici un motiv pentru ca 19% sa fi votat Conventia in iunie si 34% sa fi spus ca o voteaza, daca au fost intrebati, si asta mi s-a parut suspect. Iar acum, o anumita insistenta in aceste sondaje, care nu stiu cum sunt facute, dar am unele indoieli, pentru ca nu cred ca se respecta in totalitate normele. Sondajul e un lucru extrem de complicat, mai ales la noi, dar si in general. Mie mi se pare ca aceste sondaje incep sa manipuleze opinia publica si se creeaza urmatoarea idee, pe care o aud si de la cei care au comandat sondajele: la urma urmelor, ce conteaza? Sunt trei formatiuni care vor intra in parlament, stim care, adaugam UDMR - nu avem ce face aici, manipularea se impiedica de bariera etnica, sa spunem. Sunt 1.700.000 de maghiari, din care atatia probabil vor vota cu UDMR, nu avem cum sa-i imputinam, nu avem ce face, si restul sunt in jur de 3%, cum sa spun, sa le aruncam mata in batatura, asa, si sa vedem ce se intampla. Nu cumva, pana la urma, oamenii chiar voteaza in felul asta? Simplificam, ne-am cam saturat de democratie, nu? Dupa un regim de partid unic, care a durat atatia ani, acum, deodata, toata lumea se plange ca-s prea multe partide. Oamenii incep sa se incurce, si atunci iata cum vin politicienii cu o anumita subtilitate si incearca sa-i convinga pe oameni: sunt prea multe partide, hai sa terminam cu asta. Am fost si in America, sunt doua; sunt vreo trei-patru in Germania; in Franta - nu se da exemplu, ca-s prea multe, uitandu-se ca noi, meridionali fiind, suntem pluralisti prin temperament. Ideea este foarte pacatoasa, pentru ca vreau sa spun urmatorul lucru: abia incepuse viata politica romaneasca sa se clarifice intr-un anumit fel, aceasta clarificare insemna sa nu mai mergem toti la vot contra sau pentru - anii 90, nu? Cine nu era contra, era pentru; cine nu era cu mine, era contra mea; cine era cu Iliescu, nu era cu Conventia. Am inceput sa mergem pe niste considerente ceva mai subtile, si chiar daca oamenii nu voteaza doctrine, totusi alegerile locale arata limpede ca niste segmente care au votat crestin-democratia din Conventie - pentru ca asta se simte acolo - social-democratii din USD, liberalii, neocomunistii, social-democratii sau socialistii, sau ce-or fi, nationalistii, lumea a votat, nu are importanta cat. Mie mi se pare ca daca 3% din populatie voteaza un partid sau o formatiune, haideti sa facem socoteala cati oameni sunt aici /.../ Asta este prima observatie. A doua ar fi aceea ca voturile nu se risipesc daca fiecare voteaza cu cine doreste, pentru ca, la urma urmelor, este evident ca si ANL, si CDR, si USD, si alte formatiuni, si UDMR, si UNC vor putea merge impreuna intr-un guvern, sigur, care va ridica unele probleme de compatibilizare a programelor, dar care este destul de firesc, spun, mult mai firesc decat era guvernul facut de cele cinci formatiuni acum catava vreme. ªi, in sfarsit, haideti sa invatam si de la dusmani, de la adversarii politici, care pot sa nu ne placa in anumite privinte, dar nu trebuie neaparat sa fie desconsiderati. Opozitia a pierdut acum patru ani parlamentarele mergand pe o lista comuna, in vreme ce stanga le-a castigat mergand pe liste separate. Asta inseamna ca ceea ce aduc eu nu poate sa aduca Conventia, ce aduce Conventia nu poate aduce USD s.a.m.d. ªi, atunci, e preferabil sa tragem fiecare ce putem trage, dupa care punem la un loc, facem suma si formam guvernul.
H. Alexandrescu: Multumesc.
C. T. Popescu: intai o observatie si apoi o intrebare. Domnule profesor, problema politicii vamale nu este, cred eu, aceea de a avea curaj sa ne aruncam in apa, sa intram in contact cu tarifele vamale ale UE. intotdeauna auziti: raporturile de sisteme vamale intre doua state sau doua conglomerate economice reflecta starea economica a celor doua conglomerate. Or, daca noi nu avem o ... singurul raspuns ar fi acela de a duce economia romaneasca in situatia de a dialoga cu tarifele vamale de acolo, curajul sau sistemul asta al aruncarii in apa nu cred ca foloseste la mare lucru.
N. Manolescu: Dar cum s-o aducem, daca imi dati voie sa va intreb?
C. T. Popescu: Ne-ar lua vreo trei-patru emisiuni, sa discutam ...
N. Manolescu: Eu cred ca mai ia vreo 20 de ani sa o aducem.
C. T. Popescu: intrebarea mea, insa, este foarte scurta aici. Sunteti pentru revenirea la saptamana de lucru de sase zile?
