* Prima pagină * Căutare * Contact *
 


Cuprins

Introducere
Cuvânt înainte

I Preliminariile
   Clasa mijlocie are de aparat ...
   Nici o personalitate politica ...
   Toate partidele isi fac un titlu de glorie ...
   Intr-o campanie electorala seful echipei ...
   Calitatea de intelectual ...
   Vocea sefilor de campanie ...
   Campania electorala intre ...
II Primul tur - Candidatii se prezinta
   Ioan Pop de Popa
   Corneliu Vadim Tudor
   Gyorgy Frunda
   Adrian Paunescu
   Nicolae Manolescu
   Tudor Mohora
   Petre Roman
   Emil Constantinescu
   Ion Iliescu
   ANALIZE
III Turul al doilea - Fata-n fata cu telescpectatorii
   Ioan Pop de Popa
   Niculae Manolescu
   Petre Roman
   Ion Iliescu
   Emil Constantinescu
   Corneliu Vadim Tudor
   Tudor Mohora
   ANALIZE
IV Turul al treilea - Fata-n fata cu contracandidatii
   Emil Constantinescu
   Ioan Pop de Popa
   Corneliu Vadim Tudor
   Tudor Mohora
   Gyorgy Frunda
   Nicolae Manolescu
   Petre Roman
   Ion Iliescu
Bilanţuri, comentarii, premii
Statistica si politica
Faza finală
   "Finala Mare"
   "Finala Mica"
Dialoguri Post-electorale
   Noaptea legislativelor
   Cui dam voturile din turul 2?
   PRM trage concluzii
   PD Satisfactie bine temperata
   CDR - Euforia victoriei
Super finala turneului
   Ion Iliescu - Emil Constantinescu
Ziua Z
   Amintiri din viitor
ADDENDA
   Partide in campanie
   Partide in campanie (30 aug 1996)
   Aliante in campanie (19 aug 1996)
   Aliante in campanie (26 aug 1996)
   Radu Campeanu
   Gheorghe Funar
   Guvernul Presei Independente
   Rezultatele Turul 1
   Rezultatele finale ale alegerilor prezidentiale
   Regulamente de organizare si desfasurare a "Turneului candidatilor"
   Corespondente
   Un sondaj intarziat
 
Cuvant dupa

 

Carte/Capitol/Subcapitol: Dialoguri Post-electorale - PD Satisfactie bine temperata

P.D. - Satisfactie bine temperata

INVITATI:

