* Prima pagină * Căutare * Contact *
 


Cuprins

Introducere
Cuvânt înainte

I Preliminariile
   Clasa mijlocie are de aparat ...
   Nici o personalitate politica ...
   Toate partidele isi fac un titlu de glorie ...
   Intr-o campanie electorala seful echipei ...
   Calitatea de intelectual ...
   Vocea sefilor de campanie ...
   Campania electorala intre ...
II Primul tur - Candidatii se prezinta
   Ioan Pop de Popa
   Corneliu Vadim Tudor
   Gyorgy Frunda
   Adrian Paunescu
   Nicolae Manolescu
   Tudor Mohora
   Petre Roman
   Emil Constantinescu
   Ion Iliescu
   ANALIZE
III Turul al doilea - Fata-n fata cu telescpectatorii
   Ioan Pop de Popa
   Niculae Manolescu
   Petre Roman
   Ion Iliescu
   Emil Constantinescu
   Corneliu Vadim Tudor
   Tudor Mohora
   ANALIZE
IV Turul al treilea - Fata-n fata cu contracandidatii
   Emil Constantinescu
   Ioan Pop de Popa
   Corneliu Vadim Tudor
   Tudor Mohora
   Gyorgy Frunda
   Nicolae Manolescu
   Petre Roman
   Ion Iliescu
Bilanţuri, comentarii, premii
Statistica si politica
Faza finală
   "Finala Mare"
   "Finala Mica"
Dialoguri Post-electorale
   Noaptea legislativelor
   Cui dam voturile din turul 2?
   PRM trage concluzii
   PD Satisfactie bine temperata
   CDR - Euforia victoriei
Super finala turneului
   Ion Iliescu - Emil Constantinescu
Ziua Z
   Amintiri din viitor
ADDENDA
   Partide in campanie
   Partide in campanie (30 aug 1996)
   Aliante in campanie (19 aug 1996)
   Aliante in campanie (26 aug 1996)
   Radu Campeanu
   Gheorghe Funar
   Guvernul Presei Independente
   Rezultatele Turul 1
   Rezultatele finale ale alegerilor prezidentiale
   Regulamente de organizare si desfasurare a "Turneului candidatilor"
   Corespondente
   Un sondaj intarziat
 
Cuvant dupa

 

Carte/Capitol/Subcapitol: Dialoguri Post-electorale - PRM trage concluzii

PRM trage concluziile

INVITATI:

Corneliu Vadim Tudor,
Mitzura Arghezi,
Corneliu Ciontu,
Iuliu Furo
 
5 NOIEMBRIE 1996

O. Andronic: Buna-seara, stimati telespectatori. Ne reintalnim astazi la un supliment de turneu electoral, datorat prelungirii cu doua saptamani a asteptarii rezultatului prezidentialelor. Este un bun ragaz pentru a arunca o privire asupra a ceea ce s-a intamplat in ultimele doua luni de campanie si chiar asupra rezultatelor, fie ele si partiale ale scrutinului de duminica. Am invitat astazi in studio pe dl Corneliu Vadim Tudor, presedintele Partidului Romania Mare si candidat la Presedintie. Pentru ca suntem intr-o tara democratica, dl C.V.Tudor nu a venit singur, ci insotit de cativa dintre colegii domniei sale pe care am sa-l rog sa-i prezinte.
C.V.Tudor: Buna-seara tuturor celor care ne privesc. Multumesc Antenei 1 pentru aceste minunate posibilitati de a ne adresa si noi opiniei publice. Fara prea multa introducere sa-i prezint pe cei care au dus greul campaniei noastre electorale, in sensul ca au insotit caravana noastra in 21 de judete in 21 de zile. A fost un tur de forta. Deci, dl deputat de Bucuresti, Iuliu Furo; sefa campaniei mele prezidentiale, doamna Mitzura Arghezi; un alt vicepresedinte al partidului, sociolog de meserie, dl Cornel Ciontu.