N. Manolescu: Nu. Sigur ca s-a facut o oarecare risipa, sa spunem asa, in momentul in care, in 90, s-a trecut la saptamana de cinci zile, dar stiti cum e, ca toate drepturile castigate de societate si de clasa muncitoare si de alte categorii pe vremuri: 8 ore de lucru, dreptul de concediu si altele, si aceasta saptamana, o data castigata, eu nu as mai lua-o. Sigur ca asta pune niste probleme, numai ca vreau sa va spun urmatorul lucru. Va rog sa observati ca aceasta poveste cu sase zile, cu cinci zile, cu sapte, nu e valabila decat in intreprinderile de stat, acolo unde oamenii sunt dusi cu sila, de la ora la ora, si muncesc uneori fara sa castige destul. Tot ce este privatizat nu mai pune aceasta problema. Daca omul vrea sa castige mai mult si sta sapte zile, este treaba lui. Sta si opt zile. Deci, problema va dispare intr-un fel in momentul in care eu ma voi duce la o firma, voi lucra la o firma unde nu voi fi obligat sa stau si voi fi platit pe cat fac. ªi daca vreau sa stau sapte zile, pot sa stau sapte zile, o vreme stau sapte zile, imi fac niste bani, dupa care ma duc si stau ca toata lumea, cinci. Deci, nu cred ca intr-un viitor oarecare se va mai pune aceasta intrebare.
O. Andronic: O ultima intrebare.
H. Alexandrescu: Domnule profesor, vreau sa va adresez o ultima intrebare, legata chiar de calitatea de cadru didactic universitar, pentru ca traiti de o viata in mediul asta, pentru ca acum sunteti in mod cert unul dintre cei mai simpatizati si agreati de masa studentilor; dar vreau sa va intreb despre o postura - deci sunteti cadru didactic la stat - dar eu vreau sa va intreb despre perspectivele invatamantului privat, vazute nu numai din postura dvs., ci si din ceea ce ati vorbit cu studentii si cum evaluati sansele...
N. Manolescu: ... invatamantului particular, invatamantul particular universitar. Sigur, eu sunt profesor la stat si probabil de aici ma voi pensiona. Nu mai am timp acum sa-mi maresc leafa la ...
H. Alexandrescu: ... cred ca nu ati avut timp acum, in campanie, nici de ore.
N. Manolescu: Mi-am facut si orele, cu o exceptie, dar m-am dus la cursuri. M-am dus la cursuri, nu stiu daca alti profesori se duc, dar eu m-am dus, pentru ca-mi face placere si am si un respect fata de meserie. Sigur ca sunt obligat sa mai sar, mai ales acum, luna asta, dar nu am sarit anul trecut si, oricum, nu se va repeta. Este o mare problema aceasta, a invatamantului universitar privat. in primul rand, este un exemplu, daca vreti, american, nu european, in Europa nu sunt foarte multe universitati particulare, ele sunt, in schimb, in SUA si acolo sunt cele mai bune. La noi au inceput ca un fel de afaceri, fara dotari, fara profesori, doar pe dorinta parintilor de a avea copii cu diploma. E de inteles asta, eu nu pot sa spun nimic, toti parintii isi doresc sa aiba copii cu studii universitare, dar nu e mai putin adevarat ca, pana cand nu va exista o baza foarte serioasa pentru acest invatamant privat, el va ramane doar o forma goala. El este o forma goala, din pacate, in acest moment. Eu nu spun sa fie desfiintat, pentru ca imi aduc aminte ca civilizatia romana a mers de la forma la fond si mai ales cu ce era in secolul trecut, sa se desfiinteze scolile primare in acele comune unde invatatorii sunt betivi sau nu sunt - se cerea intr-un celebru discurs. Nu a fost sa fie asa. Evolutia Romaniei l-a contrazis pe Maiorescu si nu vreau sa fac aceeasi eroare si peste cativa ani sa se spuna: ai cerut sa se desfiinteze aceasta forma, pentru ca era goala dar, uite, intre timp ea s-a umplut, nu ai avut dreptate. Cred ca forma se va umple si, cu toate dificultatile, dar Comisia de atestare isi face datoria si nu atesta chiar tot ce se ofera, tine seama de niste criterii, dar nu exagerate, pentru ca sunt unele exagerate: sa ai nu stiu cat la suta profesori titulari - nu sunt nici la stat atatia, daca numaram bine. Dar cu niste criterii riguroase se poate umple aceasta forma, doar ca parintii trebuie sa stie ca, pana una-alta, o diploma de la particulari in Romania nu are valoarea unei diplome de la stat. E invers decat in America. Pana una-alta, ce va fi mai tarziu, vom vedea.
O. Andronic: Stimate domnule profesor, stimati colegi, va multumesc pentru participarea la aceasta emisiune. A fost o emisiune interesanta, cu un ton elevat. Sunt sigur ca telespectatorii au receptat-o asa cum merita. Va multumesc.
 


<< Turul al treilea - Fata-n fata cu contracandidatii - Gyorgy Frunda ||| Turul al treilea - Fata-n fata cu contracandidatii - Petre Roman >>
| | Citiri: 5212 |

 
Copyright © 2005 - 2020 - Editura AlegRO