Intre D.A. si NU

 Citeste cartea on-line

Cuvânt înainte......

Cronicarul veritabil           

Îl ºtiu mulþi, foarte mulþi. Dar generaþiile se schimbã, ca apele curgãtoare ºi pe toþi ne ajunge momentul în care cei care ne ºtiu sunt mai puþini decât cei care ne-au cunoscut, ne-au vorbit, ne-au citit, ne-au iubit sau urât, e în firea lucrurilor. Aºa cã sigur e nevoie sã mai creionãm, pentru aceºtia, un portret. Omul despre care scriu câteva rânduri acum, ajuns la venerabila vârstã de 70 de ani, s-a aflat printre numele cele mai vehiculate decenii la rând, cât presa era cea care cucerise lumea, adicã tipãritã. Acum presa care dominã este online, cealaltã e muribundã, ºi odatã cu ea s-au schimbat oamenii. Unii rezistã ºi în noile împrejurãri, cum este omul de care vorbim. Insist sã-i fac un portret pentru cã s-ar putea ca generaþiile noi sã nu-l ºtie îndeajuns – chiar dacã mã îndoiesc cã generaþiile noi vor deschide cartea în care e inclusã aceastã biatã prefaþã. ANDO. Adicã Octavian Andronic. Un ziarist vechi, matusalemic, deloc ”expirat”, care continuã sã lucreze, zi de zi (nu asta înseamnã ziarist?), dupã decenii de publicisticã. A lucrat la Informaþia Bucureºtiului din 1969, pe care a transformat-o în decembrie 1989 în Libertatea. A rãmas aici pânã a apãrut grupul Ringier, care a cumpãrat ziarul. A mai lucrat în paralel la alte ziare sau posturi de televiziune. A creat agenþia de presã Amos News, care rezistã de mai bine de un deceniu ºi difuzeazã ºtiri tuturor publicaþiilor din þarã. A ocupat posturi de conducere, dar a fost ºi slujitor al condeiului, ºapte zile pe sãptãmânã. Adicã s-a ocupat ºi de munca grea. Editoriale dupã editoriale, cum extrem de puþini ziariºti au fost ori sunt capabili. Rubrica sa se cheamã Punctul pe Y. Cea mai longevivã din presã. Dacã n-o ºtiþi, cãutaþi-o. Ando are ºi talent de caricaturist. Când nu scrie, deseneazã. De multe ori îºi însoþeºte editorialele cu desene. Cu foarte multe dintre aceste caricaturi – în anumite perioade aproape zilnice – a deschis expoziþii. Sau le-a publicat în albume. Deseneazã în orice mediu, pe hârtie sau online. A fost cel care a introdus pe posturile noastre de televiziune caricatura care se desãvârºeºte în faþa ochilor noºtri – am fost martor când a lansat o asemenea rubricã la ProTV, în urmã cu aproape douã decenii, televiziune unde mai susþinea ºi un talkshow. O vreme, a fost moderator de emisiuni televizate. Nu-l mai vedeþi astãzi, ideea însãºi de a realiza o emisiune de acest gen s-a modificat. Apãrea într-o epocã în care moderatorii de televiziune erau pricepuþi, eleganþi, civilizaþi ºi cu adevãrat inteligenþi. Extrem de exactã observaþia profesorului Adrian Cioroianu: ”Nu cred cã este vreo persoanã publicã – din politicã, din administraþie sau vreun coleg din presã – care sã fi fost vreodatã ofensatã de vreun rând al dlui Andronic; chiar ºi atunci când este muºcãtor sau ironic, fraza acestuia nu agreseazã; ea este empaticã, este argumentatã ºi, mai ales, are acel calm stilistic al jurnalistului adevãrat, care ºtie cã puterea frazei scrise derivã direct din responsabilitatea autorului ei.” Nu numai desenele satirice ºi le-a publicat în albume, ci ºi editorialele, care au devenit amprente ale unei epoci. Vrei