Separaþia palatelor

Citeste cartea on-line

Cuvânt înainte...

Ahile ºi broasca

Pânã sã devinã „a deceniilor„ sau „a secolelor”, cronologia mileniului

pe care, auto-ironic, ºi-o propune Octavian Andronic, este compusã,

deocamdatã, din cronologii anuale. În interiorul acestora,

determinantã nu este succesiunea în timp a evenimentelor – care ar justifica

termenul de cronologie – ci relevanþa lor ori semnificaþia pe care

jurnalistul le-o acordã.

„Cronologiile comentate” ale lui Octavian Andronic, ajunse

acum la al patrulea volum, nu sunt simple enumerãri de evenimente, în

ordinea desfãºurãrii acestora – aºa cum se mai întâlnesc prin librãrii -,

ci reflecþii inedite asupra lor. În acest fel, „cronologiile” devin un fel de

„metodologii” pentru înþelegerea a ceea ce s-a întâmplat mai semnificativ

în perioada de timp res-pectivã.

Punând accentul pe comentariu ºi nu pe calendar, cartea nu este

o culegere de evaluãri post-factum asupra unor fapte sau evenimente, ci

repre-zintã chiar cronica acestora, scrisã în timp real. Autorul scrie, nu

reconstituie. Comentariile sale prelungesc evenimentul, nu-l reînvie. Autorul

nu-ºi ia rãgazul judecãþilor posterioare, proprii scrierilor de naturã

istoricã. Evaluãrile sale sunt fãcute la cald, angajându-i pe loc spiritul

de observaþie, capacitatea analiticã ºi forþa asociativã. „Cronologiile” lui

Ando sunt simultan informaþie ºi comentariu, fapte ºi opinie. Evenimentele

nu sunt doar consemnate jurnalistic, ci încadrate, corelate, asociate

ºi interpretate în contexte mai largi. Gazetarul ne dezvãluie cu

subtilitate ºi inteligenþã mai multe faþete ale subiectului respectiv decât

aratã factologia propriu-zisã.

De aici rezultã valoarea principalã a cãrþii – ºi anume cã nu este

un jurnal cronologic, ci fresca unei epoci. Ando face gazetãrie, nu istorie,

dar o gazetãrie ce poate fi de folos ºi istoriografilor de profesie, celor

care scriu despre evenimente la suficient timp dupã consumarea ºi sedi-

mentarea lor.

Partea cea mai suculentã a volumului este consacratã politicii.

Este adevãrat cã jurnalismul lui Octavian Andronic are o razã lungã de

acþiune – de la sport la media – dar politica reprezintã tema predilectã.

Chiar dacã, în aceastã privinþã, anul 2003 a fost unul generos, asta nu

înseamnã cã misiunea unui editorialist care scrie zilnic a fost mai uºoarã.

Problema selecþiei unui anume subiect dintr-o puzderie posibilã nu este

deloc una simplã. Alegerea temei ºi a titlului exprimã, intrinsec, sistemul

de valori al celui în cauzã.

Andronic ºi-a ales, în general, temele relevante ale perioadei,

astfel încât, citind întregul volum, oricine îºi poate face o imagine edificatoare

despre ce preocupa ºi ce se întâmpla în România acelui an preelectoral.

Ando acordã atenþia cuvenitã aºezãrii dispozitivelor pentru

lupta electoralã ce avea sã urmeze peste un an ºi evenimentelor legate

de pregãtirea campaniei: unificarea în PNL a ApR, UFD ºi PNL (C);

crearea Alianþei DA; semnarea Tratatului de aderare la NATO; finalizarea

primului acord cu FMI, dupã 25 de ani; instituirea printr-o lege

pesedistã, a declaraþiei de avere; enunþarea, de cãtre ministrul pesedist

al Finanþelor de atunci, a ideii cotei unice de impozitare (consemnare

care lãmureºte, astfel, paternitatea acestei idei); adoptarea Constituþiei;

activarea politicã ºi partizanã a ambasadorului SUA de la acea datã ºi

altele asemenea.

Dintre evenimentele internaþionale ale perioade nu sunt omise

extinderea UE de la 15 la 25 de membri; „trezirea Chinei” (cu un citat

foarte actual al lui Napoleon despre marea putere asiaticã); „tele-rãzboiul

secolului” din Irak („bãtãlia de la Saddamgrad” fiind pentru petrol, ºi

nu pentru democraþie, noteazã cu premoniþie autorul); „revoluþia de

postav” de la Tbilisi etc.

Cartea se referã la cazuri, probleme, oameni, subiecte – de la

naºterea mandatului prezidenþial de 5 ani la dispariþia misterioasã a

livezii de la Dobroieºti (explicabilã abia peste câþiva ani, prin piatra de

temelie a China Town, pusã pe acele locuri!); de la descoperirea dupã

decenii a unor români, victime în gulagurile din Kazahstan la manevrele

de compromitere cãrora i-a cãzut victimã dr.Mircea Beuran, fost ministru

al Sãnãtãþii; de la observaþia cã, la modul propriu, „Iliescu stã cu Regele

la masã” la un remember Pacepa, dupã trei decenii de la trãdarea acestuia;

de la lepãdarea de Tokes a UDMR la repatrierea rãmãºiþelor pãmânteºti

ale lui Carol al II-lea.