O. Andronic: Bun-venit, deci, in studioul Antenei 1. Rezultatele partiale, dar care au avut in vedere numararea a circa 90 la suta din voturi, comunicate de B.E.C. astazi, ora 15.00, arata ca dvs. ati obtinut, in turneul prezidential 4,71 la suta din voturi. Sunteti pe a cincea pozitie - o pozitie absolut meritorie, iar Partidul Romania Mare de asemenea, pe a cincea pozitie, atat la Senat cu 4,50 la suta si cu 4,43 la Camera Deputatilor. Este un rezultat, fie el si incomplet care va satisface?
C.V.Tudor: Nu. Noi ne-am fi asteptat la mai mult, dar daca am acceptat regulile jocului democratic, am acceptat si posibilitatea unor asemenea riscuri, in timp ce au crescut foarte mult unele conglomerate de partide, de aliante, altele cu mari pretentii au disparut complet, sunt sub pragul de 3 la suta. Asa ca, in competitia asta foarte dura, avand in vedere ca noi nu am avut bani, cum a recunoscut toata lumea si stiti ca insusi negocierile noastre pentru a participa la “Turneul Candidatilor” - pentru care, inca odata va multumesc -au avut in centrul atentiei chiar problema pecuriana. Deci, noi nu am avut sumele astea de bani, am asteptat sa ne vina prin lege, de la Guvern vreo suta si ceva de milioane, dar pentru 42 de circumscriptii electorale a fost foarte putin, in timp ce altii au mers cu caravane de cate 40-50 de masini. La locale, in iunie scria presa, ca un anumit partid a adus 50 de taxiuri de la Craiova pana la Bacau cu cateva sute de suporteri. N-am avut decat doua-trei masini, ale mele, nu mi s-a dat voie nici sa luam Cielo de la Senat. Deci, ca presedinte al Grupului parlamentar Partida Nationala din Senat, am si eu la dispozitie un Cielo pe care nu l-am folosit niciodata; acum aveam nevoie de ele ca de aer. Si uite ca actuala sau fosta conducere a Senatului a inchis in garaj toate aceste masini, in asa fel m-am deplasat cu un microbuz al meu - pe care l-am platit in rate - si cu inca doua masini ale noastre. Dar am avut probleme cu afisele. De pilda, deputatul nostru de Bucuresti, Ion Dutu, care candida pentru functia de primar general n-a putut sa-si tipareasca afisele. Am luat niste afise de la Federatia Romana de Fotbal care erau vechi, uzate, nu mai puteau fi puse in circulatie si pe spatele acelor afise si-a putut tipari si deputatul Ion Dutu figura sa. Deci, am avut mari probleme. in concluzie, eu sunt multumit in raport cu fortele uriase depuse de unii si de altii, care au pus sute de miliarde de lei la bataie, au pus posturi de radio si televiziune, au avut un lobby international foarte pronuntat care incerca sa directioneze electoratul Romaniei spre o anumita zona afectiva. in raport cu tot arsenalul acesta, Partidul Romania Mare a fost chiar un partid pe picioarele lui. Si faptul ca am intrat, in conditiile astea, cu fruntea sus in Parlament, in conditii onorabile si suntem, probabil al treilea partid al tarii, ca partid de sine statator, P.D.S.R., P.N.T.C.D. si P.R.M. Nu consider U.D.M.R.-ul pentru ca nici ei nu stiu prea bine ce sunt. Si sunt multumit.
O. Andronic: Ce v-a relevat aceasta campanie in teritoriu? Majoritatea candidatilor, in special la presedintie, au insistat pe aceasta incursiune in teritoriu. A avut ea rezultatul la care va asteptati?
C.V.Tudor: Eu nu incetez niciodata sa spun ca sunt sociolog pentru ca eu cred in diviziunea muncii. Ca sociolog urmaresc efectul in plan social al masurilor legislative, economice, financiare. Or, ceea ce s-a intamplat in Romania de sapte ani incoace a avut repercursiuni nu tocmai fericite in societatea romaneasca. M-am dus unde a fost mai greu si nu m-am dus pentru voturi. Nu sunt adeptul devizei imi dai, iti dau si eu. De pilda, m-am dus la Resita la un camin de copii orfani. Aveau tot ce le trebuia: dar nu aveau caldura parinteasca si nu aveau caldura propriu-zisa - termica. Nu aveau nici un sistem de incalzire. Si am intrebat-o pe directoare: Doamna, cu ce va pot ajuta? Ea, la urma, mi-a spus: nu avem posibilitatea nici unei centrale termice, pentru ca nu suntem racordati la gaze. Si deci pe loc i-am dat cinci milioane. Am facut-o dintr-o vocatie umanitara. Copiii nu ma voteaza si nu au nici parinti care sa fie sensibilizati sa ma voteze. Pur si simplu, m-am gandit ca, in curand vine iarna si bietii copilasi nu au caldura.