sãþi aminteºti ce s-a întâmplat, citeºti sau reciteºti editorialele lui Octavian Andronic. Pentru cã, în mod substanþial, primordial, Octavian Andronic este un cronicar prin excelenþã al epocii sale. Descrie succint, în câteva fraze, apoi analizeazã cu moderaþie, cu calm, cu un limbaj convingãtor, lipsit de invective. E o plãcere sã-l citeºti chiar ºi când ai altã opinie, ori nu eºti de acord cu el. Acum câþiva ani, în 2010, pare-mi-se, a lansat ”Cronologia comentatã a Mileniului III”. Primul volum – ”Anul 2000. Schimbarea schimbãrii”. Au urmat: ”Anul 2001. Anul Delfinului”, ”Anul 2002. Capitalismul de cumetrie”, ”Anul 2003. Seaparaþia palatelor”, ”Anul 2004. Continuitate vs alternanþã”, ”Anul 2005. Soluþia imoralã”. Toate sunt volume masive, impunãtoare, cartonate, care dau impresia de aºezare serioasã, de fermitate, aºa cum le este ºi conþinutul. Urmeazã acum ”Anul 2006. Între DA ºi NU”. Se deschide, ca ºi precedentele, cu o cronologie veritabilã a anului, adicã nouã pagini de informaþie seacã cu principalele evenimente. Poate nu sunt chiar toate cele mai importante evenimente, selecþia va fi fost poate uºor subiectivã, dar SIGUR sunt evenimentele majore, a cãror trecere în revistã aminteºte anul. Apoi încep editorialele, urmate de o selecþiune substanþialã din ANDO-grafiile zilei din 2006. Exact ca în precedentele volume, ANDO nu rescrie nimic, nu modificã, în cazul în care urmãrile vor fi fost altele decât concluziile sale, nu înfrumuseþeazã, nu triºeazã. Aceasta e prima îndatorire ºi cea mai de seamã a unui ziarist adevãrat. Textele reproduse sunt cele apãrute la vremea lor, în ziua cutare a lunii cutare din 2006. Intervine a doua calitate a ziaristului nostru – comentariile ºi analizele sale, toate fãcute la cald, sunt extrem de pertinente, iar în reluarea de acum nu se rescrie nimic. Cronica fãcutã în timp real devine impresionantã, înþelegerea a ceea ce se întâmplã, uimitoare. Format la ºcoala durã a comentatorilor zilnici a ceea ce vede, ceea ce aude ºi ceea ce se face, Octavian Andronic nu se dezminte, constatãm acum, cum am constatat în 2006. Poate anul 2006 n-a fost unul cu evenimente majore, fulminante, evenimente reper. Fireºte cã s-au petrecut enorm de multe lucruri, pe care vi le veþi aminti cu plãcere sau nemulþumire citindu-i (recitindu-i) textele acestui cronicar veritabil (tensiuni între palate, cum am zice astãzi, condamnarea comunismului, spionita, congrese de partide despre care atunci se spunea cã sunt cruciale, adâncirea sãrãciei, jefuirea României, soluþii morale ºi imorale etc), dar anul 2006 a fost extrem de important pentru cã a fost ultimul dinaintea aderãrii României la Uniunea Europeanã. S-au fãcut atunci ultimele pregãtiri, s-au manifestat ultimele împotriviri, s-au fãcut ultimele erori, al cãror ecou îl mai suportãm ºi astãzi, s-au consumat – cum spune Octavian Andronic - sãptãmâni politice dupã tipicul românesc: una vorbim ºi alta (nu) facem. Nu ne punea nimeni beþe-n roate, ne puneam singuri. Dar pânã la urmã, mai mult împinºi de la spate, tot am înaintat spre UE. Am rãmas însã –iarãºi remarca lui Andronic – maeºtri în arta mimãrii. Vedem rezultatul. Citiþi ”Cronologia comentatã a anului 2006. Între DA ºi NU”. Nu veþi pierde nimic, dimpotrivã!