|
Anul 2001. Zodia Delfinului. Cronologie comentatã a mileniului III, Octavian Andronic
Citeste cartea on-line
Cuvânt înainte
Adrian Nãstase
Deºi poate pãrea ciudat, aceasta nu este o carte despre anul 2001. Dacã veþi avea curiozitatea de a o parcurge, veþi descoperi, în multe dintre paginile ei, prezentul ºi nu trecutul. Anatole France ne îndeamnã memorabil „sã nu pierdem nimic din trecut. Cu trecutul se clãdeºte viitorul”. El oferã o bazã solidã pentru prezent ºi viitor, dintr-un motiv pe care Lucian Blaga îl sintetizeazã magistral: „Nimic nu e aºa de tare ca trecutul. Pe acela nimeni ºi nimic nu-l poate schimba”.
Din nefericire, aceastã calitate a trecutului capãtã valenþe tragice în cazul României. Atunci când trecutul se regãseºte în prezent, apar semnele clare ale unei boli sociale. Meritul acestei lucrãri ºi al autorului ei este acela de a aduce la suprafaþã aceastã boalã, ºi de a atrage atenþia asupra ei. Dacã în anul 2011 regãsim în spaþiul public teme ºi, mai ales, atitudini, abordãri ºi comportamente care au dominat societatea româneascã în urmã cu zece ani, atunci este cazul sã ne întrebãm foarte serios ce s-a întâmplat în aceastã perioadã.
Cheia în care am citit ºi am interpretat cartea lui Octavian Andronic poate pãrea surprinzãtoare, în condiþiile în care eu însumi m-am aflat în fruntea guvernului, începând cu anul 2001. Trebuie totuºi sã avem în vedere cã, în toatã aceastã perioadã, în care s-au succedat trei premieri ºi au fost douã runde de alegeri parlamentare, România nu a avut o evoluþie linearã. Dupã travaliul prelungit prin care a trecut societatea în primii ani dupã cãderea regimului comunist, a urmat o perioadã prosperã, de performanþã economicã incontestabilã. În intervalul 2000-2004 s-a înregistrat o creºtere economicã globalã de peste 23% a PIB, rata inflaþiei a scãzut de la 41% în 2000 la 9,3% în 2004, iar deficitul bugetar a scãzut de la 4% din PIB în anul 2000 la 1,2% din PIB în 2004. Creºterea economicã susþinutã a condus la ameliorarea decalajelor faþã de þãrile dezvoltate, iar nivelul de trai se îndrepta vertiginos spre ceea ce toþi românii îºi doreau la Revoluþie. Acest lucru însã nu a fost suficient. Trendul ascendent a continuat inerþial vreme de câþiva ani, dar stoparea proceselor începute în 2001 s-a resimþit în 2008 ºi mai ales în 2009, când efectele crizei economico-financiare au ajuns ºi în România. Ceea ce a lipsit a fost continuitatea, strategia, coerenþa ºi chiar – poate cã sunt subiectiv - competenþa.
Revenind la cartea pe care o aveþi în faþã, aceasta se distinge prin fineþea observaþiilor pe care autorul le face, prin acurateþea analiticã cu care abordeazã temele ce au dominat agenda publicã în 2001 ºi prin ironiile subtile ce definesc stilul inconfundabil al lui Octavian Andronic. Veþi (re)descoperi în paginile urmãtoare o serie de evenimente ale anului 2001, trecute prin filtrul critic al jurnalistului, care vor genera, fãrã îndoialã, exerciþii mentale distincte. Pentru cei care au trãit acele momente, readucerea lor în atenþie permite iniþierea unei secvenþe cognitive în mãsurã sã susþinã fie o repoziþionare, fie o confirmare a opiniilor ºi a atitudinii avute „la cald”. Cert este, cã, pentru cei aflaþi în situaþia de a rememora, detaºarea în timp oferã inclusiv posibilitatea unor introspecþii. Pentru cei mai tineri sau pentru care memoria a selectat mai mult decât în cazul altora, aceastã incursiune într-un trecut mult prea prezent deschide calea unei compatibilizãri perfecte cu unul dintre comentariile-verdict ale autorului: „A devenit un truism faptul cã nimeni nu învaþã nimic din lecþiile istoriei.”