O. Andronic: Si nici mass-media nu prea s-a omorat sa scrie despre gestul dvs.
C.V.Tudor: Nu, pentru ca n-am spus nimanui pana acum. Biblia spune asa: sa faci binele, dar sa nu se stie. Pe urma m-am dus unde era focul mai intens. La colectivele muncitoresti. M-am dus la Uzina Vulcan. Am copilarit in curtea acestei uzine, acolo am batut mingea, acolo i-am vazut pe marii artisti ai tarii, mie nu mi-e rusine sa spun ca sunt odrasla de muncitori - este un titlu de mare noblete. M-am dus sa vad care e realitatea la ei, la ora actuala, si am vazut vacarmul de acolo. Sunt foarte nemultumiti. Daca nu ajutam acesti oameni care duc greul acestei tari, atunci vom fi o generatie blestemata. Pe urma, m-am dus la Semanatoarea unde se intampla acum ce s-a intamplat la Turnu-Severin. O mana de aventurieri incearca sa ia acelor muncitori o uzina care valoreaza cam 130 de milioane cel putin - eu zic ca mai mult. Si era evaluata cam la sfert ca sa fie luata aproape pe gratis. M-am implicat in asa ceva si am promis public ca daca vom avea acces mai mare pe platforma viitoarei puteri, noi vom lua la mana si vom analiza toate aceste contracte oneroase care i-au jefuit pe muncitori. Pe urma, vorbeati de contactul cu oamenii. Spre marea mea rusine vazusem cam tot ce se poate vedea in lumea asta. Vazusem Hiroshima, pusesem piciorul unde cazuse bomba atomica in 6 august 1945, vazusem Waterloo, Capul Bunei Sperante in Africa de Sud si nu vazusem comuna-martir Tresnea, nu vazusem monumentul de la Paulis inchinat al acelor copii, miei dusi la taietor- cum spunea in Vasile Parvan. Nu vazusem comuna Flamanzi de unde pornisera rascoalele din 1907, nu vazusem mormintele parintilor lui Mihai Eminescu care sunt ingropati la casa de la Ipotesti. Eminescu s-a nascut la Botosana, lumea stie poate mai putin. A fost pentru mine un prilej de revelatie extrema sa depun flori de toamna la mormantul lui Gheorghe Eminovici si al Ralucai, sotia sa. Nu vazusem mausoleul lui Octavian Goga de la Ciucea, atatea locuri sacre ale romanilor unde m-am dus cu coroane de flori, cu ochii umeziti de o traire interioara pentru ca asta este tara mea. Si am avut acum posibilitatea la maturitate, la aproape 47 de ani sa-mi descopar tara si sa-mi dau seama ca nu exista tara mai frumoasa pe lume decat Romania.
