Cuvânt după...

Am fost surprins să constat, atunci când am declanşat o „căutare” în mormanul de articole scrise zi de zi, în ultimul deceniu, sub genericul „Punctul pe Y” – cât de multe i-au fost dedicate lui Traian Băsescu. Personaj emblematic al epocii  pe care o traversăm, actualul - şi poate viitorul - preşedinte a exercitat o veritabilă obsesie în mass media. Poate că nici unui  alt personaj public  al celor două decenii de existenţă democratică nu i s-au dedicat atât de multe şi de consistente producţii jurnalistice. De când a devenit preşedinte, Traian Băsescu domină autoritar topul  celor mai mediatizate personalităţi, cu procentaje consistente.
Mi-am spus, deci, că acesta ar fi motivul pentru care am scris atât de frecvent despre domnia sa. Eventualii lectori  ai acestui volum îmi vor reproşa, poate, tonul critic în care au fost abordate unele dintre temele de analiză. Acest lucru cred că nu mă indică, automat, ca unul dintre jurnaliştii aflaţi în slujba nu ştiu căruia dintre mogulii cărora le poartă pică constantă. Deşi am lucrat, de-a lungul vremii, cu mulţi dintre ei (la moguli mă refer), am avut şansa de a-mi prezerva dreptul la opinie, aşa încât vă asigur că părerile exprimate îmi aparţin în totalitate şi nu au fost influeanţate de terţi. Tonul critic nu înseamnă,a utomat, adversitate: îi recunosc lui Traian Băsescu calităţile indubitabile care au făcut din el unul dintre cei mai redutabili politicieni ai momentului. Dar nu cred că aş putea – nici în cazul său, nici al altuia –adopta tonul de admiraţie necondiţionată pe care-l exprimă câţiva dintre cei mai consecvenţi cântăreţi ai săi, în strună şi în strană. Pentru că, spre deosebire de predecesorul său, Traian Băsescu este beneficiarul unui veritabil cor de practicanţi ai acestei stări de admiraţie necritică în care au căzut unii dintre comentatorii actualităţii. Probabil că, punând într-o balanţă imaginară opiniile lui Cărtărescu, Mihăieş, Ungureanu, Avramescu, Voinescu şi a altor câţiva de mai mici dimensiuni, iubitorul de echilibru va putea fi totuşi satisfăcut de lectura acestui volum.
Ceea ce doresc eu să reiasă din aceste pagini nu este un portret-robot, ci o imagine a modului în care un contemporan al său i-a perceput gesturile şi exprimările, de-a lungul unei evoluţii semnificative pentru tipologia din care face parte – aceea a oamenilor pe care nu ai cum să nu-i bagi în seamă.

                                                                                  Octavian Andronic
(23 august 2009)

P.S. Intervalul „monitorizat” de „punctul pe Y” se întinde între anii 2001  şi prima jumătate a lui 2009.

Cuprins carte "B de la Basescu"