anul 2000 - Schimbarea schimbãrii. Cronologie comentatã a mileniului III

Citeste cartea on-line

• Cuvânt înainte
• Cuvânt dupã

Cuvânt înainte

Un cronicar prin excelenþã, mai echilibrat decât epoca sa

         Într-un peisaj media care, de-a lungul ultimelor douã decenii, a evoluat de la extazul libertãþii la agonia libertinajului ºi care pare acum prea des cantonat într-o superficialitate dublatã de þâfnã, un jurnalist anume a rãmas constant de partea moderaþiei echidistante, a informaþiei verificate ºi a calmului analitic. Deloc întâmplãtor, el este cel care trimite spre dvs. aceastã carte.
         Din fericire, fireºte, nu este singurul – dar nu-s nici mulþi în aceastã situaþie, din pãcate. La ora la care nu fapta sau cuvântul, ci imaginea (televizatã) creeazã ierarhii ºi cariere în România, Octavian Andronic se încãpãþâneazã sã rãmânã unul dintre cei mai puþini vizibili dintre jurnaliºtii noºtri de calitate – deºi este, probabil, cel care creeazã cel mai mult ºi mai complet, zi de zi, lunã de lunã, de peste un deceniu: câte un editorial, dublat de un desen satiric, în fiecare zi lucrãtoare, plus asigurarea conducerii uneia dintre cele mai complete ºi echilibrate agenþii de ºtiri, AMOS NEWS. κi dozeazã apariþiile ca un farmacist, grijuliu cu sine ºi deloc darnic cu cei care l-ar vrea ca oaspete prin studiouri. Am fost martor, indirect ºi fãrã voie, la douã invitaþii din partea unor televiziuni de ºtiri pe care Octavian Andronic le-a declinat cu eleganþã – motivul fiind unul ºi acelaºi, anume cã avea de scris (ºi de desenat) “Punctul pe Y” din ziua imediat urmãtoare. Cum cartea care se deschide aici va explica imediat chiar prin cuvintele autorului, aceastã rubricã fiinþeazã din secolul trecut, adicã de la jumãtatea anului 1999 când, dintr-o întâmplare dublatã de inspiraþie ºi oleacã de noroc, “Punctul pe Y” a devenit una dintre puþinele (ºi poate cea mai longevivã, pînã azi) probe de editorial sindicalizat (syndicated, cum spun americanii) din presa noastrã. În fond, aceastã carte – ºi seria de volume care se deschide cu ea – e rezultatul acestei decizii ºi sarcini asumate atunci.
         Octavian Andronic are o impresionantã calitate de moderator, chiar ºi atunci (sau mai ales atunci) când scrie. Mulþi dintre dvs. vi-l veþi reaminti din dezbaterile electoral-prezidenþiale ale anilor 1990-2000, când dânsul era parte din mini-echipele de jurnaliºti ce mediau confruntarea pe diverse canale ale televiziunii publice sau private. Cu toatã încrâncenarea politicii de atunci, trebuie sã recunoaºtem cã  moderatorii erau mai eleganþi – ºi mai pricepuþi – decât mulþi dintre cei de azi, care par adesea mai nevricoºi ºi mai nevorbiþi decât invitaþii. Interesant este cã acest apetit pentru moderare/mediere transpare ºi din scrisul autorului nostru. Nu cred cã este vreo persoanã publicã – din politicã, din administraþie sau vreun coleg din presã – care sã fi fost vreodatã ofensatã de vreun rând al dlui Andronic: chiar ºi atunci când este muºcãtor sau ironic, fraza acestuia nu agreseazã; ea este empaticã, este argumentatã ºi, mai ales, are acel calm stilistic al jurnalistului adevãrat, care ºtie cã puterea frazei scrise derivã direct din responsabilitatea autorului ei.
În ultimii doi ani, Octavian Andronic a “dãruit” câte un volum de bilanþ la trei dintre cele mai importante personaje politice ale României post-revoluþionare: Ion Iliescu, Traian Bãsescu ºi Adrian Nãstase. Dar tomul de faþã este altceva: autorul trece acum dincolo de nivelul unui moderator echidistant: el devine un cronicar al acestui început de mileniu românesc, propunându-vã câte o rememorare sugestivã pentru fiecare zi a “anului de graniþã” 2000 – “poate cel mai complex ºi mai spectaculos dintre toþi cei care au trecut din decembrie ’89”, cum spune autorul chiar pe ultima filã datatã a acestei cãrþi. De la hoþii de ºine de cale feratã (06 ianuarie acel an) ºi pînã la dramele ºi dramoletele “pãgubiþilor de la F.N.I.” (01 iunie), de la profeþiile lui Silviu Brucan (neconfirmate, ca atâtea altele!) referitoare la candidatura lui Emil Constantinescu pentru un al doilea mandat (19 iulie) la un impresionant episod “despre nesimþirea” unora dintre noi (02 septembrie), de la câteva întrebãri bine puse despre enigmele unor numiri (respinse) de ambasadori (02 decembrie) la un text-memento despre Virgil Sãhleanu – fost lider sindical ieºean, a cãrui moarte rãmâne una dintre bizareriile tranziþiei româneºti! (11 decembrie 2000) –, textele lui Octavian Andronic poartã în ele întrebãrile ºi fragmentele de rãspuns ale multora dintre noi, cei care atunci animam segmentul cu drept de vot al acelei Românii aflate la capãtul unui deceniu de post-comunism. Privite cu avantajul distanþei, unele dintre texte par preponderent critice sau mãcar dubitative la adresa administraþiei Constantinescu; este cert cã meritele acesteia în viitoarea aderare la NATO (2004) sau UE (2007) vor fi mai apoi reþinute de istorie – dar, în toamna anului 2000, sentimentul general era mai apropiat de cele spuse de Octavian Andronic decât de orice altceva..
         Din materialul redactat de-a lungul acestor peste 10 ani, Octavian Andronic poate (re)constitui lejer 10 sau 11 volume, fiecare cu prinosul sãu de rememorare pentru (aproape) fiecare dintre zilele scurse. Aproape cã-i fericesc pe istoricii (sau mãcar pe curioºii) viitorului, care vor avea, sub aceastã formã, una dintre cele mai complete, mai ironice, mai generale ºi mai bine scrise cronici ale începutului de mileniu III românesc. Se vede cã Octavian Andronic a scris-o nu numai dintr-o datorie profesionalã, ci – înainte de toate – cu o vãditã plãcere: adicã, plãcerea celui care, dorind sã înþeleagã el însuºi, remarcã ceea ce nu toþi vãd, pune cap la cap informaþiile, face conexiunile cu fler ºi explicã ºi altora partea de adevãr a lumii – ºi timpului – în care trãieºte.
         Drept care, pe scurt, iatã ideea pe care tot încerc sã v-o spun de trei pagini încoace: dacã presei române post-comuniste i-a fost dat sã aibã un cronicar veritabil, acesta este Octavian Andronic. Stilul frazei ºi conturul desenului sãu au fost înzestrate pentru aºa ceva. Pregãtiþi-vã cum se cuvine, faceþi cafeaua, aºezaþi-vã comod în fotolii: acesta nu-i decât începutul; mai sunt alte 10 volume care abia aºteaptã sã vinã, pentru a ne (re)aminti împreunã câteva crâmpeie din propria noastrã viaþã ºi din comuna noastrã istorie recentã & contemporanã!

Adrian Cioroianu
12 septembrie 2010, Bucureºti