O. Andronic: Ati avut si surprize neplacute de-a lungul acestor turnee?
C.V.Tudor: Au fost destul de multe surpize neplacute pentru ca te aventurai in necunoscut. Adica stiai cand pleci la drum, dar nu stiai cand te mai intorci. Am avut la masina, am avut parbriz spart la microbuz, accident, ne-a lovit, intr-un judet, o masina. Dar, cele mai neplacute surprize au fost cele aviatice. De pilda, ceva legat de Antena 1. Am venit de la Oradea pe o furtuna teribila. Aveam emisiunea cu dvs. cand trebuia sa raspundem intrebarilor puse de contracandidatii mei. Nedormit, obosit, era cat pe-aci sa nu ajung in studio, dar doresc sa fiu punctual. Dupa cum spune John Bernard Shaw, “punctualitatea este politetea regilor”. Cand sa aterizam pe aeroportul Baneasa a inceput o furtuna, cu trasnete, cu fulgere care sunt periculoase pentru avioane. Flotila noastra de avioane este de pe timpul cand nu se zbura… Am aterizat foarte greu. Atunci am vazut moartea cu ochii. Pe urma, am mai avut un caz de genul acesta. Trebuia sa mergem la Timisoara si era ceata atat de densa, incat pilotul a facut doua-trei ture in jurul aeroportului, incat era cat pe-aci sa ne intoarcem spre Bucuresti si ratam intalnirea cu oamenii. Pana la urma, eram deasupra cu 15 metri deasupra pistei, si, in sfarsit pilotul a nimerit pista si am aterizat. L-am aplaudat cu totii pentru ca ce nu avem noi tehnic, iata ca suplineste geniul nativ pe care il au pilotii romani. Am avut multe surprize neplacute. De exemplu, intr-un sat un taran, batran, hatru mi-a zis: “Aaa, dumneata esti Vadim… ia zi-ne, domne, un discurs din ala cum zici la televizor, sa stea mata-n coada”. O alta scena, nu stiu daca pot sa o numesc comica sau dramatica, a fost la Bacau. Aveam adunare populara afara in piata publica, un tanar in stare de ebrietate, dar amarat, disperat mi-a intrerupt prezentarea candidatilor mei pentru judetul Bacau si a inceput sa strige: “Talibanii! Talibanii! Sa punem mana pe pusti, sa mergem sa ocupam Capitala, sa facem o noua revolutie.” Risca sa strice mitingul nostru si sa se spuna ca noi incitam la violenta. Au venit cativa politisti, i-au dat o amenda simbolica de cateva mii de lei, dar, pe urma iar a aparut. Cam astea au fost peripetiile, eu zic ca am fost ocrotiti de Dumnezeu. Noi nu am mers pe o campanie rea, novica. Dupa cum s-a observat am fost foarte linistiti, la locul nostru si iata ca Dumnezeu ne-a ajutat.
O. Andronic: Vi s-a intamplat sa fiti si prost primit pe acolo pe unde ati fost?
C.V. Tudor: Nu mi-aduc aminte, dimpotriva, ca semn ca lumea a receptionat mesajul nostru mai curat, mai diplomatic, am avut manifestari de dragoste deosebite. Am avut claxoane, bezele din masini. A fost ceva la Resita, in sensul ca noi am vrut sa mergem si la o uzina si un lider sindical a dat o declaratie presei ca nu ne-ar lasa sa intram. Atunci noi am convocat o adunare populara in centrul Municipiului si au venit foarte multi oameni, a fost o primire mai mult decat frumoasa. A incercat cineva, pe margine sa strice mitingul si era lumea sa-l arunce in cea mai apropiata apa. Adica, lumea a simtit ca tipul asta de incrancenare pe care il profeseaza unii lideri sindicali nu mai prinde in societatea romaneasca. Aceea fusese o dezinformare a muncitorilor din Resita. Cand au avut ei acum doi ani acea greva, noi i-am sprijinit, noi scrisesem despre prefectul corupt al judetului Caras-Severin, si mai mult datorita noua guvernul l-a schimbat atunci pentru ca venisem cu probe zdrobitoare, insa nu-i mai putin adevarat ca unul sau doi lideri sindicali faceau politica de partid ca dovada ca, ulterior, chiar la alegerile astea au candidat pe listele acelor partide; ori prin lege nu aveau voie sa faca asta. insa, eu sa am vreun litigiu cu muncitorii din Resita - niciodata.
O. Andronic: Cum a fost incidentul a carei eroina a fost doamna Mitzura Arghezi?
C.V.Tudor: Va spun mai intai ce am simtit eu, pe umarul meu si pe urma va spune dumneaiei ce a simtit. in Gorj, dupa un drum foarte lung, obositor, doamna Mitzura are, ceea ce se numeste rau de automobil. Urcand pe scena a avut ameteala si si-a pus capul pe umarul meu. Atunci am rugat sa sa fie condusa la aer, sa i se dea o cafea, un pahar de apa rece. Presa a speculat ca a adormit sau ca s-a prabusit. Nici vorba, pentru ca dansa are vitalitatea maestrului Tudor Arghezi care, pana la 87 de ani fuma cu tigareta de cires si scria versuri extraordinare.