Petre Roman,
Adrian Severin,
Bogdan Baltazar,
Radu Berceanu
 
8 NOIEMBRIE 1996

O. Andronic: Buna-seara, stimati telespectatori si bun-venit la o noua editie a emisiunii “Radiografii post-electorale”. Se afla, in studio, astazi, dl Petre Roman, co-presedinte al Partidului Democrat, impreuna cu principalii sai colaboratori. Si anume, dl Radu Berceanu, dl Adrian Severin si dl Bogdan Baltazar. Domnule Petre Roman, bun-venit, inca odata in studioul Antenei 1 care v-a fost, sper, o gazda placuta pe parcursul “Turneului Candidatilor”.
P. Roman: Marturisesc ca a fost, intr-adevar. Aici, in studioul dvs., am avut prilejul de trei ori sa vorbesc acelora care, speram, sa fie alegatorii mei si ai Uniunii Social-Democrate. M-am simtit destul de bine pentru a putea explica acele lucruri care eu credeam ca trebuie spuse si realizate. Aici am putut sa desfasor o argumentatie corecta. Daca imi permiteti, va multumesc pentru invitatiile trecute, cat si pentru cea din aceasta seara.
O. Andronic: La randul nostru, dati-ne voie sa va multumim pentru generoasa dvs. participare. Domnule Roman, s-ar putea spune ca se afla aici o buna parte din viitorul guvern. Cel putin asa au afirmat ziarele.
P. Roman: Va garantez ca, in acest moment, nu exista nici o nominalizare asupra posturilor de ministri, din partea U.S.D.-ului si atata vreme cat suntem in campania electorala, noi ne respectam promisiunea (facuta in cadrul acordului cu C.D.R.) ca, pana la 17 noiembrie, nu exista discutie in legatura cu persoanele care urmeaza sa ocupe posturi de ministri sau alte posturi importante. Acum este prilejul cel mai bun, pe care ni-l oferiti dvs., de a spune publicului ca nu poate fi vorba de discutii pe tema posturilor ministeriale.
O. Andronic: Era cel mai interesant lucru in acest moment.
A. Severin: Dati-mi voie sa completez si eu la ce spunea dl Roman. Eu as spune ca se afla o anumita parte din oricare guvern U.S.D. Daca puneti problema asa, este bine. insa, daca puneti problema asa cum presa a scris, in ultimele zile, voi spune ca nu este bine. Pentru ca s-a incercat sa se induca de altii care au dat informatii eronate presei, sa se induca aceasta idee in randul cetatenilor tarii ca, in aceste zile, noi ne-am fi consumat timpul pentru a ne imparti posturile in cadrul Guvernului. Vreau sa va spun ca nu este nici o tentatie sa facem parte din noul Guvern, mai ales in situatiile in care se mosteneste o situatie extrem de dificila. in acest zile si eu pot afirma, fiind si membru al echipei de reprezentanti U.S.D. care au discutat cu C.D., am vazut care sunt masurile ce trebuie luate de guvernare si am vazut modul in care trebuie si putem sa impartim raspunderea guvernarii. Nu ne-am gandit, nici un moment daca X sau Y sa ocupe un anume post, atata timp cat avem persoane capabile pentru orice post, capabile sa indeplineasca misiuni.
P. Roman: In acest moment, important ramane pentru noi sa participam la aceasta ultima parte a bataliei. Este, poate, momentul sa afirm ca, pentru noi, aceasta batalie electorala e batalia pentru democratie. Batalia pentru o grupare care este deplin si vital interesata in democratie. De aceea, suntem angajati cu potentialul partidului nostru in aceasta campanie electorala, cu parte egala, alaturi de C.D.R., pentru a duce batalia pentru democratie, impreuna. Un Guvern care poate spune: iata presedintele ne sprijina; si un presedinte care poate spune: iata, Guvernul ma sprijina.
O. Andronic: Am mai avut un Guvern si un presedinte care, cel putin, pareau ca merg impreuna. Nu riscam o intamplare de acelasi gen?
