* Prima pagină * Căutare * Contact *
 

anul 2000 - Schimbarea schimbării. Cronologie comentată a mileniului III


[pdf] Citeste cartea on-line





 

Cuvânt înainte

Un cronicar prin excelență, mai echilibrat decât epoca sa

Schimbarea Schimbarii 2000          Într-un peisaj media care, de-a lungul ultimelor două decenii, a evoluat de la extazul libertății la agonia libertinajului și care pare acum prea des cantonat într-o superficialitate dublată de țâfnă, un jurnalist anume a rămas constant de partea moderației echidistante, a informației verificate și a calmului analitic. Deloc întâmplător, el este cel care trimite spre dvs. această carte.
         Din fericire, firește, nu este singurul – dar nu-s nici mulți în această situație, din păcate. La ora la care nu fapta sau cuvântul, ci imaginea (televizată) creează ierarhii și cariere în România, Octavian Andronic se încăpățânează să rămână unul dintre cei mai puțini vizibili dintre jurnaliștii noștri de calitate – deși este, probabil, cel care creează cel mai mult și mai complet, zi de zi, lună de lună, de peste un deceniu: câte un editorial, dublat de un desen satiric, în fiecare zi lucrătoare, plus asigurarea conducerii uneia dintre cele mai complete și echilibrate agenții de știri, AMOS NEWS. Își dozează aparițiile ca un farmacist, grijuliu cu sine și deloc darnic cu cei care l-ar vrea ca oaspete prin studiouri. Am fost martor, indirect și fără voie, la două invitații din partea unor televiziuni de știri pe care Octavian Andronic le-a declinat cu eleganță – motivul fiind unul și același, anume că avea de scris (și de desenat) “Punctul pe Y” din ziua imediat următoare. Cum cartea care se deschide aici va explica imediat chiar prin cuvintele autorului, această rubrică ființează din secolul trecut, adică de la jumătatea anului 1999 când, dintr-o întâmplare dublată de inspirație și oleacă de noroc, “Punctul pe Y” a devenit una dintre puținele (și poate cea mai longevivă, pînă azi) probe de editorial sindicalizat (syndicated, cum spun americanii) din presa noastră. În fond, această carte – și seria de volume care se deschide cu ea – e rezultatul acestei decizii și sarcini asumate atunci.
         Octavian Andronic are o impresionantă calitate de moderator, chiar și atunci (sau mai ales atunci) când scrie. Mulți dintre dvs. vi-l veți reaminti din dezbaterile electoral-prezidențiale ale anilor 1990-2000, când dânsul era parte din mini-echipele de jurnaliști ce mediau confruntarea pe diverse canale ale televiziunii publice sau private. Cu toată încrâncenarea politicii de atunci, trebuie să recunoaștem că  moderatorii erau mai eleganți – și mai pricepuți – decât mulți dintre cei de azi, care par adesea mai nevricoși și mai nevorbiți decât invitații. Interesant este că acest apetit pentru moderare/mediere transpare și din scrisul autorului nostru. Nu cred că este vreo persoană publică – din politică, din administrație sau vreun coleg din presă – care să fi fost vreodată ofensată de vreun rând al dlui Andronic: chiar și atunci când este mușcător sau ironic, fraza acestuia nu agresează; ea este empatică, este argumentată și, mai ales, are acel calm stilistic al jurnalistului adevărat, care știe că puterea frazei scrise derivă direct din responsabilitatea autorului ei.
În ultimii doi ani, Octavian Andronic a “dăruit” câte un volum de bilanț la trei dintre cele mai importante personaje politice ale României post-revoluționare: Ion Iliescu, Traian Băsescu și Adrian Năstase. Dar tomul de față este altceva: autorul trece acum dincolo de nivelul unui moderator echidistant: el devine un cronicar al acestui început de mileniu românesc, propunându-vă câte o rememorare sugestivă pentru fiecare zi a “anului de graniță” 2000 – “poate cel mai complex și mai spectaculos dintre toți cei care au trecut din decembrie ’89”, cum spune autorul chiar pe ultima filă datată a acestei cărți. De la hoții de șine de cale ferată (06 ianuarie acel an) și pînă la dramele și dramoletele “păgubiților de la F.N.I.” (01 iunie), de la profețiile lui Silviu Brucan (neconfirmate, ca atâtea altele!) referitoare la candidatura lui Emil Constantinescu pentru un al doilea mandat (19 iulie) la un impresionant episod “despre nesimțirea” unora dintre noi (02 septembrie), de la câteva întrebări bine puse despre enigmele unor numiri (respinse) de ambasadori (02 decembrie) la un text-memento despre Virgil Săhleanu – fost lider sindical ieșean, a cărui moarte rămâne una dintre bizareriile tranziției românești! (11 decembrie 2000) –, textele lui Octavian Andronic poartă în ele întrebările și fragmentele de răspuns ale multora dintre noi, cei care atunci animam segmentul cu drept de vot al acelei Românii aflate la capătul unui deceniu de post-comunism. Privite cu avantajul distanței, unele dintre texte par preponderent critice sau măcar dubitative la adresa administrației Constantinescu; este cert că meritele acesteia în viitoarea aderare la NATO (2004) sau UE (2007) vor fi mai apoi reținute de istorie – dar, în toamna anului 2000, sentimentul general era mai apropiat de cele spuse de Octavian Andronic decât de orice altceva..
         Din materialul redactat de-a lungul acestor peste 10 ani, Octavian Andronic poate (re)constitui lejer 10 sau 11 volume, fiecare cu prinosul său de rememorare pentru (aproape) fiecare dintre zilele scurse. Aproape că-i fericesc pe istoricii (sau măcar pe curioșii) viitorului, care vor avea, sub această formă, una dintre cele mai complete, mai ironice, mai generale și mai bine scrise cronici ale începutului de mileniu III românesc. Se vede că Octavian Andronic a scris-o nu numai dintr-o datorie profesională, ci – înainte de toate – cu o vădită plăcere: adică, plăcerea celui care, dorind să înțeleagă el însuși, remarcă ceea ce nu toți văd, pune cap la cap informațiile, face conexiunile cu fler și explică și altora partea de adevăr a lumii – și timpului – în care trăiește.
         Drept care, pe scurt, iată ideea pe care tot încerc să v-o spun de trei pagini încoace: dacă presei române post-comuniste i-a fost dat să aibă un cronicar veritabil, acesta este Octavian Andronic. Stilul frazei și conturul desenului său au fost înzestrate pentru așa ceva. Pregătiți-vă cum se cuvine, faceți cafeaua, așezați-vă comod în fotolii: acesta nu-i decât începutul; mai sunt alte 10 volume care abia așteaptă să vină, pentru a ne (re)aminti împreună câteva crâmpeie din propria noastră viață și din comuna noastră istorie recentă & contemporană!

Adrian Cioroianu
12 septembrie 2010, București





| | Citiri: 6225 |
 
Copyright © 2005 - 2016 - Editura AlegRO