Turul 2

Turul 2
Dupa cum deja se estimase, "trofeul" pe care-l avea in vedere Turneul Candidatilor nu avea sa fie transat in primul tur. Atat pentru functia de primar general, cat si pentru cele de primar de sectoare, avea sa fie necesar un al doilea. O coincidenta parea sa fie faptul ca, doar cu exceptia sectorului 1, in toate celelalte cazuri lupta decisiva avea sa se dea intre reprezentantii celor doua formatiuni principale angajate in batalie: CDR si PDSR. Reprezentantii CDR - inclusiv Victor Ciorbea - incheiasera primul tur cu un avantaj sensibil fata de adversari. Miza Turului 2 devenise enorma. Aveau sa fie aruncate in lupta toate resursele. In aceste conditii, o confruntare directa Ciorbea-Nastase nu avea cum sa mai fie evitata fara ca Ilie Nastase sa nu sufere o noua deteriorare a capitalului sau de incredere.
Tratative lungi si complicate duse intre echipele de campanie ale celor doua formatiuni, prin intermediul organizatorului Turneului, au condus, pana la urma, la organizarea unei singure Super-Finale in loc de 3 sau 4, cat fusese avansat la un moment dat.
Antenei 1 i-a revenit, deci, onoarea, de a fi nu doar gazda Super-Finalei, ci si a altor 5 finale intre candidatii CDR si PDSR de la sectoare.