Preliminarii

Preliminarii

In saptamana dinaintea inceperii campaniei electorale, responsabilii partidelor si ai independentilor au fost invitati la o reuniune pregatitoare pe care organizatorii au gazduit-o la Music Center, in fostul Bulevard "6 martie", acum Carol. A venit lume multa, candidatii fiind insotiti de echipele lor si, bineanteles, atentia presei a fost concentrata asupra lui Ilie Nastate, caruia sondajele ii acordau peste 40% din optiunile bucurestenilor.
A fost prezentat regulamentul concursului si au fost trase la sorti cele 4 grupe preliminarii ce cuprindeau cate 4 candidati. Ulterior, datorita unor inscrieri efectuate peste termenul limita, s-a mai constituit o grupa. Practic, la startul competitiei s-au aliniat 22 de candidati, ramasi 21 prin retragerea neasteptata a lui Ilie Nastase. Dintre acestia, un sondaj de opinie efectuat printre telespectatori urma sa retina 16 candidati pentru semifinale.
La intalnirea la care au participat reprezentantii organizatorilor (Antena 1, Libertatea, Jurnalul National si Promotion Company, alaturi de cei ai CNA, ai Prefecturii si ai altor institutii angrenate in proces) participantii au fost unanimi in a sublinia faptul ca o astfel de initiativa, unica in amnalele electorale, are darul de a face cat mai clara oferta candidatilor in fata electoratului.