P. Roman: Se afirma din ce in ce mai mult, ca, daca va referiti la Guvernul Roman si Iliescu, se spune ca a fost o coabitare. Eu insami am folosit acest termen. Pentru ca F.S.N.-ul a fost o formatiune politica in care au salasluit impreuna persoane si grupari politice, oameni care s-au alaturat. Guvernul era croit pe Reforma - care, noi consideram ca este de mare urgenta si singura sansa pentru a imbunatati radical situatia Romaniei in ansamblul european. Situatia Romaniei, insanatosirea economiei, nivelul salariilor - asta era Reforma. Si, din pacate, gruparea care, de-a lungul celor 15 luni de mandat pe care le-am avut, sa fim confruntati cu multe obstacole, unele au aparut si atunci la suprafata, tocmai pentru ca noi gandeam democratia in sensul de a o vedea ca exista, ca sunt asezate lucrurile asa cum o cere democratia si altii care erau asezati formal. Adica, trebuie sa fie si el acolo pentru ca asta se cere. Asta a fost realitatea celor 15 luni de mandat al Guvernului pe care l-am condus. in septembrie 1991 am avut proba, a ceea ce inseamna socotirea brutala a legilor democratiei. Un Guvern care, desi, ales de Parlament, a fost demis printr-un document care nu are nici o valoare constitutionala sau legala. Asta este realitatea. Acolo s-a pus in lumina, acolo a putut vedea toata lumea care este deosebirea intre Guvernul Reformei si gruparea din jurul domnului Iliescu.
O. Andronic: Cum vi se pare situatia de a va afla sub aceeasi cupola cu dl Miron Cozma?
P. Roman: Se pare ca democratia care ar fi putut permite o asemenea situatie, a dat in cele din urma semnalul cel mai bun. Si anume, unul dintre reprezentantii cei mai putini vizati de democratie sa nu fie admisi in Parlament. Dupa cate inteleg nu s-a intamplat asa…
R. Berceanu: Doi dintre noi s-ar putea sa fim, si anume acela care s-ar putea sa fie ministrul de Justitie sau ministrul de Interne. Din informatiile cele mai proaspete pe care le am, nu o sa fim colegi de cupola cu dl Miron Cozma. Eu as vrea sa ma intorc la campania electorala.
O. Andronic: Este interesant de stiut ca U.S.D. a facut cea mai lunga si mai intensa campanie electorala. Nu v-a secatuit de putere asemenea maraton?
R. Berceanu: Noi suntem un partid de oameni tineri care secatuim greu si, dupa cum s-a vazut, nici in 1990-1991, nici presiunea enorma care s-a facut asupra noastra, nu a reusit sa ne secatuiasca. Acum ducem o campanie intensa pentru ca dl Emil Constantinescu sa invinga democratic la 17 noiembrie. Am facut un program ieri seara, impreuna cu colegii de la C.D. El este un program depasit pentru ca organizatiile noastre de tineret au inceput, deja campania. Aceste organizatii sunt cele mai implicate si aceste masuri implica trei planuri: o stransa colaborare la nivelul campaniei directorilor directiei judetene, un sistem in care toti proaspetii senatori si deputati ai celor doua aliante, in fiecare judet fac campanie impreuna, in toate localitatile si, al treilea plan, cel in care conducerile centrale ale celor doua partide au fiecare repartizat un numar de judete si merg impreuna pentru a convinge oamenii ca aceasta este solutia pentru ca, Romania, in urma cu patru ani sa fie considerata o tara in care s-a intamplat o schimbare in bine, care si-a facut datoria si in care, atat investitorii straini, cat si cetatenii din tara pot sa spere ca se va schimba ceva pentru ei.
P. Roman: Eu as interveni privitor la sensul acestor batalii electorale. As interveni cu o remarca. Prin aceste alegeri, dintre toate tarile foste comuniste, democratia in Romania reuseste o mare performanta: prin alegeri libere vine la putere o grupare de partide, de oameni care impartasesc valorile democratiei. Nu vin niste reformati ai sistemului comunist. Este un fapt cu totul remarcabil. Romania da un exemplu exceptional. Acest lucru eu cred ca obliga lumea occidentala la o reevaluare a Romaniei intr-o pozitie mult mai buna.
Adrian Severin: As vrea si eu sa completez, incercand sa subliniez doua semnificatii ale prezentei U.S.D. in aceasta campanie de 7-10 zile care ramane. Pe de o parte, prezenta noastra reaminteste cetatenilor Romaniei ce inseamna coabitare pentru dl Ion Iliescu. Dl Iliescu spune ca este dispus sa coabiteze. Prezenta U.S.D. in campanie reaminteste romanilor ca dansul a coabitat cu Guvernul Roman si aceasta coabitare s-a terminat prin Mineriada din septembrie 1991. Deci, cine crede ca aceasta coabitare cu dl Iliescu este buna, ar face bine sa-si aduca aminte de septembrie 1991. O noua coabitare cu dl Iliescu si cu echipa domniei sale, ar insemna, nu stabilitatea pe care dumnealui o promite, ci tulburari masive, subminarea institutiilor constitutionale. Din pacate, chiar in aceste zile, anumite atacuri care vin impotriva noastra, sub incercarea aceasta de a inspira teama populatiei pentru schimbarea care va veni, toate acestea arata ca se pregateste o coabitare bazata pe suportul terorii. Cea de a doua semnificatie tine de faptul ca, noi, suntem garantii unor valori pe care, adversarii democratiei le-au pretins a fi amenintate. Daca cineva crede, cum spune dl Iliescu, ca s-ar putea schimba Republica cu Monarhia printr-o schimbare de guvernare, U.S.D. este o garantie ca asa ceva nu se va intampla.
