Flacãra Violet

 Citeste cartea on-line

Efemeride, dar ºi pentru istorie

Octavian Andronic (Ando) a scris - ºi scrie în continuare – despre vremea în care traieºte/trãim de câteva zeci de ani, dar zilnic. El consemneazã ºi comenteazã tot ce i se pare cã trebuie sã rãmânã undeva pentru viitorime ºi o face cu aceeaºi egalã competenþã ºi conºtiinciozitate indiferent de dificultuozitatea, încâlceala, absurditatea sau delicateþea subiectului, pe care-l trateazã „la cald”, de cum s-a produs ori abia pe cale sã... ªi o face în viziune ºi dupã apreciere proprie, fãrã sã aºtepte ce va mai spune mai întâi unul sau altul. Ando deapanã o cronicã a lumii care e doar a sa (cronica, nu lumea), indiferent la ce zice gura lumii, pe un tot mereu egal, foarte aproape de imperturbabil, insinuant ºi totul înfãºurat parcã într-un fel de aurã de imanenþã, de parcã ar fi vorba de buletinul de ºtiri de dimineaþã al Destinului. Aºa ajungi sã te obiºnuieºti cu aceastã litanie de dimineaþã, utilã, deconectantã, deloc plicticoasã, care te lasã cu senzaþia cã lumea prin care trecem, chiar dacã nu e ea atât uºor de înþeles (sau chiar deloc, de atâtea ori sau în atâtea împrejurãri), poate fi mãcar povestitã mai pe înþelesul tuturor, fãrã urã ºi patimã. OA are o limpiditate ºi precizie în expunere ca puþini alþii, iar dacã din text rãmân totuºi nelãmuriri, þi se livreazã pentru o mai bunã edificare ºi o caricaturã în materie, dupã consacratul principiu Saint Exupery-ian „Deseneazã-mi o oaie!”.<o:p />

E un personaj, acest Tavi Andronic în ceaþa presei românesti. În primul rând, cred eu, pentru cã este cel mai ordonat, mai riguros ºi mai fãrã greº monitor al mersului evenimentelor. Dacã ar trebui sã reconstituim deceniile pe care le-a/le-am parcurs ca viaþã, ºi am fi constrânºi, ca bibliografie, la un singur autor din florilegiul de nume ale gazetariei noastre, cel mai aproape de exhaustiv (deci alegerea) ar fi Octavian Andronic. „Grefier al secolului (secolelor)” prin care a trecut ºi trece, ca sã-l parafrazãm pe Balzac, el deapãnã zilnic, precum un cronicar tihnit din vechime, firul nesfârºit al poveºtii româneºti pre ºi post decembriste, atent la fiecare detaliu care are vreo noimã, ca un artist al vizualului „care - ºi - este” de fapt, mereu cu opinie ºi atitudine, dar nu pãtimaº, nu intolerant ºi cu o dezinvolturã dezarmantã în atacarea oricãrui subiect, din orice domeniu demn de interes. <o:p />

Nu mã pot reþine sã nu înºirui mãcar aºa, aleatoriu, cam ce zone de „realitate imediatã” cutreierã, pentru a da sama în scris, harnicul, conºtiinciosul ºi neobositul gazetar, mereu pe fazã: dezmãþul de bugetar al guverului, „þigãniile” de la Primãria Capitalei, iarna fãrã gaze destule, „bãieþii deºtepþi” din energeticã, ninsoarea care surprinde mereu edilii ºi chinurile deszãpezirii, prãbuºirea ministrului Oprea, lãsarea de izbeliºte a unui centru pentru bolnavi neuropsihici, pensia sau leafa, (ne)promovarea produselor românesti, urechi indiscrete în convorbirile telefonice, interceptãri ilegale ale serviciilor secrete, baroni locali – baroni centrali, penibila ministreasã a Turismului, „comprimarea” bugetarilor, anacronismele sindicalismului dâmboviþean, „finanþatorii” penali din fotbal, promisiuni de mãrirea pensiilor ºi salariiilor, procesele lui Stãnculescu ºi Chiþac, bãncile ºi Banca Naþionalã, Craiova interlopã, Dragnea-13 zile ministru, ascensiunea ºi prãbuºirea lui Vanghelie, distrugerea sistematicã a pãdurilor, salariaþii de lux ai statului, aberaþiile din justiþie, declinul partidului liberal, politica de cumetrie, „coliba unchiului Boc”, cancerul generalizat al corupþiei, spectrul crizei, ascultãri neautorizate, fabrici de diplome, scandaluri „Doi º-un sfert”, structura parazitarã a DNA etc. etc. Prea lungã enumerarea ? Poate - dar sunt doar o parte din temele atacate zi de zi de necruþãtorul cronicar într-un rãstimp de numai trei luni (iar el se îndeletniceºte cu aºa ceva de niºte zeci de ani). ªi fiecare din aceste tablete e documentatã beton, relatatã cât mai obiectiv cu putinþã, judecatã nepãrtinitor (dar cu patos ºi chiar indignare, când e cazul), asezonatã fie cu ceva anecdoticã în plus, fie cu umor. Iar acest joc zilnic cu actualitatea al gazetarului dureazã de la întemeierea primului cotidian postdecembrist, „Libertatea” (de cãtre… fatalitate! … Octavian Andronic) ºi pânã în zilele noastre, prin Agenþia de ºtiri ºi comentarii Amos News, ctitoritã ºi susþinutã de acelaºi de neoprit gazetar Ando. Matty avea la ziarul „România liberã” rubrica de caricatura „Una pe zi”. Andronic are, de ani de zile, în „Libertatea” ºi „ Amos News”, cam câte „douã pe zi”: un comentariu ºi o caricaturã. <o:p />