M. Arghezi: Si cu o zi inainte fusesem in judetul Olt sa depun hartiile pentru candidaturi si nu dormisem doua zile.
O. Andronic: Aveti ceva cu U.D.M.R.-ul, are el ceva cu dvs.?
C.V.Tudor: Eu va spun urmatorul lucru. in primul rand ca nu am nimic cu minoritatea maghiara si asta o voi spune pana la moarte. N-am nimic impotriva nici unei minoritati. Nu suntem impotriva etniilor. Am avut intotdeauna de luptat cu imaginea falsa, cum a fost treaba cu Resita. Sau cum spunea un domn pus pe sotii, in Romania daca ii vine cuiva rau pe strada si te oferi sa-i dai primul ajutor, a doua zi se vor gasi cateva publicatii care vor scrie ca a fost invers: ca tu i-ai dat in cap si de aceea a lesinat. Din pacate, avem asemenea tipuri de presa, dar ea se autoelimina pentru ca romanul are mult discernamant. Si au murit multe publicatii pe limba lor. Deci, am spus de atatea ori ca nu am nimic cu nici un popor, cu atat mai mult cu cel evreu. Am spus de atatea ori ca este poporul Bibliei, un popor care a daruit lumii Vechiul si Noul Testament; are calitati extraordinare, e probabil singurul popor care nu are analfabeti. in afara de oracolul de la Damaroaia, sa ma ierte ca i-o spun, mai toate previziunile domniei sale nu s-au adeverit. Dar ii respect varsta. Deci, un popor care isi studiaza Biblia, nu are cum sa fie un popor analfabet. Deci, n-am nimic nici cu ungurii, unul este chiar aici. Un om care a stat cu mine in permanenta si la masa si in concediile pe care le fac cu familia mea. Si nu o fac pentru a dovedi ostentativ ca nu am nimic cu ei, ci pur si simplu apreciez valoarea acestui om. Eu nu am liniste cand vad radicalii din U.D.M.R. care agita spiritele. Daca nu veneau ei cu conceptul asta, stupid, de autonomie teritoriala… E pacat ca un om ca G. Frunda, care este un om inteligent. Aici nu se explica. Aici ori este, ori nu este. Ori e integritate teritoriala, ori este autonomie teritoriala. El tot invoca Tirolul. Iertati-ma, eu am studiat istoria in Austria, invoca Italia - am fost de cinci ori in Italia; invoca Spania - am fost de sase ori in Spania, nu exista asa ceva. Ei vin cu gogosi. Pai, cine decupeaza harta proprie, intr-o Europa care se doreste a fi unita? intr-o Europa care se doreste comunitara si unica si cu care, in principiu, sunt de acord, macar asa chiar si noi, romanii am putea sa fim compatrioti cu Dante, sau cu Alighieri, sau cu Homer. Dar patriile nu si-au spus ultimul cuvant. Cateva sute de ani pana cand le va lasa Dumnezeu vor avea identitatea lor. Deci, intr-o Europa care se doreste unita, din punct de vedere administrativ, vine dl G. Frunda si ceilalti lideri U.D.M.R. - a caror inteligenta eu nu o contest - si agita flamura asta secesionista si noi nu vom fi de acord. Pentru ca, toata istoria Romaniei ... hai sa luam de la formarea statelor pe harta. Pai, toata istoria noastra a fost un mars spre autodeterminare. Catre independenta si catre unitate nationala, cu teritoriul Romaniei care este sacru si nu voi negocia si n-am sa targuiesc niciodata, indiferent ce sirene amagitoare imi vor trambita ei si vor spune uite Consiliul Europei. Repet, versurile lui Eminescu sunt mai actuale ca oricand: “Iar noi locului ne tinem, cum am fost, asa ramanem.”
I.Furo: Eu sunt mandru in felul meu ca apartin acestei etnii. Eu pot demonstra si cu hartii pentru ca tatal meu, in 1918 a absolvit la Debretin, scoala normala. Si a primit numirea in invatamant de catre ministrul cultelor din acele vremuri. Deci este incontestabila apartenenta mea la aceasta etnie. Pe mine m-a surprins aceasta remarca a dlui Frunda - care este un om deosebit de inteligent, de altfel. Eu am considerat ca o sarja amicala cele afirmate de domnia sa si in seara aceea m-am cam suparat. Interesant ca, dupa aceea, ne-am vazut in doua randuri si ne-am salutat reciproc: ce faci indianule? Eu il apreciez in mod deosebit.