O. Andronic: As fi dorit sa va referiti la campania electorala de pana acum si ce a relevat ea?
B.Baltazar: M-a mirat caracterul agresiv, caracterul murdar al campaniei dusa de P.D.S.R. Dansii au incercat sa creeze o dualitate in care, campania Iliescu nu stia ce se intampla in campania P.D.S.R si invers. Dl Iliescu a incercat sa para o campanie pura, in timp ce, la P.D.S.R. s-au arondat toate mizeriile care trebuiau spuse de candidati. Oamenii au identificat perfect de bine jonctiunea dintre campanii, mai ales dupa ce, dl Iliescu a declarat ca, in fine, prin candidatura dumnealui s-a realizat o unitate organica intre dansii si P.D.S.R. De data aceasta, noi l-am luat in serios. Cred ca ati vazut cu totii ce puhoi de inventii, de minciuni s-a revarsat asupra Opozitiei. Si asupra noastra si a domnului Roman care era considerat, poate, cel mai periculos contracandidat. Dupa aceea, eu cred ca noi am desfasurat o campanie pozitiva. Prin calcule. Pe ce se bazeaza ritmul nostru de 6,5 la suta, pe ce premise, care sunt celelalte scopuri, cum se poate finanta acest program. Sigur ca a fost destul de greu pentru ca, vedeti dvs., intr-o campanie electorala in trei-patru cuvinte este foarte greu sa-si mentii auditoriul. Dar este bine sa dai oamenilor acest mesaj pozitiv si sa ai acoperire asupra a ceea ce vrei sa spui. Se pare ca electoratul roman a sanctionat murdaria, telefoanele otravite, vilele inexistente ale dlui Roman. Eu sunt foarte optmist in ce priveste electoratul roman care a stiut sa separe graul de neghina. Acum ramane ca, pe viitor mesajul nostru sa devina mai curat, mai bun. Suntem toti incepatori in ale politicii.
P. Roman: Vazand clipul acela cu vila din Londra. E interesant ca am hotarat sa dam in judecata presedintele executiv al P.D.S.R.-ului. De fapt, de catre sotia mea care a spus: doresc sa fiu despagubita cu un apartament de patru camere pentru fiica mea care nu are unde sta. Asta este despagubirea pe care, sotia mea, doreste sa o ceara pentru aceste lucruri foarte urate. in orice caz, adevarata sanctionare este legata de faptul ca regimul dlui Iliescu a adus in tara multa mizerie si saracie. Coruptie nestavilita si minciuna la tot pasul. Ieri sau astazi am auzit aceeasi betie de cifre: un nesfarsit tablou de cifre care ar trebui sa indice oamenilor ca ei nu sunt saraci.
R. Berceanu: Apropo de justetea calculelor noastre oferite electoratului in campania electorala, as mentiona ca ele au fost preluate in acordul cu C.D. si ele, practic, fac parte din viitorul program de guvernare.
O. Andronic: Stimati invitati, as dori sa trecem la urmatorul punct al discutiei noastre: scorul scrutinului. Cifrele arata ca, in competitia pentru Cotroceni, dvs. ati obtinut 2.598.545 de voturi dintr-un total de 13 milioane. Rezulta ca unul din cinci alegatori a votat cu dvs. De asemenea, U.S.D. are la Camera Deputatilor un procent de 13 la suta, iar la Senat de 13 si 16. Va multumesc aceste cifre?
P. Roman: Nu ne multumesc pentru ca dublul nostru obiectiv a fost mai mare. Eu cred ca si in ceea ce priveste voturile pentru presedintie, as fi putut obtine mai mult. Daca nu cumva am si obtinut, stiindu-se cat de multe voturi au fost viciate prin anulari nejustificate, prin introduceri de buletine etc. Una peste alta, cred ca se putea obtine mai mult. Daca ne gandim la absolut toate sondajele din ultimele doua luni, U.S.D. obtinea minimul cel mai scazut de 15 la suta. Este o situatie pe care, noi, ne propunem sa o analizam, privindu-ne critic, pentru a sti de ce s-a intamplat treaba asta.
O. Andronic: Desi as putea aminti si alt fapt. Aceleasi sondaje de opinie, de la inceputul acestui an, nu va creditau decat cu trei la suta sau patru.