În editorialele sale, Octavian Andronic pleacã de la fapt ºi ajunge

la idee, aºa cum, în „andografiile” sale, Ando pleacã de la idee ºi ajunge

la graficã satiricã. Pe toate aceste trasee ale creaþiei jurnalistice, îl însoþeºte

un ascuþit spirit de observaþie ºi un irepresibil simþ al umorului,

care fac parte din natura ºi felul de a fi al lui Ando. În tot ce scrie, autorul

aratã cã este atent la tot – replici, gesturi, apelative, reacþii – nescãpând

de peniþa sa nici unele întâmplãrti din lumea presei, faþã de care Octavian

Andronic manifestã o atenþie constantã ºi o sensibilitate de

înþeles.„Dolarul - armã de distrugere în masã” (mituirea de cãtre americani

a unor generali irakieni pentru non-combat), CEDO ºi „amurgul

procurorilor” (o decizie neaplicatã nici în prezent de România), „puºculiþa

Petrom”, „pachetul ºi parchetul legilor anti-corupþie”, „mafia cu

epoleþi”, „ºpaga de piaþã”, „schimbarea la faþã a lui Vadim”, „revenirea

lui Ciorbea”, „caprele ºi ministrul Sîrbu”, „dinozaurul din Ministerul Finanþelor”,

demisia lui Nicoalu de la TVR, demiterea lui Traian Ungureanu

de la BBC, nearestarea lui Andrei Gheorghe pentru consum de

droguri, „becalizarea fotbalului”, ascultarea telefoanelor, „masochismul

economic”, „accidentul” numirii lui Hurezeanu consilier de stat la premierul

de atunci, Adrian Nãstase, traseismul politic sunt câteva dintre

titlurile sau temele abordate de Andronic.

Desigur, s-ar putea spune cã articolele din volum sunt inegale

între, sub aspectul subiectului ales sau al tratãrii acestuia. De exemplu,

demisia lui Guºã din PSD ori nunta Oanei Mizil pot pãrea prea mult bãgate

în seamã, dar aici regãsim un alt merit al lui Ando, acela de a-ºi

construi un public-þintã pe o plajã foarte largã, de la amatorii de mondenitãþi

cu substrat pânã la cei capabili sã înþeleagã sensurile unor evenimente

politice majore. Tuturor, Ando le oferã o lecturã agreabilã ºi de

interes. Tonul scriiturii este sfãtos, confesiv, plãcut la lecturã, facilitând

înþelegerea subiectului ºi a semnificaþiilor acestuia.

De fapt, adresabilitatea largã este o virtute aparte a gazetãriei

practicate de Octavian Andronic, în toate formele acesteia. Editorialele

sale, ca acelea din volumul de faþã, andografiile care le însoþesc, agenþia

de presã „AmosNews” ºi ZP-„ziarul personal on line” sunt tot atâþia vectori

de opinie ºi informaþie, dar ºi probe de talent ºi inspiraþie care fac

din gazetãria lui Octavian Andronic una acccesibilã ºi acceptatã în cele

mai varii cercuri, inclusiv – sau mai ales – politice.

Felul sãu de a fi l-a fãcut un om respectat pe întreg spectrul

politic, deºi convingerile sale au fost ferme, consecvente ºi clar asumate

de-a lungul anilor. Dar, în timp ce prietenii îl ignorã pentru cã-l ºtiu alãturi,

adversarii îl respectã sau, cel puþin, nu se pot supãra pe el. Ando

meritã felicitat ºi pentru aceastã „universalitate” a personalitãþii sale,

lipsitã de radicalism, dar nu ºi de unghiuri tãioase, pe care satira din

graficã ºi umorul din scris le fac ceva mai suportabile.

Pe Octavian Andronic îl mai aºteaptã, însã, o provocare despre

care aº spune cã este veche de câteva mii de ani, de pe când Ahile se

întrece cu o broascã țestoasã. Fiind de zece ori mai rapid, Ahile îi lasã

adversarei 10 metri avans.

Când Ahile a fãcut cei zece metri, broasca a fãcut doar unul.

Când Ahile a fãcut acel metru, broasca a fãcut zece centrimetri.

Când Ahile a fãcut zece centrimetri, broasca a fãcut un centimetru.

Când Ahile a fãcut acel centrimetru, broasca a fãcut 0,1 centrimetri.

Broasca câºtigã cursa, fiind tot timpul înainte, chiar dacã cu puþin.

Cam aºa stau lucrurile ºi cu volumul de faþã, care se referã la

2003 ºi apare în 2013. Deci „cartea Ahile” este în urmã cu fix 10 ani

faþã de „broasca editoriale”. Iar Ando continuã sã scrie editoriale zilnice,

aºteptând sã fie prins din urmã de adunarea lor în volum.

Paradoxul anticului Zeno spune cã, într-o cursã, alergãtorul mai

rapid nu-l poate depãși niciodatã pe cel mai lent, aflat în fața sa, deoarece

el trebuie sã ajungã întâi într-un loc în care cel din fațã fusese deja, astfel

cã cel lent va fi mereu în fațã.

Îi doresc lui Octavian Aandronic sã nu rezolve acest paradox, lãsând

mereu „cronologia comentatã” în volum sã tot alerge în urma editorialelor

sale, cât mai mult, în adâncimea acestui mileniu.

Dr. Octavian ªtireanu

Aprilie 2013, Bucureºti