C.V. Tudor: E un om civilizat. inainte de alegeri a trimis tuturor sotiilor contracandidatilor sai cate un buchet de flori cu o carte de vizita. Spre rusinea mea, nu mi-a dat prin cap acest lucru, dar ungurul are stil.
I. Furo: in ultimul timp, se bate foarte mult moneda pe apartenenta la o minoritate nationala sau la alta. Si in acest turneu electoral am constatat cu multa satisfactie in judetele din Ardeal ca traiesc, muncesc impreuna, sufera, se bucura impreuna. intre oamenii de rand nu exista asemenea conflicte. Nu stiu de unde vine aceasta inversunare, am impresia ca, noi, politicienii stricam foarte mult.
C.V.Tudor: Si ca sa vedeti unde duce boala hungarismului. Prin anii ‘70, vreo 200 de maghiari lucrau intr-un targusor din Franta - asta am citit in presa internationala. La un moment dat, si-au spus ca daca ei sunt 200 acolo, trebuie sa proclame autonomia acelui orasel. Asa ca s-au catarat pe acoperisul primariei, au pus si un steag al Ungariei si l-au dat afara pe primar. Bineinteles ca a venit jandarmeria, au venit localnicii si i-au dat afara. La asta duce tipul asta ca tu colonizezi. Aici nu e cazul de prioritati - cine a venit primul. Unii ne-au acuzat pe nedrept ca am fi si impotriva tiganilor. Nu am nimic impotriva tiganilor. Un om de valoare cum este, de pilda, Madalin Voicu care a anuntat ca vrea sa vina sa se inscrie in Partidul Romania Mare si il primesc cu bratele deschise. Violonistul Ion Voicu este un prieten de-al meu si este un geniu al artei muzicale romanesti, am avut prieteni buni in sport, care erau tigani, ba am avut si maghiari. Dar, iata ce se intampla in povestea tiganilor. Proportional cu numarul de locuitori se recruteaza cam prea multi infractori din aceasta etnie. Poate ca ei scapa de sub controlul ostii si ei cred ca isi permit orice in anonimatul asta. E drept, nici societatea nu a facut ce trebuia pentru socializarea lor. Si Partidul Romania Mare, printr-o strategie care a prezentat-o in 60 de puncte are un program foarte riguros, cu o strategie nationala de recuperare sociala a tiganilor si de recrutare din mijlocul lor a acelor figuri intelepte care sa stavileasca fenomenul infractional. Iata ce s-a intamplat la Buzias - statiune veche, cu ape minerale, balneoclimaterica, atestata de pe timpul romanilor. Niste tigani - ca trebuie sa le spun pe nume - au taiat cozile la veverite. Acolo sunt mii de veverite. Asa mult m-a impresionat cand am auzit ca au mutilat aceste veverite, ca le ia cozile sa le puna la palarie si pe altele le-au impaiat si le-au vandut pe cateva zeci de marci in strainatate. Toate au murit de frig, de sangerare. De ce atata barbarie? Iar daca eu le spun ca nu e bine ce se intampla … vin astia sa faca dezastrul asta ecologic …
O. Andronic: Haideti sa revenim la rezultatul de duminica. Care este analiza pe care ati facut-o configuratiei pe care a generat-o rezultatele preliminare?