P. Roman: Constatam ca acest castig de electorat este o batalie foarte mare si e normal. U.S.D. castiga fata de 1992 doua procente si jumatate. Chiar C.D. castiga sapte procente fata de 1992. Fiecare procent se castiga printr-o munca desfasurata pe termen lung. Eu nu pot sa uit ca, in decembrie 1991, Ion Iliescu a spus colegilor, intr-o sedinta, ca Roman trebuie lichidat. Deci ideea aceasta care provine din strafundurile staliniste ale epocii pe care am trait-o, mi-a creat o stare despre care n-as fi crezut ca poate veni de la un astfel de om care se considera a fi sprijinitor.
A. Severin: E adevarat ca acest patru la suta se datora atunci cand dl Roman nu-si declarase intentia de a candida. insa, a spune ca noi avem un avans care ar fi de aproximativ 25 la suta, in raport cu ceea ce aveam in 1992 si, chiar mai mult decat atat, in raport cu sondajele de opinie din 1993-1994. Pe de alta parte, un analist politic facea o observatie extrem de interesanta, in legatura cu P.D.S.R.-ul - care pretinde ca nu a pierdut mare lucru un procent - ca nu este infrant sub aspectul procentelor, ci sub aspectul izolarii. in timp ce U.S.D. - asa cum s-a dovedit prin documentul semnat ieri de dl Roman impreuna cu dl E. Constantinescu - dimpotriva, este apta sa guverneze, este un partener dorit si onorabil pentru guvernare. Aceasta este o victorie strategica de mari proportii pentru noi.
O. Andronic: Domnule Roman, sunteti aproape singurul partid cu experienta atat la Putere, cat si la guvernare. Care dintre aceste doua pozitii v-au fost mai folositoare?
P. Roman: Si invataturile pe care le-am tras in perioada de guvernare, cat si cele din Opozitie, sunt dintre cele mai folositoare. invataturile din perioada guvernarii ne arata unde am gresit ca solutii concrete, cat si ca solutii politice. Mai ales intr-o perioada atat de tulbure. Au fost perioade in care, zilnic, aveam manifestatii de strada si greve. Cred ca ne-am calit mult in acea perioada si am facut greseala, nespunand ce a fost: si anume ca nu am explicat suficient ce faceam. Sa explicam oamenilor fiecare pas pe care intentionam sa-l facem sau pe care l-am facut. Perioada de Opozitie a fost aceea in care trebuia sa ne aparam cu strasnicie. Loviturile veneau din toate partile. Eram o tinta vizibila si toti aruncau in noi. Ne-a calit mult aceasta perioada. Cel putin pentru mine, aceasta perioada a insemnat cum sa devii mai intelegator, mai tolerant. in momentele acelea aveam nevoie de simple simtaminte omenesti, incat am devenit mai mult decat este factura mea biologica, mai iubitor de oameni. Dornic de a fi printre oameni, de a-i asculta.
O. Andronic: Se vorbeste foarte mult in aceasta perioada despre reluarea firului Reformei. Sunteti sigur ca termenul “reforma” mai are aceeasi acceptie si pentru viitori dvs. colegi din Conventie?
P. Roman: Cred ca da. Este vorba de programul de guvenare care inseamna cererea, oferta economica, politica sectoriala. Noi avem un asemenea program care nu a fost facut public pana acum. Dumnealor ne-au spus ca au si ei un program care este compatibil cu al nostru.
O. Andronic: Veti intra in foarte scurt timp la guvernare. Dar nu credeti ca, pe muncitorii din marea industrie, ii trec un fior rece, gandindu-se la celebra formula de “morman de fiare vechi”?
P. Roman: Am avut prilejul sa raspund la aceasta chestiune chiar la “Faur” si in alte fabrici. Am explicat ca aceasta acuzatie la adresa mea este una scornita, inventata, in campania electorala din 1992. Nu puteam sa spun asa o prostie pentru ca, tot eu, in 4 ianuarie 1990, in prima sedinta a Guvernului provizoriu, cunoscand bine industria romaneasca, am definit conceptul de retehnologizare. Fiindca am ajuns aici, as vrea sa va citez ce a spus dl Iliescu, inainte de a face o vizita in Statele Unite, la 20 martie 1995: “suntem pregatiti sa sacrificam acele ramuri industriale care folosesc un mare volum de materie prima si energie de care nu dispunem si trebuie sa le importam”. Apoi vine intrebarea: “Va referiti la industria otelului, petrochimica, la cea constructoare de masini?” Raspunsul d-lui Iliescu este: “Da, bineinteles.” Deci, fatarnicia aceasta este, fara indoiala, contrara democratiei.