Efemeride, am zice. Da, dar ºi din ele se alcãtuieºte istoria ºi Ando o ºtie prea bine. <o:p />

Este de stãruit asupra vocaþiei certe – dar ºi misiunii asumate – de cronicar (fie ºi al clipei) a acestui gazetar, care, ºi astfel, se individualizeazã în breaslã. El este un împãtimit al detaliului cotidian, fie acesta spectaculos ori (doar aparent) insignifiant ºi le trece la raboj atent ºi cu acribie, fiind convins cã or sã trebuiascã ele odatã ºi odatã („Pac la Rãsboiul!”), cândva ºi cumva, pentru a reconstitui, peste timp, vremurile de azi. <o:p />

Citeam, zilele trecute, pe facebook-ul atât de instructiv (pentru cine ºtie cum trebuie – sau nu – folosit), uimirea sincerã a unui mai tânãr contemporan care mãrturisea cu deplinã candoare cã el nu-ºi poate imagina cum se trãia, de fapt, în România, înainte de 1989. <o:p />

Ei, ne-am putea spune, dacã ar fi fost ºi atunci consemnãri gazetãreºti asemenea celor ale lui Octavian Andronic, omul nostru – ºi nu doar el – ar putea sã-ºi facã o idee mai clarã ºi mai nuanþatã în chestiune. Iatã de ce greºesc aceia care îºi închipuie, poate, cã de „cronici” cum sunt cele consacrate de autorul aici în discuþie n-ar fi neapãratã nevoie acum când avem „atâtea clãile de fire stângi”, cum ar fi zis poetul Ion Barbu, gen internet, arhive, colecþii de ziare, înregistrãri audio ºi video etc etc. <o:p />

Nu e deloc aºa. Cronicile în cauzã sunt 1- selective ºi 2- redactate „la cald”, sub presiunea evenimentului, uneori încã în plinã desfãºurare. A lua pulsul clipei ºi a consemna imediat devine, cu timpul, aur pentru cel ce se documenteazã despre. <o:p />

Într-unul din puþinele texte în care se adreseazã la persoana întâi (adicã aºa cum ar trebui sã o facã în general gazetarul), Octavian Andronic explicã ºi crezul lui gazetaresc, ºi proiectul „de a reþine în depozitarul memoriei vorbe ºi fapte care, altminteri, s-ar pierde în noianul de informaþii de care suntem copleºiþi cotidian”. Gazetarul nu ezitã sã respingã ideea „obiectivitãþii” fãrã cusur a ziaristului-cronicar (ºi, prin acesta, a mass-media) pentru cã, spune el, „obiectivitatea este atributul maºinilor – de orice fel, inclusiv cele de scris – nu al oamenilor cu in-sensibilitãþi diverse”. E drept, obiectivitate absolutã, în stare purã, genuinã, nu poate exista, dar pondere ºi cumpãtare, echilibru, luciditate ºi raþionalitate – toate acestea sunt atribute salutare ºi benefice presei ºi cititorilor ei, iar Octavian Andronic profitã copios de ele, în viziunea ºi scrisul sãu, sub raportul credibilitãþii. <o:p />

Cronicar al realitãþii „în timp real”, (cum însuºi remarca), el crede în utilitatea neperisabilã a înscrisurilor sale, care – spune el – sunt „evaluãrile din care istoricii perioadei vor putea trage concluziile atunci când pasiunile ºi tensiunile se vor fi stins iar obiectivitatea analizei îºi va putea pune amprenta pe opera lor. Acest lucru se va întâmpla, desigur nu mâine, ci peste un numãr de ani, când presiunea contemporanilor nu se va mai putea exercita”. Altfel spus, lucrarea lui Octavian Andronic este dintr-un material care încã “lucreazã”. Oricum, nu orice gazetar prin excelenþã al actualitãþii are curajul sã se mai prezinte dupã un timp cu texte scrise de el sub presiune în trecut. 

Corneliu Vlad