C.V.Tudor: Era previzibil sa castige Conventia Democratica, tocmai in ideea schimbarii. Lumea vroia schimbare. Desi nu uitati ca romanii au proverbul asta: “Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor!” Dar, se pare ca era nevoie pentru ca P.D.S.R.-ul - pe care-l respect - nu luase masuri nici chiar urgente acolo unde erau probleme grave. Hai sa luam patrimoniul national. E inadmisibil sa nu avem o lege a patrimoniului. Prima lege care a fost abrogata dupa 1989 a fost fosta lege a patrimoniului. De ce? Ca sa poata fura toti in liniste. Eu stiu chiar un ambasador al lumii occidentale care ne acuza pe noi de antioccidentalism si atunci cand a parasit el postul a incercat sa treaca peste granita sapte cufere cu valori extraordinare. Atunci i s-au blocat, iar dupa sapte-opt zile de presiuni diplomatice a reusit sa si le duca in tara de origine. Deci, P.D.S.R.-ul ar fi putut sa promoveze o lege a patrimoniului. O lege a copiilor strazii pe care am propus-o eu, dar m-au impiedicat unii si altii sa ajunga in laboratoarele legislative ale Camerei. Deci, lumea a dorit o schimbare. Mai ales ca persoane din P.D.S.R. au fost bagati in acte grave de coruptie care nu mai pot fi contestate. Pe urma, cand s-a pus problema directorului S.R.I. care a incalcat grav legea si asta numai pentru faptul ca a indus in eroare Parlamentul si opinia publica. El trebuia schimbat. Dar l-au musamalizat. Nimeni nu a contestat materialele aduse de noi. Musamalizandu-se si scandalul grav si din fruntea S.P.P.-ului, eu mi-am dat demisia din Comisia de Aparare a Senatului. Eu la furat cu hotii nu merg. P.D.R.L.-ul n-a luat masuri radicale acolo unde trebuia. Aratati-mi mie un singur rechin mare care a fost arestat. Nici unul. Astazi m-au intrebat unii in Senat, ce atitudine va lua Partidul Romania Mare fata noua configuratie a Parlamentului? Eu le-am spus ca atata timp cat Opozitia o sa vina cu proiecte de legi pozitive, valoroase, noi o vom sprijini. Eu cred ca boala copilariei capitalismului a trecut. Au trecut sapte ani. Acum s-au stratificat optiunile doctrinare si eu cred ca trebuie sa lucram in folosul obstesc.
O. Andronic: Cum explicati disparitia de pe scena parlamentara a P.S.M.-ului?
C.V. Tudor: A fost o lucratura de forte oculte de spargere a stangii. S-a primit asa o dispozitie de la centre de comanda internationala sa dispara tot ce inseamna stanga in Romania. Atata timp cat avem 51 la suta tarani, 2-3 milioane de muncitori nu poti sa vi cu politica de dreapta. Oamenii astia habar nu au ce inseamna stanga sau dreapta. Eu cred ca deliberat s-a intentionat spargerea stangii. De aia s-a spart Partidul Socialist al Muncii in doua partide, asa incat sa nu intre nici unul in Parlament si nu a intrat nici unul.
O. Andronic: Spuneti-mi, electoratul romanesc si nu numai electoratul, chiar si oamenii politici au inca o perceptie unidimensionala a esicherului. Deci, o formatiune politica poate sa fie la dreapta sau la stanga. Unde se afla Partidul Romania Mare pentru ca majoritatea analistilor nu sunt de acord cu clasificarea partidului dvs. ca partid de stanga.
C.V.Tudor: inainte de diferentierile astea doctrinare, in lumea larga au fost tot felul de polaritati. Eu cred ca este un factor de progres. Noi, ca partid ne situam in partea stanga, cu urmatorul amendament. Suntem de centru-stanga. Daca unii vor sa ne arunce in partea dreapta a spectrului politic o fac pe riscul si pe raspunderea lor. De asemenea, avem un filon crestin-democrat. Noi dam aceasta coloratura si aceasta dimensiune pentru ca, noi credem ca, inca, biserica noastra nu si-a spus ultimul cuvant din interiorul acestui fenomen sa faca ceva mai mult pentru concordia nationala mult visata.
O. Andronic: Cum vedeti posibilitatea de alcatuire a urmatorului Executiv?
C.V.Tudor: Eu nu cred ca pana la Craciun se va putea inchega un Guvern. Silviu Brucan vorbeste de un posibil prim-ministru taranist - Radu Vasile. E vecinul meu de cartier, il respect, este un om foarte inteligent, insa el a venit deja cu un duh de razbunare. Fac ce nu fac niciodata in public fiindca imi rezolv singur problemele. insa, avertizez Conventia Democratica, amical, ca daca da apa la moara unor personaje ca Radu Vasile, care incep cu amenintarile si cu terorizarile - acum familia mea este putin terorizata de acest domn, Radu Vasile - vor avea mult de furca cu opinia publica. Lumea nu vrea acest tip de razbunare.