A. Severin: In afara de invrajbire, fatarnicia a fost o alta caracteristica a campaniei electorale dusa de Ion Iliescu. in aceasta campanie de fatarnicie s-a pus foarte virulent problema contractelor de lobby pe care le-ar fi incheiat guvernul Roman. Apoi, ca ar fi fost vorba de 75.000 de dolari dati unei firme pentru lobby. La un moment dat, se vorbeste despre acest lobby de care nu toata lumea stie ce inseamna. in realitate este vorba despre niste sume de bani pe care Guvenrul Roman le-a aprobat Ministerului de Externe pentru a le cheltui in vederea prezentarii, prin firme specializate, realitatilor Romaniei in alte tari. Deci, pentru imbunatatirea imaginii Romaniei. Profit de acest prilej, sa spun ca nici un contract de acest tip nu a fost incheiat.
P. Roman: Eu nu obisnuiesc sa fac polemica cu ziaristii care ma critica, dar vreau sa spun ca daca regimul Iliescu a cheltuit patru milioane de dolari pentru imaginea Romaniei, nu ne-ar fi spalat pe noi, de greseala de a fi cheltuit, cel putin un dolar pentru intrarea Romaniei in …. . in schimb, vreau sa il asigur pe dl C.T. Popescu ca am fost mai profesionisti si asemenea greseli nu s-ar fi putut face.
O. Andronic: Domnule Roman, exista deosebiri de vedere, intre dvs. si Conventie pentru o posibila participare la guvernare a U.D.M.R.-ului?
P. Roman: In primul rand ca C.D.R. plus U.S.D. au majoritate absoluta in Parlament. Adica o majoritate egala cu cea pe care a avut-o P.D.S.R. cu aliatii sai din 1992 pana in 1996. Sunt doua grupari: C.D.R. - U.S.D. Avem majoritatea necesara pentru a guverna solid. Prezenta U.D.M.R.-ului nu s-a discutat, desi el declara ca se alatura opozitiei democratice. Mie mi se pare bine-venita atragerea U.D.M.R.-ului la dezbateri care privesc natiunea pentru ca iese din conul acesta al problemelor minoritatilor maghiare si participa la dezbaterea temelor de interes national. Rezultatul este ca se elimina germenii unor disensiuni.
O. Andronic: Domnule Roman, va vad pentru prima data, purtand o insigna. Aceasta imi sugereaza urmatoarea intrebare: credeti ca politica de integrare europeana va avea mai mult succes in aceasta noua formula guvernamentala?
P. Roman: Insigna aceasta este de la NATO. Raspunsul este da. Spuneam putin mai devreme ca s-a schimbat ecuatia politica in Romania si ca, deci, in acest moment, eu nu vad pe ce criterii, aliatii NATO, ar putea sa nu introduca Romania in primul val. Pana acum doua saptamani eram cam ultimul om politic din Romania care credea ca tara noastra va putea intra in urmatorul val. Declaratia d-lui presedinte Clinton de la 22 octombrie a argumentat ca Romania intra in primul val. Cu atat mai mult ca avem izbanda fortelor democratice sunt convins. Aici garantii nu pot exista.
O. Andronic: O ultima intrebare. Ce sentimente incercati, dvs. si colaboratorii dvs., revenind la ceea ce se cheama Putere?
P. Roman: Nu prea pot sa afirm ca am avut ragazul sa simt asta. Pana cand nu am avut acordul concretizat cu C.D.R., nu se punea problema sa spunem: am reusit. Si asta s-a intamplat abia ieri la ora 12.00. iar la ora 21.00 am declansat campania comuna. Iar victoria va fi pe 17 noiembrie.
A. Severin: In ipoteza revenirii la Putere, eu resimt un sentiment de mare tristete pentru ultimii patru ani de suferinte ale concetatenilor nostri. Fara ca ele sa ne fi adus mai mult bine sau mai multe sperante.
B. Baltazar: Asa cum a spus colegul meu, Adrian Severin, nu poate fi vorba de nici un fel de jubilare. Suntem oameni seriosi.
R. Berceanu: Iar eu am fost in Camera Deputatilor unde, in Opozitie fiind, gandesti lucrurile corect si cu inteligenta si ai foarte multa putere; numai ca, aceasta Putere la care, poate, vom participa este cu mult mai responsabila si cu mult mai periculoasa decat puterea celui care este in Opozitie.
O. Andronic: Stimati invitati, va multumesc in numele telespectatorilor.
 

<< Dialoguri Post-electorale - PRM trage concluzii ||| Dialoguri Post-electorale - CDR - Euforia victoriei >>
| | Citiri: 5014 |

 
Copyright © 2005 - 2020 - Editura AlegRO