Cartea este de fapt un remember menit a-l trezi pe cititor la realitate; o realitate durã, care din pãcate se repetã. Într-unul dintre comentariile sale, Octavian Andronic evocã fobia comunistã a celor „3F” – frigul, foamea ºi frica – considerând cã societatea româneascã s-a eliberat de fricã, dar a rãmas dominatã de frig ºi de foame. Concluzia sa, corectã atunci ca ºi acum, venea dupã un an de guvernare social-democratã care a încercat, în primã instanþã, sã readucã România pe linia de plutire. Din pãcate, observaþiile sale sunt valabile în 2011 mai mult ca oricând în ultimii 20 de ani. „Sãrãcia este, astãzi, o realitate mai durã ºi mai stresantã decât egalitarismul comunist. Iar atât timp cât cei 2F vor continua sã ne amãrascã viaþa, cu greu vom putea vorbi despre o adevãratã libertate...”
Regãsesc în aceste cuvinte, mãrturia unui liberal care recunoaºte „cã a oferi unor oameni în zdrenþe, analfabeþi, subnutriþi sau slãbiþi de boalã, drepturi politice sau garanþii împotriva ingerinþei statului în viaþa lor privatã înseamnã a-þi bate joc de ei. Înainte de a înþelege semnificaþia unei sporiri a propriei libertãþi ºi de a se bucura de folosirea ei aceºti oameni au nevoie de îngrijiri medicale ºi de educaþie. Ce este libertatea pentru cei ce nu pot face uz de ea? Ce valoreazã ea fãrã acele condiþii indispensabile uzului ei?” (Isaiah Berlin)
Iatã de ce mesajul lui Octavian Andronic continuã sã fie actual. El exprimã nevoi ºi realitãþi sociale pe care guvernarea ultimilor ani le ignorã cu consecventã încãpãþânare. Înainte de a se gândi mãcar la ideea „statului minimal”, elita politicã româneascã, împreunã cu tot aparatul administrativ trebuie sã construiascã un stat mai puternic, mai eficient ºi mai responsabil faþã de cetãþeni. Societatea româneascã are nevoie de un nou contract între guvernanþi ºi guvernaþi, care sã realizeze un echilibru mai clar ºi mai ferm între obligaþia „supunerii” ºi dreptul de a beneficia de servicii publice de calitate. Educaþia, sãnãtatea, siguranþa publicã ºi sprijinirea celor vulnerabili ar trebui sã fie pilonii pe care sã se construiascã relaþia dintre populaþie ºi conducãtorii ei.
Textele pe care Octavian Andronic le (re)aduce în faþa cititorului nu reprezintã doar comentarii pertinente ºi pline de substanþã în legãturã cu evenimentele care au dominat anul 2001. Dincolo de aspectele ce þin de imediat, ele ridicã o serie de probleme privind organizarea ºi funcþionara societãþii naþionale ºi internaþionale. Indiferenþa populaþiei faþã de spaþiul public, în lipsa unor modele reale în cadrul societãþii sau scãderea coeziunii ºi a solidaritãþii sociale, pe fondul unor abordãri conflictuale ºi maniheiste promovate de la cel mai înalt nivel al statului sunt realitãþi care, pe de o parte, explicã de ce trecutul a devenit prezent, iar pe de altã parte oferã rãspunsuri celor care se întreabã ce trebuie fãcut. Mai rãmâne ca, dupã aflarea lor, sã trecem cu toþii la acþiune.
Adrian Nãstase
|
| Citiri: 9978
|
|
|