O. Andronic: Astazi a fost facuta o declaratie in acest sens.
C.V.Tudor: Spun public aceasta chestiune: daca senatorul Radu Vasile nu-si educa cei doi copii, foarte prost crescuti, o sa aiba o riposta foarte hotarata din partea oamenilor care ma apara pe mine. Haideti sa zicem ca este un incident minor. Opozitia nu are, la ora actuala atatea forte capabile sa alcatuiasca un guvern credibil, cu o larga credibilitate si care sa scoata tara din fundul prapastiei. Pe care nu am adus-o eu. Sa nu uitam cine a condus marile orase. Sa nu uitam ca suntem intr-o capitala turcita, fanariota, unde au depasit sobolanii numarul de locuitori. Pai, cine conduce de cinci ani Capitala? Conventia Democratica.
O. Andronic: Sa revenim la aritmetica parlamentara. Aceasta arata ca, C. D. plus U.S.D. plus U.D.M.R. ar putea sa formeze viitorul Guvern fara probleme. Sunteti de aceeasi parere?
C.V. Tudor: Daca, C.D.R. va antrena la guvernare U.D.M.R.-ul va pierde tot. Aduceti-va aminte, de ce sa-i mai angreneze cand acum un an i-a scos?! U.D.M.R.-ul este o piatra de moara de gatul oricarui partid datorita acestei pozitii rigide, o pozitie care nu tine cont de traditia istorica a poporului roman si de dorinta noastra de integritate teritoriala. Daca C.D. R. vine cu U.D.M.R.-ul pierde baza de masa care a adus-o la guvernare.
O. Andronic: Fara U.D.M.R. pierde posibilitatea de a face Guvernul.
C.V.Tudor: Ei nu au atatea cadre valoroase. Pentru ca suntem la ora adevarului. Poate tocmai de asta mi-am facut atatia dusmani, dar si atatia prieteni. Am mai spus-o: nu mi-e frica decat de bunul Dumnezeu. Erau niste guverne din umbra. Pai, cu cine venea Opozitia la guvernare? Propunea ca ministru pe dl deputat Cornel Sturdza Popovici - taranist. Daca venim cu toti oamenii care au omorat copii cu masina si ii facem ministri nu se poate asa ceva. Suntem atatia oameni martori. Exista proces penal, dar, bineinteles ca s-a musamalizat totul. Si acum vor sa-l faca ministru. Mi-au scris multi oameni si m-au intrebat si in traseele pe care le-am avut astazi, daca eu as fi chemat sa particip pentru aceasta reprezentativitate, daca as fi chemat sa iau un portofoliu, as accepta? Eu am spus: as accepta unul singur - ministerul de interne. Pentru ca atunci sunt sigur ca voi putea face ordine in tara, vor fi inchisi marii corupti, vom putea confisca marile averi. Pana nu intra la inchisoare cei care au furat miliarde de lei, pana nu vor plati in fata Justitiei si nu se intoarce aceasta suma care a disparut de la buget - peste 2 miliarde de dolari - nu va fi liniste in Romania. Si-au gasit beleaua cu mine. Indiferent ce guvernare va veni in Romania eu voi spune mereu adevarul. Si cu totii talharii din Romania eu voi avea o socoteala.
O. Andronic: O ultima intrebare. Cum stati cu imunitatea?
C.V.Tudor: Daca va intereseaza pentru mine este indiferent. Eu as pleda pentru stergerea acestui privilegiu. Parlamentarii sunt oameni ca toti oamenii, nu trebuie sa aiba nimic in plus fata de ceilalti cetateni, mai ales ca exista legea fundamentala ca toti cetatenii sunt egali in fata legii. Asa ca sa fie egali si deputatii si parlamentarii. Problema era ca mi s-au inventat niste false procese de presa de catre mafiotii pe care ii demascasem.
O. Andronic: Stimate domnule C.V.Tudor, stimati invitati, va multumesc pentru participarea la aceasta emisiune, care s-a dorit un reper pentru ciclul care se va desfasura in urmatoarele zile. Sunt convins ca a fost o emisiune reusita si apreciata de catre telespectatori.
 

<< Dialoguri Post-electorale - Cui dam voturile din turul 2? ||| Dialoguri Post-electorale - PD Satisfactie bine temperata >>
| | Citiri: 5407 |

 
Copyright © 2005 - 2020 - Editura AlegRO